Simularea Bacalaureat 2025. Aproape 22 de mii de elevi nu s-au prezentat la proba de limba română / Un elev a fost eliminat pentru că a încercat să copieze

1.657 de vizualizări
Foto: © Noipornpan | Dreamstime.com
„Potrivit datelor transmise de inspectoratele școlare județene (ora de referință: 15:00), la simularea probei scrise la Limba şi literatura română din cadrul examenului national de bacalaureat 2025 au fost prezenți peste 101.000 elevi din totalul celor circa 123.000 de elevi înscriși. În urma tentativei de fraudă a fost eliminat un elev”, anunță ministerul Educației într-un comunicat de presă.

„Astăzi, 24 martie, a avut loc simularea probei scrise la Limba şi literatura română din cadrul examenului national de bacalaureat 2025. Potrivit datelor transmise de inspectoratele școlare județene (ora de referință: 15:00), au fost prezenți peste 101.000 elevi din totalul celor circa 123.000 de elevi înscriși. În urma tentativei de fraudă a fost eliminat un elev.

Evaluarea lucrărilor se efectuează digitalizat prin intermediul platformei utilizate de Ministerul Educației și Cercetării. Pentru toți cei interesați, Ministerul Educației pune la dispoziție și un ghid informativ (întrebări frecvente + răspunsuri) privind evaluarea digitalizată a lucrărilor redactate de candidați”, mai precizează ministerul.

Amintim, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a transmis în weekend că sunt așteptați la această simulare circa 123.000 de elevi de liceu care vor fi repartizați în 1.318 centre de examen.

Rezultatele de la simulare, pe 8 aprilie, nu vor fi făcute publice, dar vor fi comunicate prin profesorii elevilor.

Calendar Simulare Bacalaureat 2025:

24 martie 2025: ⁠Limba și literatura română – probă scrisă

25 martie 2025: ⁠Proba obligatorie a profilului – probă scrisă

26 martie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – probă scrisă

27 martie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă

8 aprilie 2025: Comunicarea rezultatelor

Foto: © Noipornpan | Dreamstime.com /
Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Simulare BAC 2025 – Română. Profesoara Irina Căpățînă: Subiectele acestea le fac un mare bine și colegilor care au uitat să citească programa de bac și o reduc la autorii canonici
Rezolvare subiecte Limba română, simulare BAC 2025. Profesoara Adelina Beldugan: Grad de dificultate excelent ales pentru a-i determina pe cei mai mulți dintre elevi să conștientizeze seriozitatea examenului
Subiecte la Limba română, profilurile uman și pedagogic – simulare BAC 2025. Elevii au avut de indicat sensul cuvântului „reală” și al secvenței „dădea la o parte”. Caracterizarea unui personaj dintr-un roman psihologic sau al experienței – cerința de la subiectul al III-lea
Subiecte simulare BAC 2025 Limba și literatura română, profilurile real, tehnologic și vocațional: roman psihologic sau al experienței, la subiectul al III-lea, compunere cu argumente despre contribuția profesorilor la îmbogățirea experienței culturale a tinerilor la punctul B
Baremele de corectare și notare pentru Limba română, simularea examenului de Bacalaureat 2025, publicate de Ministerul Educației


1 comment
  1. așa cum s a organizat,a fost o aberație….unii la ore,alții adunați de acasă,din timpul liber la păzit…unii elevi n au învățat nimic dar vor mai da bani la meditații…că deh ….doar n or fi atenți în clasa….mai bine stau acasă și dorm …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Cercetării susține că „Educația ca prioritate națională” a fost „subiect principal de discuție al românilor cu ION” în prima săptămână de funcționare. Mesajul vine în plin scandal al trucării oglinzii vorbitoare a premierului Ciucă

Oglinda pe care era scris ION, cu care premierul Ciucă a lăsat impresia că a discutat în debutul ședinței de guvern de miercuri, 1 martie, era doar un afișaj, iar…
Vezi articolul

GRAFICE Scenariile în care vor începe cursurile în marile centre universitare din țară. Clujul și Timișoara, în risc să ajungă la 6 la mia de locuitori până pe 27 septembrie, potrivit unei prognoze a cercetătorilor de la Universitatea Babeș Bolyai

Anul universitar începe tocmai când valul 4 al pandemiei de coronavirus ajung la vârf, în România. Mai exact, în unele centre universitare cum sunt Cluj-Napoca sau Timișoara, riscul de depășire…
Vezi articolul

Iulian Stanciu, eMAG și Concordia: Am mers la școala din cartier, am învățat, am fost la olimpiade, mi-am făcut firmă la 22 de ani, am muncit și am avut succes pentru că am avut încredere în puterea oamenilor de a schimba ceva în bine. Acum, pericolul economic este real, avem nevoie de predictibilitate și nu de promisiuni cu case ieftine, avem nevoie ca țara să rămână un spațiu deschis, predictibil și conectat la valorile europene și transatlantice

„Avem nevoie de reguli care cât mai simple, egal aplicate tuturor. Avem nevoie de predictibilitate și nu avem nevoie de promisiuni, de case ieftine și alte lucruri nesustenabile”, a declarat…
Vezi articolul