Sofia Crudu, învățătoare: Cred în știință și nu știu ce aș putea să-i învăț pe prichindei dacă nu ar fi așa

1.871 de vizualizări
Foto: Sofia Crudu/RoVaccinare
Comunitatea mediului educațional dă un semnal întregii societății, „un foarte bun exemplu”, asta a spus ministrul Educației, duminică, după ce a anunțat că 60% dintre angajații din sistemul de educație au fost vaccinați, iar 50% au chiar toată schema de vaccinare făcută.
  • Edupedu.ro publică mesajele profesorilor care în mod exemplar fac din acest demers unul cu sens, care vor să își justifice gestul și grija pentru comunitate și să dea și altor semeni motive ca să facă acest pas. Cu alte cuvinte, care vor să facă ceea ce știu ei mai bine – să educe!

Învățătoarea Sofia Crudu a avut rapelul pe 13 mai și a publicat acest mesaj pe pagina Ro-Vaccinare:

,,Până în martie 2020 eram actriță într-o trupă de teatru pentru copii. Spun eram pentru că activitatea noastră a fost blocată complet în ultimul an. Din toamnă m-am întors la catedră și sunt profesor în învățământul primar – modelez oameni. Cred în știință și nu știu ce aș putea să-i învăț pe prichindei dacă nu ar fi așa. În luna noiembrie am trecut prin boală, iar forma a fost una care m-a ținut la pat două săptămâni. Între timp m-am vaccinat cu ambele doze și cred că ușor-ușor ne vom întoarce la viețile noastre de dinainte de pandemie. Comparativ, simptomele de după vaccin au fost insignifiante. Sunt foarte mândră de adolescentul nostru care, după ce a citit informații din toate sursele, s-a programat singur în platformă și s-a vaccinat cu prima doză”, Sofia Crudu.

Dacă v-ați vaccinat deja sau acum vă decideți să faceți acest pas pentru binele comunității, dacă aveți un mesaj pentru părinți, elevi și pentru colegii din învățământ, puteți scrie la comentarii sau pe Facebook, ori pe adresa redactie@edupedu.ro. Vom publica mesajul, cu acordul dumneavoastră.

Foto: Sofia Crudu / RoVaccinare


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Marea repetiție națională, ziua 1: Ministerul Educației le predă profesorilor de limba și literatura română lecția despre cum să corecteze lucrările de la Evaluarea Națională 2024 chiar pe baremul probei de marți

Profesorii corectori la Limba și literatura română – proba de la Evaluarea Națională 2024 pentru absolvenții clasei a VIII-a sunt „instruiți” miercuri, 26 iunie, de la ora 9, cum să…
Vezi articolul

Andronescu anunță că în școli predau 85 de mii de profesori cu facultăți făcute „la distanță” și trebuie din nou aduși la formare: „Când înveți la distanță, înveți ușor departe de carte”

Cu prioritate, profesorii care au făcut cursuri la distanță, în universități, „trebuie să îi aducem într-un program de formare” a declarat Ecaterina Andronescu la o întâlnire cu inspectorii școlari din…
Vezi articolul