Șerban Iosifescu, agenția care acreditează școlile: After school-urile organizate în regim privat nu sunt supuse vreunui proces de autorizare sau acreditare / Președintele ARACIP, în septembrie: Sute de grădinițe ilegale în București, mascate în centre pre/after school

5.374 de vizualizări
FOTO: Human Catalyst
Autoritățile au închis toate școlile și grădinițele din cauza pandemiei, dar au lăsat deschise creșele și after school-urile. Cele mai multe after school-uri funcționează în sistem privat, însă numărul exact al acestora nu este cunoscut autorităților pentru că ele nu au nevoie de autorizare, spune președintele Agenției care auditează grădinițele și școlile de stat și private.

After school-urile organizate în regim privat, în afara unităților de învățământ, nu sunt reglementate de Ministerul Educației „și nici nu sunt supuse vreunui proces de autorizare sau acreditare (nefiind unități de învățământ). Ca urmare, ele se supun regulilor generale de siguranță sanitară”, a explicat pentru Edupedu.ro Șerban Iosifescu, președintele Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), instituția care evaluează școlile de stat și private pentru a le autoriza și acredita.

„Nu avem o evidență a after school-urilor private pentru că acestea nu se supun autorizării”, a declarat Iosifescu pentru Edupedu.ro.

Contactat de Edupedu.ro în legătură cu activitățile desfășurate în această perioadă de pandemie de after school-uri – singurele instituții alături de creșe care mai pot primi copii -, Iosifescu a declarat că „ordinul ministrului Educației reglementează after school-urile organizate de către unitățile de învățământ sub denumirea ”Școala după școală”, respectând o metodologie care le permite școlilor să deruleze aceste activități sub control pedagogic și respectând regulile de igienă și siguranță pentru copii (elevi). Ordinul nu interzice after school-urile organizate în sistem privat, ci doar interzice unităților de învățământ să le găzduiască. Ca urmare, after school-urile organizate în regim privat, în afara unităților de învățământ, nu intră sub incidența acelui ordin și nici nu sunt supuse vreunui proces de autorizare sau acreditare (nefiind unități de învățământ). Ca urmare, ele se supun regulilor generale de siguranță sanitară”.

„La after school prezența nu este obligatorie, cunosc after school-uri care organizează ore în sistem hibrid, cu doar o jumătate din copii la clasă, dar la after oricum sunt mult mai puțini copii decât într-o clasă și acestea nu funcționează în aceeași clădire cu școala. Nu avem o evidență a after school-urilor private pentru că acestea nu se supun autorizării”, a precizat Iosifescu pentru Edupedu.ro.

Amintim că, la începutul anului școlar, Iosifescu atrăgea atenția că odată cu obligativitatea grupei mari de la grădiniță, au ieșit la iveală „sutele de grădinițe ilegale„. “Acum, că a devenit obligatorie grupa mare de grădiniță, ies la iveală sutele de grădinițe ilegale din București, mascate în centre educaționale, pre/afterschool și altele de acest fel”, spunea președintele ARACIP, care avertiza atunci că autoritățile trebuie să stabilească cine este responsabil de monitorizare inclusiv la centrele de zi sau afterschool-urile care funcționează mascat ca grădinițe, pentru ca cei mici să fie în final în siguranță, în cadrul unor centre evaluate de o autoritate externă.

“Aveți sau nu de gând să reglementați activitatea entităților care oferă orice fel de servicii pentru copii (educație, îngrijire, distracție și timp liber, hrană etc.) măcar pe plan local, dacă la nivel național nu se mișcă nimic? Noi am trimis, acum câteva luni, o propunere Ministerului, în acest sens, prin care propuneam o reglementare a acestor activități – mai ales pentru puzderia de pre/after school, foarte lucrative – și am avut și o discuție preliminară la ANDPDCA – ca instituție care are chiar în titlu ”drepturi” și ”copii” – pentru emiterea unei reglementări generale, comune, pentru toate entitățile care oferă servicii pentru copii. Dar, probabil au fost alte probleme mai importante”, a spus Iosifescu.

Primim zeci de reclamații privind aceste grădinițe ilegale”, care sunt mascate în centre educaționale sau pre/after school, iar poliția “le tratează cu o inexplicabilă blândețe”, acuza Șerban Iosifescu, cercetător în științele educației și președinte al Agenției guvernamentale care evaluează școlile de stat și private pentru a le autoriza și acredita. Acesta a vorbit despre condițiile în care sunt primiți numeroși copii, în centre în afara legii și cu complicitatea autorităților care ignoră riscurile la care sunt supuși cei mici.

Problema grădinițelor ilegale a revenit în atenția publică odată cu intrarea grupei mari de grădiniță în cadrul învățământului obligatoriu, începând chiar cu 14 septembrie 2020. Pentru a funcționa legal, o grădiniță trebuie să fie autorizată provizoriu sau acreditată. Instituția care autorizează/acreditează școlile și grădinițele, în urma unui audit independent, este Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP).

Fota: Human Catalyst


1 comment
  1. Nu am cuvinte. Statul nu poate autoriza școlile și grădinițele de stat, sute dintre ele nu au autorizație sanitară sau autorizație de funcționare, de unde sa autorizeze asezamintele lucrative? Sa folosesc expresia dl. Cercetător. De ce sunt fără număr știrea grădinițe ilegale? Pentru că statul nu a oferit o soluție părinților și copiilor respectivi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Președinta Asociației Elevilor din Constanța, după protestul la care elevii au cerut demisia ministrei și transport gratuit la școală: Secretarul de stat Florian Lixandru ne-a spus că asociația noastră vine numai să se plângă și că ar trebui să ne concentrăm pe altceva, să lăsăm transportul / Am spus că vrem să vorbim cu dna. Ligia Deca și ni s-a spus că avem pretenții cam mari

Protestul celor trei asociații ale elevilor, de la Ministerul Educației, față de nerespectarea dreptului la gratuitate la transportul către și dinspre școală, s-a încheiat la ora 12:00, conform autorizației pe…
Vezi articolul

În cercurile politice se vorbește de o nouă creștere a normei didactice de predare la 24 de ore, avertizează liderul sindical Marius Nistor: Le cer și colegilor mei să fie foarte atenți la tot ceea ce se discută în momentul de față în spațiul public, la toate declarațiile politicienilor noștri. Măsurile de austeritate nu încetează

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat că „în cercurile politice se vorbește de o nouă creștere a normei didactice de predare la 24 de ore”.…
Vezi articolul