Serialul „Adolescence” va fi difuzat în școlile din Marea Britanie, anunță premierul Keir Starmer, după o întâlnire cu creatorii miniseriei

476 de vizualizări
Foto: © Sitthiphong Thadakun | Dreamstime.com
Prim-ministrul britanic Keir Starmer s-a întâlnit luni cu creatorii miniseriei Netflix „Adolescence”, despre un băiat acuzat de uciderea unei colege de clasă, o producţie ce a stârnit o dezbatere la nivel naţional cu privire la impactul social media asupra adolescenţilor, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Serialul cu patru episoade explorează modul în care ideile influencerilor online, cum ar fi Andrew Tate, misogin autodeclarat, pot modela opiniile copiilor dependenţi de smartphone-uri şi îi pot împinge spre violenţă.

Starmer a declarat că susţine decizia Netflix de a pune la dispoziţia şcolilor din întreaga ţară, pentru vizionare în mod gratuit, acest serial „revoluţionar”.

„În calitate de tată, urmărind acest serial împreună cu fiul şi cu fiica mea, adolescenţi, pot să vă spun că a avut impact puternic”, a mărturisit oficialul într-o declaraţie, după o întâlnire la care au participat Jack Thorne, co-scenaristul „Adolescence”, organizaţii caritabile şi tineri, în biroul său din Downing Street.

„După cum văd la copiii mei, este vital să vorbim deschis despre schimbările în modul în care ei comunică, despre conţinutul pe care îl vizionează şi să explorăm conversaţiile pe care le au cu colegii lor”, a adăugat premierul.

Drama imersivă, ale cărei episoade au fost filmate într-un singur cadru continuu, a intrat luna aceasta în istoria televiziunii britanice, devenind prima producţie difuzată în streaming care ajunge în fruntea clasamentelor de audienţă TV.

Aproape 6,5 milioane de persoane au urmărit primul episod şi 5,9 milioane pe cel de-al doilea în săptămâna 10-16 martie, conform datelor furnizate de Barb, care compilează ratingurile TV.

Thorne, care a declarat că părinţii nu ar trebui să le dea copiilor smartphone-uri până când aceştia împlinesc vârsta de 14 ani, a descris impactul masculinităţii toxice şi a aşa-numitei culturi ‘incel’ – care poate genera ură faţă de femei şi fete – drept o criză în creştere.

„Am realizat acest serial pentru a provoca o conversaţie”, a spus el într-un comunicat.

„Oportunitatea de a ajunge cu el în şcoli ne depăşeşte aşteptările. Sperăm că îi va determina pe profesori să discute cu elevii, dar ceea ce nădăjduim cu adevărat este că îi va determina pe elevi să discute între ei”, a declarat Thorne. 

Foto: © Sitthiphong Thadakun | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
schimbarea stilului de viață în perioada epidemiei

Daniel David, despre cei care neagă existența virusului: Avem o problemă cu alfabetizarea științifică / Copiii în școală nu fac suficientă biologie, nu se uită suficient la microscop, nu mai fac suficientă știință

„Avem o problemă cu alfabetizarea științifică. Avem o problemă cu analfabetismul funcțional uriaș și avem o problemă cu neîncrederea între noi, și între noi și instituții”, spune psihologul Daniel David…
Vezi articolul

La internatul din Odorheiu Secuiesc, unde un elev a murit, erau cazați 97 de elevi de la mai multe licee / O parte a reuşit să fugă din camere. Dacă se întâmpla la ora 17 când începeau activitățile era mai grav, spune șeful ISJ Harghita

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita a declarat că 97 de elevi de la mai multe licee sunt cazați în internatul Liceului „Tamași Aron” din Odorheiu Secuiesc, al cărui perete s-a…
Vezi articolul

Răspunsul Ministerului Educației la memoriile directorilor care contestă nivelul de salarizare: să aștepte aprobarea unui proiect de lege în Parlament care ar crește cu 1.500 de lei salariile directorilor și inspectorilor, fără niciun termen

Ministerul Educației vrea ca directorii de școli să aibă salarii mai mari decât cele ale profesorilor, însă singura soluție pe care le-o propune este să aștepte până când un proiect…
Vezi articolul