Sindicalist: Ministrul Educației ne-a garantat că nu vor fi tăiate orele brutal, de la 1 septembrie 2020

15.902 vizualizări
SURSA: captura viacluj.tv
Sindicatele din Învățământ au avut o întâlnire cu ministrul Educației, Monica Anisie, întâlnire la care au cerut amânarea aplicării măsurii reducerii orelor de la școală cu doi ani. Ar fi primit asigurări că reducerea orelor nu va fi făcută „brutal, dintr-o dată de la 1 septembrie 2020”, susține Lucia Cojocaru, președintele Sindicatului Liber din Învățământul Preuniversitar Clujean, potrivit declarațiilor pe care aceasta le-a dat pentru viacluj.tv.

Reprezentanta FSLI susține că ministrul le-a „făcut o impresie plăcută cu ce planuri și ce idei” le-a prezentat. Cojocaru spune că au primit garanții că reducerea orelor, prevăzută de lege, nu va fi aplicată brutal la începutul anului școlar viitor.

„Am avut o întrevedere cu doamna ministru și cu staf-ul dânsei împreună cu biroul operativ al FSLI și am avut onoarea să avem această întrevedere pe probleme punctuale. Unul a fost acesta (n.r. reducarea numărului de ore), am cerut prorogarea acestui termen cu doi ani, având în vedere clasele actuale a VII-a, și la anul vor fi a VIII-a, să nu fie afectate de această schimbare a planului cadru. Putem vorbi despre această schimbare și de această, eu știu, benefică regândire, dar toate acestea trebuie bine înțelese. Dânsa ne-a garantat că vor fi acele consultări publice, acele dezbateri și că nu va fi acest lucru, știu eu, foarte brutal, dintr-o dată, de la 1 septembrie 2020. Sperăm să se țină de cuvânt,” a declarat Lucia Cojocaru, președinta SLIPC.

Declarația vine în contextul în care ministrul Anisie a spus într-un interviu pentru PROTV că „nu trebuie neapărat să renunțăm la anumite discipline. Putem regândi într-un fel această predare-învățare”. Asta după ce declarase într-un interviu pentru Europa FM că reducerea numărului de ore înseamnă tăierea mai multor discipline din orarul elevilor.

Sindicaliștii au estimat că reducerea orelor ar însemna concedierea a 25.000 de cadre didactice și au amenințat cu proteste.

Sindicaliștii au primit și asigurări pentru plata salariilor la timp.

„Totodată dânsa a spus că este bine intenționată, chiar ne-a făcut o impresie plăcută cu ce planuri și ce idei dânsa le-a expus… Ne-a asigurat și pot să asigur și colegii că plata salariilor, care era o problemă, știți foarte bine, dacă nu era și sperăm să mai fie o rectificare bugetară până la sfârșitul anului fiindcă într-adevăr în unele județe s-a întârziat puțin cu plata salariilor”, potrivit Luciei Cojocaru.

În privința copiilor cu vârste între 2 și 3 ani, pentru care unele grădinițe au decis să nu îi mai primească, nefiind incluși în costul standard per elev, după o decizie a Guvenului despre care Edupedu.ro a scris recent, se pare că problema va fi rezolvată prin hotărâre de guvern.

Președinta SLIPC a precizat că: „Am mai avut iarăși mici probleme la segmentul acesta al copiilor între 2 și 3 ani foarte multe unități de învățământ, de grădinițe vorbes aici, au o problemă fiindcă nu sunt cuprinse în prețul… costul standard per elev astfel încât sunt anumite inconveniente. A notat doamna ministru și a spus că va fi o excepție și probabil Guvernul va da o hotărâre de guvern în care va avea în vedere și acest segment la copiii între doi și trei ani care, normal ar trebui să urmeze o creșă dar probabil și în Cluj sunt dificultăți și numărul creșelor, locurile sunt puține, astfel încât foarte mulți părinți sau grădinițele îi mai includ la acea grupă mică la grădiniță”.

