Sergiu Covaci, Alianța organizațiilor studențești: Dacă discuțiile despre reducerea cifrei de școlarizare în universități continuă, ne pregătim de proteste

405 vizualizări
„Dacă discuția aceasta (despre reducerea cifrei de școlarizare pentru studenți – n.red.) avansează, cu siguranță ne pregătim de proteste, pentru că este o lovitură critică pentru învățământ”, a spus, marți, pentru Edupedu.ro Sergiu Covaci, președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). El a arătat că, deși purtătoarea de cuvânt a guvernului, Ioana Ene-Dogioiu, a infirmat că premierul Ilie Bolojan ar avea în plan măsuri în zona universitară, „nu știm la ce să ne așteptăm” întrucât „încă apar diverse discuții și tatonări”.

Potrivit lui Sergiu Covaci, mesajele care au apărut la finalul anului trecut, cum că ar urma o reducere a cifrelor de școlarizare în mediul universitar și a finanțării universităților, persistă, în pofida asigurărilor date de Executiv, și se „activează” diverși purtători de mesaje, „ceea ce e destul de dubios”. Sergiu Covaci, pentru Edupedu.ro:

  • „Informațiile pe care le cunoaștem până acum, cel puțin din ce am putut deduce din spațiul public și din ce-am aflat din diverse mesaje, e că ar fi luată în calcul o reducere a cifrei de școlarizare pe motivul că sunt prea mulți studenți în România. Practic aceasta este principala noastră problemă. Evident, și reducerea finanțării universităților ar fi o problemă.
  • Noi am reacționat chiar pe 23 decembrie, imediat după ce ministrul și-a dat demisia. (…) Acum încă apar diverse discuții și tatonări. Ceea ce vedem este și că au început să se activeze diverse persoane, să opineze că da, sunt prea multe locuri pentru studenți, ceea ce e destul de dubios. Și, deși purtătoarea de cuvânt a guvernului a declarat că nu vor fi tăieri, nu știu la ce să ne așteptăm.
  • Cu siguranță, dacă discuția aceasta avansează cu siguranță ne pregătim de proteste, pentru că e o lovitură critică pentru învățământ”.

El a făcut trimitere și la recentul apel ca autoritățile să renunțe la măsurile care au limitat, anul trecut, reducerile pentru transportul feroviar al studenților, măsuri care au diminuat cheltuielile bugetului de stat cu doar 0,0021%, sau 14 milioane de lei, conform evaluărilor ANOSR. „E penibil, anul trecut discutam de 194 de milioane de lei (contravaloarea călătoriilor cu trenul efectuate de studenți în 2024 – n.red.), acum discutăm de 179 de milioane (contravaloarea estimată pentru anul 2025 – n.red.). Deci 14 milioane reducere pentru ce?”

Sergiu Covaci precizează că a solicitat audiențe cu premierul Ilie Bolojan, dar „nu am primit încă niciun răspuns”, iar ANOSR „va reveni asupra subiectului”.

Amintim că, în urmă cu o săptămână, premierul Ilie Bolojan afirma că în Educație nu se mai justifică încă o reducere, după tăierile de anul trecut: „S-a făcut deja acest efort”. Și tot atunci purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Ene-Dogioiu, „infirma categoric”, într-un mesaj pentru HotNews.ro, informațiile cum că Guvernul ar pregăti un pachet de măsuri în mediul universitar, precum reducerea locurilor bugetate pentru studenți.


1 comment
  1. Aveți tot dreptul . Trăim în democrație, dar cifra de școlarizare la universitar depășește capacitatea celor care iau bacul . Asa cum o depășește și la examenul de la a 8 a ..la cei care aleg liceu și nu profesionala. Nu poți să mergi la liceu cu sub 5 la romana sau mate.
    Aici nu discutam de cifra de școlarizare , ci de competențe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Puțin peste 20 de mii de elevi vor primi burse „Bani de liceu”, de 250 de lei pe lună, în anul școlar 2022-2023, anunță Ministerul Educației. Numărul beneficiarilor este în scădere cu peste 8.000 față de acum 2 ani 

20.498 de elevi din toată țara primesc în acest an școlar 2022-2023, burse „Bani de liceu”, anunță ministerul Educației. Amintim că în prezent sunt probleme la nivel național legate de…
Vezi articolul

Zeci de scriitori, profesori universitari, istorici și personalități din alte domenii semnează un apel pentru un vot pentru viitorul european al României, fără corupție și extremism / Radu Vancu, Dennis Deletant, Ana Blandiana și Andrei Pleșu, printre semnatari

Peste 70 de scriitori, profesori universitari, istorici și personalități din alte domenii semnează un apel public pentru „un vot responsabil acordat viitorului european al României”, fără corupție și extremism. Ei…
Vezi articolul

Ce tablete cumpără statul pentru 250 de mii de elevi și profesori: de 10 inch, din aluminiu, rezistente la cădere accidentală, procesor octa-core 1.8 GHz cu sistem de monitorizare a activității preinstalat

Tabletele pe care statul vrea să le cumpere trebuie să fie de 10 inch, să aibă conexiune 4G, cartelă SIM inclusă și o configurație de bază detaliată în procedura publicată…
Vezi articolul