Sindicaliștii din Iași, despre vizitele ministrului Educației la școlile din Ialomița: Dacă facem abstracție de tonul mai ridicat în fața copiilor, doamna învățătoare era la oră și își facea datoria

8.394 de vizualizări
Laviniu Lăcusta / Foto: USLIP Iași
„Vizita din 14 ianuarie 2020 a Doamnei Ministru Monica Anisie la două școli din județul Ialomița nu poate rezolva gravele probleme din învățământul preuniversitar românesc”, spun sindicaliștii din Iași, într-o reacție la vizita ministrului însoțit de presă la școlile din mediul rural. USLIP Iași susține că „este inacceptabil să pui la zid un om pentru a fi ‘aruncate’ pietre în el. Dacă facem abstracție de tonul mai ridicat în fața copiilor, doamna învățătoare era la oră și își facea datoria așa cum am văzut, în condiții vitrege”.

„Totuși, nu putem tolera și accepta tonul ridicat al doamnei învățătoare! Aceasta însă nu ‘urla’, așa cum neacademic s-a exprimat Doamna Ministru”, continuă Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar, Iași (USLIP).

Sindicaliștii îi „recomandă” ministrului Educației „ca în eventualele vizite pe care le veți mai realiza să dați dovadă de tact pedagogic (…). În caz contrar, suntem forțați să nu facem nici o distincție între modul în care învățătoarea își muștruluiește elevii și maniera în care dvs ați certat, în fața unei țări întregi, un cadru didactic aflat la datorie”.

Reacția USLIP Iași:

Gravele probleme de infrastructură din învățământul românesc nu pot fi rezolvate prin vizite de imagine!

Vizita din 14 ianuarie 2020 a Doamnei Ministru Monica Anisie la două școli din județul Ialomița nu poate rezolva gravele probleme din învățământul preuniversitar românesc. Recunoaștem însă că preferăm să vedem miniștri ai educației în școli de acest gen și nu la inaugurarea unor toalete supraevaluate din punct de vedere financiar. Există aspecte negative și pozitive în această descindere pe care Doamna Anisie a realizat-o în Romania reală.

Lucrurile negative țin de modul în care s-a gestionat situația de la școala din localitatea Frumușica. Este inacceptabil să pui la zid un om pentru a fi „aruncate” pietre în el. Dacă facem abstracție de tonul mai ridicat în fața copiilor, doamna învățătoare era la oră și își facea datoria așa cum am văzut, în condiții vitrege. Suntem convinși că temperatura din clasă era sub 21 de grade și din câte am observat, dotările erau practic inexistente. În aceste condiții elevii aveau pe bănci cărti și caiete, iar ora era în desfășurare. Totuși, nu putem tolera și accepta tonul ridicat al doamnei învățătoare! Aceasta însă nu „urla”, așa cum neacademic s-a exprimat Doamna Ministru. Prezența Mass Media într-un număr mare arată că vorbim de o vizită care are în primul rând scopul de a potența imaginea unui Ministru aflat parcă în campanie electorală.

Prezența Șefei de la Educație în mijlocul unor școli cu reale probleme de infrastructură arată dificultățile cu care se confruntă 30-40 % din unitățile școlare din România, în special cele din mediul rural. S-a convins, sperăm, și Doamna Ministru că ar avea ce face cu 6 % din PIB, însă trebuie să se descurce cu cei aproximativ 2,7 % și să-și folosească puterea de seducție pentru a convinge sute de primari din România că în școală trebuie să investești pentru a nu pierde cursa cu timpul.

Așa cum afirmam încă de acum 15 ani, din punctul de vedere al USLIP Iași, modernizarea educației trebuie sa înceapă cu reabilitarea infrastructurii total depășite de cerințele unui învățământ modern și cu „aerisirea” programelor școlare. De altfel, punerea pe picioare a infrastructurii școlare moderne a fost și primul pas pe care Spiru Haret, Ministru al Educației la sfârșitul sec. al XIX-lea și începutul sec. al XX-lea l-a făcut spre emanciparea învățământului românesc. Unele școli construite de către acesta mai sunt prezente și în zilele noastre. Acest lucru arată atât trăinicia construcțiilor respective, dar în același timp constatăm că în anumite zone infrastrucura școlara din România a rămas înghețată în timp!

Vă recomandăm, doamna ministru, ca în eventualele vizite pe care le veți mai realiza să dați dovadă de tact pedagogic și să arătați care este diferența dintr-o abordare modernă de secol XXI din punctul de vedere al relaționării cu cei pe care îi reprezentați. În caz contrar, suntem forțați să nu facem nici o distincție între modul în care învățătoarea își muștruluiește elevii și maniera în care dvs ați certat, în fața unei țări întregi, un cadru didactic aflat la datorie.”

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Platforma românească de testare digitală Brio anunță că folosește inteligența artificială și lansează modulul de antrenament la matematică, pentru clasele I-IV

Platforma românească Brio® folosește inteligența artificială și lansează modulul de antrenament la matematică. Dezvoltarea testelor vine în urma unei finanțări de 30.000 de euro obținute în acceleratorul Innovators for Children,…
Vezi articolul

Mobilitate profesori 2026-2027. Cele 20 de activități pe care le au de realizat toate școlile până la finalul lunii februarie, explicate de Inspectoratul Școlar Maramureș: de la elaborarea ofertei şcolii și până la proiectul de încadrare cu personal didactic de predare – document

Activitățile pe care le au școlile de desfășurat în perioada ianuarie-februarie au fost explicate de către Inspectoratul Școlar Județean Maramureș. Este vorba despre stabilirea disciplinelor opționale, constituirea tuturor posturilor, listele…
Vezi articolul

Consiliul Național al Elevilor lasă de înțeles că noile legi ale educației nu vor intra în vigoare în 2023, iar organizația abandonează solicitările anterioare pentru un buget de 4,7% – 6% din PIB și cere „o creștere egală cu cel puțin 0,8% din PIB” față de anul trecut

Reprezentanții Consiliului Național al Elevilor abandonează, în premieră în ultimii ani, țintele de 6% din PIB (procentul prevăzut de Legea 1/2011) și 4,7% din PIB (media europeană, potrivit Eurostat). Aceștia…
Vezi articolul