Sindicatele școlilor ieșene compară consultările MEN cu privire la disciplinele de gimnaziu cu „încercările de a demonstra că Pământul e plat”

978 de vizualizări
Laviniu Lăcusta / Foto: USLIP Iași
Consultările făcute de Ministerul Educației cu privire la disciplinele care ar trebui scoase de la gimnaziu sunt criticate de sindicatele din învățământul preuniversitar ieșean. Într-un mesaj publicat pe Facebook joi seară, acestea compară inițiativa ministerului cu „încercările de a demonstra că Pământul este plat” și susțin că părinții și elevii, prin asociațiile lor, „trebuie să înțeleagă că schimbările din învățământ trebuie să aibă un fundament științific, bazat pe studii de impact și nu pe instincte politice în contexte electorale”.

Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași (USLIP Iași) susține că părinții ar aborda problema prin prisma dificultății propriilor copii, iar profesorii și-ar apăra disciplinele pe care le predau. Astfel „se va ajunge la o stare de agitație în interiorul unităților școlare care nu va contribui cu nimic la acel rezultat constructiv pe care clamează Ministerul că și-l dorește.”

  • Poziția sindicatelor ieșene vine după ce Ministerul Educației a întrebat părinții și profesorii ce discipline obligatorii să taie din cele 18 de la gimnaziu, câte ore să reducă și ce materii ar trebui introduse, după cum EduPedu.ro a scris în premieră aici.
  • Ulterior, ministerul a anunțat oficial că “îi va include și pe elevi, cu sprijinul structurilor asociative ale acestora”, în consultarea lansată deja”.
Mesajul integral al USLIP Iași:

„Ce credeți că ar vota poporul român dacă s-ar supune la vot desființarea Parlamentului?

Recenta consultare (a profesorilor și părinților) făcută de către MEC cu privire la ce discipline ar trebui tăiate poate fi încadrată în zona încercărilor de a demonstra că Pământul este plat. Părinții vor oferi răspunsuri prin prisma dificultăților pe care le întâmpină proprii copii la școală, în timp ce profesorii își vor apăra disciplinele pe care le predau.

Se va ajunge la o stare de agitație în interiorul unităților școlare care nu va contribui cu nimic la acel rezultat constructiv pe care clamează Ministerul că și-l dorește.

Se demonstrează că demnitarii din Ministerul Educației nu înțeleg că problema nu ține de numele disciplinei, ci de conținuturile stufoase și nerelevante.

La punctul 9 din chestionar se cere respondenților să numească disciplina care (…) nu ar trebui să se regăsească printre disciplinele obligatorii și pentru ce clasă, iar la punctul 11 se pune întrebarea dacă pot fi asociate grupe de discipline care să poată fi predate împreună.

În ceea ce privește punctul 9 am clarificat mai sus care ar putea fi răspunsurile și de ce ar putea fi oferite acestea.

Punctul 11 și 9 demonstrează în opinia noastră lipsa pregătirii temeinice a celor care au gândit un astfel de chestionar. Să faci abstracție de inexistența unor profesori formați transdisciplinar și să te gândești că ai putea face predare în viitorul apropiat prin comasarea unor discipline, fără a avea profesori formați, conținuturi și manuale proiectate într-o astfel de direcție ne arată diletantismul și preocuparea, DIN NOU, pentru imagine a actualei conduceri a Ministerului.

Asociațiile de părinți, cât și cele de elevi trebuie să înțeleagă că schimbările din învățământ trebuie să aibă un fundament științific, bazat pe studii de impact și nu pe instincte politice în contexte electorale. Acesta este și motivul pentru care respingem cu fermitatea astfel de abordări și solicităm membrilor noștri de sindicat să nu legitimeze modificările din învățământ care au ca principal fundament politicul.

Biroul Executiv USLIP Iași”


2 comments
  1. Nu stiu ce propun sindicatele, dar cert e ca nu au gasit o solutie sa se reduca numarul de ore pentru copii. Program stufoasa nu a fost facuta tot de niste profesori? Ca doar nu au facut o copiii sau parintii. Sa indice sindicatele o modalitate concreta prin care efectiv de la anul sa fie pusa in aplicare legea cu numarul de ore reduse. Asa, sa tot critici, ca nu e bine nici cum e usor.

  2. Abordarea conceptului de predare transdisciplinară miroase puţin a policalificare.Se pare că începe să prindă contur ideea de policalificare cu repercusiuni grave asupra calităţii,vezi moda dublelor şi a triplelor specializări,ca să nu vorbim de faimoasele reconversii profesionale.E ca şi cum un bolnav de inimă s-ar trata la un stomatolog.Aşa cum în medicină se merge pe specializare,şi în educaţie lucrurile trebuie să stea la fel.Ideea că e costisitor pentru sistem să promoveze cultura specializării pe o disciplină,nu mi se pare corectă.Cine consideră că poate să facă multe,sfârşeşte prin a nu face nimic bun.Pe de altă parte,dacă unui student i se finanţează de la buget o singură licenţă,de ce trebuie să fac suplimentar pe banii mei nu ştiu ce altă facultate,masterat sau reconversie profesională,pentru că aşa impune sistemul?Mai avem să intrăm ca învăţătoarele la clasă.Ne pierdem şi credibilitatea în faţa elevilor dacă ne văd că ne mişcăm de pe o materie pe alta ca parbrizele de maşină.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

E „cam dezastru” în școli pe competențe digitale și lingvistice, iar programele tehnologice sunt în limba engleză, inclusiv Inteligență artificială. Tehnicul fără competențe lingvistice este zero, spune Florina Popescu, profesoară de limba engleză

Profesoara de limba engleză de la Liceul Tehnologic Constantin Șandru din județul Gorj, Florina Popescu, spune că e „cam dezastru pe competențe digitale și lingvistice” în învățământul tehnologic. Profesoara a…
Vezi articolul
repartizare liceu 2020

Funcționari și oficiali din Ministerul Educației au semnat pentru acordarea ilegală de burse elevilor de liceu, iar acum trimit școlilor adrese că elevii “renunță” la bani și trebuie scoși din listele de beneficiari

Liceenii beneficiari ai bursei „Bani de liceu” sunt nevoiți să renunțe la sprijinul financiar dacă se află în imposibilitatea cumulării cu alte burse. Mai mulți elevi deja au făcut solicitări…
Vezi articolul

Daniel David: Salariul profesorilor este primit pentru 8 ore pe zi, pentru 40 de ore pe săptămână și nu se reduce la numărul de ore de predare. Salariul implică și pregătirea pentru predare, activități administrative

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, la prezentarea raportului săptămânal, că salariul profesorilor „este primit pentru 8 ore pe zi, pentru 40 de ore pe săptămână” și „nu se reduce…
Vezi articolul
meditații în perioada în care școlile au fost închise

Orientarea școlară a copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES) în funcție de 4 niveluri de sprijin, CJRAE și unitățile de învățământ special ar urma să asigure educația acestora în toate grădinițele, școlile și liceele, de masă sau speciale – proiectul legii Deca

Există mai multe modificări care privesc copiii cu CES (cerințe educaționale speciale) în proiectul legii învățământului preuniversitar: 4 niveluri de sprijin, adaptarea curriculumului și servicii complementare în funcție de cele…
Vezi articolul