Senatorul Ștefan Pălărie le cere explicații premierului și ministrului Educației, după ce Guvernul a aprobat alocări de doar 2,4% din PIB pentru Educație în următorii 50 de ani / Asta e viziunea contabilă și lipsită de orice leadership a guvernanților. Este un mare semnal de alarmă

[jp_post_view]
Ștefan Pălărie / Foto: USR-PLUS
Guvernul României a aprobat prin Programul de Convergență, ca până în 2070, statul român să aloce 2,4% din PIB pentru Educație, iar planul urmează să fie trimis la Comisia Europeană. Senatorul USR, Ștefan Pălărie, membru al grupului USR plus pentru Educație, cere explicații de la ministrul Educației și premier, despre alocările pe Educație, într-o postare pe Facebook.

În data de 4 mai, Guvernul a aprobat un document care prevede că, de la 3,7%/2,5% cât a fost cheltuiala guvernamentală cu Educația în 2020, procentul va scădea la 2,4% în 2030, apoi se menține la 2,3-2,4% din PIB până în 2070. Situația a fost semnalată pe Facebook de președintele ANOSR, Horia Onița.

„Având în vedere faptul că Programul de convergență trebuie transmis Comisiei Europene, propunem aprobarea programului de convergență 2022-2025, prezentat în anexa acestui memorandum, precum și acordul de transmisie a acestuia la Comisia Europeană”, se arată în memorandum.

Senatorul USR, Ștefan Pălărie le cere explicații atât ministrului Educației, cât și premierului Ciucă, privind finanțarea redusă propusă pentru Educație în următorii 50 de ani.

„Le solicit, cu toată responsabilitatea, premierului, dar și ministrului educației, să iasă public să explice acest memorandum anti-educație, anti-viitor, anti-dezvoltare,” scrie senatorul în postarea de pe Facebook.

„Imaginați-vă un popor ca pe un copil, care are nevoie de educație pentru a crește, pentru a crede în el sau pentru a prospera în viață.

Dacă-i tai educația, nu doar că nu crezi în el, dar îți bați joc de viitorul lui. Iar noi suntem din păcate în a doua situație, cea cu bătaia de joc: Guvernul a aprobat un plan pentru finanțele publice pe următorii 50 de ani (!) în care educația va rămâne la 2,4% din PIB. Doar 2,4%! Atât. Asta e viziunea contabilă și lipsită de orice leadership a guvernanților. Este un mare semnal de alarmă. Nu se poate să rămână așa, doar să trăim și să băltim. Lucrurile nu pot rămâne așa. Ar fi o condamnare pentru generații.

Le solicit, cu toată responsabilitatea, premierului, dar și ministrului educației, să iasă public să explice acest memorandum anti-educație, anti-viitor, anti-dezvoltare.

Când noi vorbim de creșteri de salarii pentru profesori sau de bani mai mulți din PIB, nu este „populism” sau demagogie: este o viziune despre cum trebuie să crească România. De unde vrei să vină ingineri de sisteme, inovații sau, deopotrivă, oameni cu bune calificări într-o meserie? De unde vrei să vină buni specialiști în administrație publică ori dascăli moderni pentru copiii noștri? De unde? Pentru că lucrurile astea NU SE CUMPĂRĂ în piață sau la talcioc. Nu le transferi ca la fotbal. Ți le construiești cu greu în timp sau nu le vei avea niciodată. Trebuie să terminăm cu viziunea asta despre educație – ca o jungă din care scapă cine poate,” concluzionează senatorul.

O reacție a venit și de la Consiliul Naţional al Elevilor care „condamnă cu fermitate modul în care Guvernul României îşi propune să sprijine dezvoltarea sistemului de educaţie şi solicită revizuirea documentului de prognoză şi a politicilor bugetare, astfel încât procentul alocat din PIB să crească până cel puţin la 4,7%”, potrivit unui comunicat.

De remarcat, Guvernul și-a asumat însă prin programul de Guvernare, finanțări de 6% din PIB în Educație până în 2024. Mai exact, la capitolul „obiective strategice în Educație” la pagina 86, scrie că „Guvernul va susține creșteri graduale, până în anul 2024, pentru finanțarea educației, de până la 18% din bugetul național (6% din PIB).

Citește și:
Consiliul Național al Elevilor reacționează după ce Guvernul a aprobat alocări de doar 2,4% din PIB pentru Educație în următorii 50 de ani și cere ca procentul să fie cel puțin 4,7: Subfinanţarea cronică a învăţământului din România are efecte devastatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu ia poziție înaintea alegerilor prezidențiale de duminică: „Se opune întunericului și obscurantismului generate de extremism” și „susține mai departe calea euroatlantică a României”

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu își declară ferm, într-un comunicat emis vineri, atașamentul față de valorile europene și își exprimă „datoria de a se opune întunericului și obscurantismului generate de…
Vezi articolul

Profesorul Cătălin Zaman: Venind din mediul rural, avem copii pe care îi preluăm în clasa a V-a fără să știe să scrie, să citească. Cum să le cerem să extragă idei principale dintr-un text? / Trebuie să acoperim lipsurile, pentru ca mai apoi să putem construi

Uneori profesorii sunt puși în situația de a prelua în clasa a V-a elevi care nu știu să scrie și să citească, fapt care reflectă „hibele sistemului de educație”, a…
Vezi articolul

Un profesor cu 17 ani vechime la catedră îi cere Ligiei Deca să-l primească în audiență, dar ministrul Educației îl ignoră de 5 luni, spune acesta – scrisoare deschisă / Cum a încercat ISJ Gorj să nedreptățească un cadru didactic și cum doar după intervenția unui secretar de stat acesta a primit orele care i se cuveneau

Profesorul de filosofie Alin Negomireanu predă filosofie la liceu și educație socială la gimnaziu, este de 17 ani în învățământul preuniversitar și de 5 luni vrea să ajungă într-o audiență…
Vezi articolul