SNSPA și Universitatea Româno-Americană au semnat un acord de colaborare pentru proiecte europene în cercetare științifică, pentru următorii 20 de ani

1.580 de vizualizări
Foto: SNSPA.ro
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) şi Universitatea Româno-Americană (URA) au încheiat un acord de colaborare, pentru o perioadă de 20 de ani, în cadrul căruia vor fi dezvoltate programe de cercetare științifică pentru studenții și cadrele didactice ale ambelor universități, potrivit unui comunicat de presă.

Rectorul Școlii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, prof. univ. dr. Remus Pricopie, și rectorul Universității Româno-Americane, prof. univ. dr. Costel Negricea, au semnat miercuri, acordul de colaborare dintre cele două universități, document care stabilește cadrul necesar pentru cooperarea pe teme de interes comun pentru ambele comunități academice.

Astfel se va facilita „colaborarea cadrelor didactice, cercetătorilor şi experţilor din cele două instituţii, în vederea promovării cercetării ştiinţifice”, potrivit comunicatului de presă. Vor fi dezvoltate programe şi proiecte comune, pentru cei 9.000 de studenţi din SNSPA şi URA.

„De asemenea, beneficiile create de această colaborare vizează desfăşurarea mobilităţilor internaţionale pentru studenţi, cadre didactice şi personal didactic-auxiliar, sprijinirea organizării în comun a evenimentelor academice, precum şi atragerea de fonduri pentru promovare şi dezvoltare instituţională,” mai scrie în comunicat.

Potrivit rectorului SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, „din păcate, în România, universităţile s-au concentrat mai mult pe parteneriatele europene şi internaţionale, dar mult mai puţin pe cele naţionale. Prin semnarea acestui acord cu Universitatea Româno-Americană, astăzi, este exact ceea ce încercăm să realizăm: îmi doresc să ajungem în situaţia în care un student SNSPA să poată avea acces nu numai la cursurile SNSPA, dar şi la cursurile oferite de alte universităţi din Bucureşti. La fel de important este să cumulăm resursele de cercetare, pentru a creşte vizibilitatea şi competitivitatea universităţilor noastre. Următorii ani vor fi hotărâtori pentru dezvoltarea sistemului educaţional din România, dar considerăm că provocările vor putea fi depăşite prin dezvoltarea acestor parteneriate, bazate pe valori comune, solidaritate şi do rinţa de a atinge noi obiective pentru binele studenţilor, absolvenţilor şi profesorilor noştri”, a susţinut rectorul SNSPA.

La rândul său, rector prof. univ. dr. habil. Costel Negricea a declarat că „Universitatea Româno-Americană a avut întotdeauna în vedere dezvoltarea parteneriatelor internaţionale cu universităţi şi organizaţii de pe aproape toate continentele, concretizate în programe academice cu dublă diplomă cu universităţi din SUA şi Europa, schimburi de studenţi şi profesori cu zeci de universităţi internaţionale partenere, proiecte de cercetare internaţionale şi cooperări cu diferite companii şi organizaţii internaţionale. În campusul nostru, peste 40 de naţionalităţi alcătuiesc un mediu academic multicultural în care profesori, studenţi şi parteneri din mediul economico-social dezvoltă împreună cunoaştere şi experienţe extraordinare pentru societatea de mâine. Dacă până acum accentul a fost pus pe dezvoltarea continuă a parteneriatelor cu universităţi internaţionale, ne bucurăm că a venit momentul să anunţăm semnarea acordului între Universitatea Româno-Americană şi SNSPA. Universitatea Româno-Americană îşi propune dezvoltarea de parteneriate reale cu univer sităţi din România şi, în acelaşi timp, să continue consolidarea dimensiunii academice internaţionale. Într-o piaţă educaţională aflată în continuă schimbare, parteneriatul dintre Universitatea Româno-Americană şi SNSPA va aduce beneficii ambelor comunităţi academice prin dezvoltarea de proiecte educaţionale şi de cercetare comune, oferind noi oportunităţi pentru studenţi şi profesori,” a spus rectorul Universității Româno-Americane.

