Sindicatele din Învățământ cer ministrului Educației, în regim de urgență, aprobarea ocupării prin concurs a posturilor pentru profesori și pentru ceilalți angajați din școli și grădinițe – document

[jp_post_view]
Foto: Radu Tuta/Agerpres Foto
Sindicatele din Învățământ solicită o întâlnire cu ministrul Educației și Cercetării, în vederea discutării și soluționării, în regim de urgență, a unor probleme, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. Una dintre probleme se referă la aprobarea ocupării prin concurs a posturilor pentru profesori, pentru personalul didactic auxiliar și cel administrativ.
  • Este vorba despre Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER“.

„Federația Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federatia Națională Sindicală „ALMA MATER” — federații sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învăţământ preuniversitar și învățământ superior — vă solicită respectuos o întâlnire cu conducerea Ministerului Educației și Cercetării, în vederea discutării și soluționării, în regim de urgenţă, a următoarelor probleme:

1. aprobarea ocupării prin concurs a posturilor didactice, didactice auxiliare și administrative vacante sau temporar vacante – în conformitate cu dispozițiile art. VII alin. (4) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene”, se arată în documentul sindicatelor.

În ordonanța de urgență (OUG) „trenuleț” 156/2024, articolul VII reglementează blocarea angajărilor la stat, cu excepția Sănătății pentru medicii confirmați drept specialiști, după finalizarea stagiului de pregătire – rezidențiat.

Art. VII. — „(1) Începând cu 1 ianuarie 2025 se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din autoritățile și instituțiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii.

(4) Prevederile alin. (1) nu se aplică posturilor a căror ocupare a fost deja aprobată de Guvern prin memorandum până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, concursului de admitere în rezidențiat, celor necesare a fi ocupate de medici care au încheiat rezidențiatul, medici rezidenți care au promovat examenul de specialitate în anul 2024, precum și posturilor vacante aferente proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile și plătite din fonduri europene și posturilor aferente proiectelor naționale de cercetare plătite din fonduri publice.

(5) Prin excepție de la prevederile alin. (1), ordonatorii principali de credite, în cazuri temeinic justificate, pot aproba ocuparea unui procent de maximum 15% din totalul posturilor ce se vor vacanta după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, numai în condițiile încadrării în cheltuielile de personal aprobate prin buget, la nivel de ordonator principal de credite, pe fiecare sursă de finanțare în parte”, prevede Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 156/2024:

Documentul sindicatelor poate fi consultat mai jos:

Informații de context

Titularizarea 2025 se organizează pe baza memorandumului de exceptare din anul 2024, susține ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. El a spus într-o transmisiune live pe Facebook, joi, 30 ianuarie, că documentul adoptat de Guvern în februarie 2024 „securizează concursul de titularizare pentru acest an”.

Declarațiile ministrului Educației vin în condițiile în care, prin ordonanța de urgență (OUG) „trenuleț” 156/2024, Guvernul Ciolacu 2 a blocat angajările la stat, adică inclusiv în Educație, cu excepția Sănătății.

Memorandumul aprobat pe 13 februarie 2024 când, într-o situație similară, angajările erau blocate, poate fi consultat aici

Citește și:
Titularizarea 2025 se organizează pe baza memorandumului de exceptare din anul 2024, susține ministrul Educației și Cercetării, Daniel David

2 comments
  1. Haideți sa vorbim de personalul de la creșe care lucrează pe posturile de îngrijire copii vârstă 1 ,6 luni pana la 3 ani și sunt plătite pe posturile de îngrijire clădire cu lege data din 1 ianuarie 223 pt reîncadrarea încă nu se face nimic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ecaterina Andronescu: Nu cred că vom avea mai mult de 70.000 de absolvenți de liceu peste trei ani. Ce se va întâmpla cu universitățile noastre? Soluția: studenții străini care aduc și taxe

Scăderea demografică “absolut dramatică” o face pe Ecaterina Andronescu să se întrebe “Ce se va întâmpla cu universitățile noastre?”. Într-o conferință la Constanța, ministrul Educației a interpretat astfel numărul copiilor…
Vezi articolul

Legislație clarificată pentru directori și profesori, prin ordonanță de urgență. Liderul sindical Marius Nistor: Cei care predau și în regim de plata cu ora și depășesc 8.000 lei net vor beneficia de alocația de hrană și de voucherul de vacanță

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că profesorii „care predau și în regim de plata cu ora și depășesc 8.000 lei net vor…
Vezi articolul

Inspectoratele școlare județene și direcțiile de sport și de cultură vor trece în subordinea autorităților locale, de la 1 ianuarie 2025 – măsură de reducere a cheltuielilor, anunțată de Ministrul Finanțelor / În noua lege a Învățământului, inspectoratele sunt înlocuite cu direcții județene subordonate Ministerului Educației

Ministrul finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat un pachet de 50 de măsuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare, pentru următorii ani. Printre acestea: descentralizarea inspectoratelor școlare județene, care vor trece din subordinea…
Vezi articolul