FOTO: Captură viacluj.tv


3 comments
  1. Sindicatele si profesorii nu au sa doreasca niciodata reducerea nr.de ore la clasa,ei stau la scoala 16-18 ore,profesorii majoritatea nu muncesc nimic acasa,iar elevii stau la scoala 25 -30 ore, teme acasa alte 4-5 ore zilnic.Deci,faceti toti diferenta de sarcini,responsabilitati si ore de munca intre adulti si copii.Apropo daca s ar putea profesorii ar obliga copiii sa stea cursuri 40 ore pe saptamana,ei sa fie liberi si odihniti.

  2. Sunt multe ore care nu fac altceva decât să încarce programul elevilor și să le îngreuneze ghiozdanele. Pe lângă numărul de ore ar trebui regândire și manualele. În special cel de biologie de clasa a VI a. Era mult mai bine modul de învățare pe ani în anii anteriori, când se începea în clasa a V a cu botanica, apoi zoologica, etc. Acum biologia de a VI a e o „struțo-cămilă”, plus că mai conține și simboluri și formule chimice, materie pe care elevii o fac doar în a VI a.

    1. Corect, materie multă și inutila, aberanta chiar. Sindicatele sa taca din gura, trebuie tăiat foarte brutal, nu brutal.Sa nu se mai ascundă sub umbrela educației. Deci pana la urma e un sistem de tip mafiot

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Două ONG-uri din București și Hunedoara au depus singurele proiecte admise în etapa I de evaluare, în apelul de 14 milioane de euro pentru formarea profesioniștilor din educația timpurie / Ministerul Educației va alege doar un proiect câștigător

Asociația „Centrul Regional pentru Ocuparea Forței de Muncă și Protecție Socială” Hunedoara și Asociația Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională din București au depus singurele proiecte admise…
Vezi articolul

Ministerul Educației a cerut tuturor școlilor să verifice deciziile de titularizare pentru fiecare candidat la concursul de directori și să raporteze titularizații pe articolul 253 / Azi este proba scrisă pentru candidații care au lipsit din motive medicale la prima sesiune

Ministerul Educației a cerut tuturor școlilor să verifice deciziile de titularizare pentru fiecare candidat la concursul de directori, potrivit documentelor consultate de Edupedu.ro. Este vorba despre raportarea numelui și numărului…
Vezi articolul

Profesorii nu vor intra în grevă generală pe 10 ianuarie, anunță președintele FSLI: Pentru o asemenea acțiune este nevoie de mobilizare, iar oamenii au fost în concediu / În decembrie un sondaj arăta că 67,5% dintre respondenți susțin declanșarea grevei generale pe 10 ianuarie 2022

Profesorii nu vor intra în grevă generală pe 10 ianuarie, anunță președintele FSLI, Simion Hăncescu, citat de educatieprivata.ro. Liderul sindical susține că vrea să continue negocierile cu Guvernul și că…
Vezi articolul

Anca Petrache, director de formare în Ministerul Educației: OCDE ne-a sugerat să dezvoltăm foarte mult procesul mentoral. Formarea continuă trebuie să se bazeze pe încredere între cel care formează și cel care este format. Este altceva decât formarea inițială

Procesul de mentorat pentru formarea continuă a profesorilor este încurajat și chiar a fost recomandat Ministerului Educației de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), spune Anca Petrache, directorul…
Vezi articolul

Stefania Giannini, UNESCO: Suntem martori ai unui declin îngrijorător al statutului social al profesorilor și al profesiei de cadru didactic. Profesorii nu sunt doar simpli implementatori ai politicilor educaționale, ci sunt lideri în modelarea viziunii asupra lumii și societății

„Suntem martori ai unui declin îngrijorător al statutului social al profesorilor și al profesiei de cadru didactic, o tendință care afectează atât țările cu venituri mari, cât și cele cu…
Vezi articolul