La festivitatea de semnare a acordului de colaborare instituţională, rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, a fost însoţit de prof. univ. dr. Iordan Gh. Bărbulescu, preşedintele Senatului SNSPA, conf. univ. dr. Crina Rădulescu, prorector SNSPA, prof. univ. dr. Mihai Păunescu, prorector SNSPA, prof. univ. dr. Nicoleta Corbu, prorector – director CSUD – SNSPA, lect. univ. dr. Alexandru Mihai Ghigiu, prorector SNSPA (suspendat din funcţie), Preşedintele Institutului Naţional de Administraţie, conf. univ. dr. Diana Camelia Iancu, decanul Facultăţii de Administraţie Publică şi manager instituţional CIVICA – Universitatea Europeană de Ştiinţe Sociale, din partea SNSPA, prof. univ. dr. Florina Pînzaru, decanul Facultăţii de Management, Ecaterina Alexoaei, Director General Administrativ.

Universitatea Româno-Americană a fost reprezentată de rectorul instituţiei, prof. univ. dr. habil. Costel Negricea, preşedintele Senatului URA, prof.univ.dr. Ovidiu Folcuţ, precum şi de prof. univ. dr. Tudor Edu, prorector URA, conf. univ. dr. Iuliana Militaru, prorector URA, lect. univ. dr. Lucian Botea, prorector URA, lect. univ. dr. Iuliu Ivănescu, decanul Facultăţii de Afaceri Internaţionale, conf. univ. dr. Mihaela Prună, decanul Facultăţii de Drept, conf. univ. dr. Alexandru Ionescu, decanul Facultăţii de Management-Marketing, conf. univ. dr. Marius Dima, decanul Facultăţii de Educație fizică, Sport și Kinetoterapie; lect. univ. dr. Mihai Nedelescu, decanul Facultăţii de Finanţe-Contabilitate, lect. univ. dr. Camelia Gheorghe, decanul Facultăţii de Turism şi Managementul Ospitalităţii, conf. univ. dr. Alexandru Tăbuşcă, decanul Facultăţii de Informatică Managerială, Elena Rădulescu, Director General Administrativ.


1 comment
  1. F bine! Despre ce proiecte de cercetare poare fi vorba?? Oare ce ar putea cerceta SNSPA și să fie util societății românești??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rectorul SNSPA Remus Pricopie, apropiat PSD, își exprimă public susținerea pentru Elena Lasconi în turul 2 al alegerilor prezidențiale: „Călin Georgescu este un risc de securitate națională”

„Călin Georgescu este un risc de securitate națională, iar pentru a trage această concluzie este suficient să-i urmărim declarațiile și acțiunile publice”, comentează, într-un mesaj publicat pe Facebook, rectorul Școlii…
Vezi articolul

VIDEO Control la cantina R3 din complexul studențesc Regie al Politehnica București. Avertisment de la ANPC pentru echipamente deteriorate și lipsa de informații despre alergenii produselor din meniu

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a efectuat joi, 27 februarie, un control la Cantina R3 din complexul Regie (București), în urma căruia au fost constatate mai multe nereguli privind…
Vezi articolul

EXCLUSIV Un student exmatriculat de la Facultatea de Drept, din grupul celor 45 care ar fi copiat la examen, va fi reprimit la cursuri după ce Tribunalul Constanța a suspendat decizia Universității București în cazul său. Decanul facultății: E o decizie provizorie

Tribunalul Constanța a decis suspendarea deciziei de exmatriculare a studentului Florin Alexandru Cartoafă, potrivit deciziei publicată pe portal.just.ro. Cartoafă este unul dintre cei 45 de studenți exmatriculați pe 2 martie…
Vezi articolul

O ingerinţă a ministrului în realizarea subiectelor este politizare. Soarta unor copii este la mâna unor politicieni corupți. Nu putem lăsa aceste fapte nepedepsite – avertizează deputatul Filip Havârneanu, secretar al Comisiei de învăţământ din Camera Deputaţilor

„Este prima dată când unui ministru al educaţiei i se aduc asemenea acuzaţii halucinante, de implicaţii directe și de sabotaj la adresa examenului maturităţii. Exact cei care trebuie să asigure…
Vezi articolul