Simulare BAC 2022: Elevii de clasa a XII-a susțin proba la alegere a profilului și specializării

16.297 de vizualizări
Foto: © Arrowsmith2 | Dreamstime.com
Elevii de clasele a XII-a și a XIII-a susțin astăzi simularea probei la alegere a profilului și specializării. Sunt așteptați aproape 152 de mii de elevi, potrivit cifrelor anunțate de Ministerul Educației. Proba începe la ora 9:00 și liceeni au la dispoziție 3 ore pentru rezolvarea subiectelor de simulare.
  • Ministerul Educației va publica subiectele la ora 15, cu baremele de notare.

Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30Proba începe la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Repartizarea elevilor pe săli se realizează astfel încât aceștia să fie așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, pe fiecare clasă, astfel încât obiectiv colectivele de elevi să nu fie amestecate, prevede procedura.

Rezultatele obținute la simulările naționale nu sunt afișate și nu sunt făcute publice, conform procedurii.

În procedură se mai arată că „rezultatele obținute de elevi la simulările naționale sunt comunicate acestora și analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare ale elevilor”.

Notele obținute nu se trec automat în catalog. Prin excepție, în baza unei cereri scrise, depusă de elevi, se poate aproba consemnarea acestor note în cataloage, se arată în anunțul Ministerului Educației.

  • Disciplinele la care se organizează simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat 2022 sunt: limba și literatura română, limba și literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale), matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie și filosofie, conform ministerului.

Descarcă mai jos modele de subiecte pentru Bacalaureat 2022:

Subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor şi competenţelor asociate acestora, conform programelor aprobate de minister, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației.

Programa pentru simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat 2022.

Calendarul simulărilor pentru BAC 2022:
  • 28 martie 2022 – Simulare proba E a) – Limba și literatura română;
  • 29 martie 2022 – Simulare proba E c) – proba obligatorie a profilului;
  • 30 martie 2022 – Simulare proba E d) – proba la alegere a profilului și specializării
  • 31 martie 2022 – Simulare proba E b) – Limba și literatura maternă;
  • 14 aprilie – afișarea rezultatelor

Foto: © Arrowsmith2 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Mesaj al echipei naționale de fotbal a României, către toți tinerii care încep Bacalaureat 2024 probele scrise. Căpitanul Nicolae Stanciu: Mult succes, să fiți inspirați și să luați note cât mai mari!

Mesaj important transmis de căpitanul echipei naționale de fotbal a României, aflată în pregătiri pentru meciul din optimi la Campionatul European de Fotbal din Germania. Nicolae Stanciu le transmite tinerilor…
Vezi articolul

Când începe școala după vacanța de iarnă, în ianuarie 2025 și ce urmează în calendarul pentru elevi și profesori: bacalaureat, simulări ale examenelor, evaluări naționale, burse pentru elevii de clasa a V-a, etapele de mobilitate

Vacanța de iarnă are o durată de 18 zile, așa că elevii au intrat în vacanță sâmbătă, 21 decembrie 2024, și vor sta acasă până marți, 7 ianuarie 2025. După…
Vezi articolul