Sondaj în 16 licee: Doar 3% dintre elevi cred că o meserie în Educaţie este de viitor. 7 din 10 părinţi vor „să-i facă” pe copii IT-şti şi medici

1.513 vizualizări
cele mai căutate referate din România
cele mai căutate referate din România SURSA: pixabay.com
Un sondaj făcut în 16 licee din Bucureşti, Timişoara şi Piteşti arată că majoritatea elevilor aleg domeniul IT (32%) și medicină (31%) atunci când sunt întrebaţi ce meserie cred că ar fi de viitor pentru ei. Eşantionul a fost de 1024 de elevi. La studiul făcut de INACO au participat şi 277 de părinţi şi profesori ai acestor tineri, iar în opinia lor IT-ul este domeniul de viitor (44%), urmat de medicină (28%). Părerile coincid, aşadar.

Meseria pentru care au optat cei mai mulți elevi a fost cea de medic sau stomatolog. Domeniul economic, al managementului și al antreprenoriatului este atractiv pentru 13% dintre elevii care au răspuns la acest chestionar.

Scade interesul elevilor pentru meseria de avocat și domeniul juridic la 8% (jurist, procuror, judecător). Pentru tineri, un loc de muncă în poliție sau armată (6%) este de două ori mai atractiv decât în educație sau în sport. Doar 3% dintre elevi au optat pentru o meserie în educație. Printre meseriile “exotice” menționate regăsim: pilot de drone și miner spațial, se arată în sondajul citat.

Perspectiva meseriei de profesor în rândurile părinților și ale cadrelor didactice este atractivă în viitor pentru doar 5% dintre respondenți, respectiv 2% pentru domeniul juridic (avocat, jurist, procuror, judecător).

Domeniul economic și al afacerilor este atractiv pentru 11% dintre părinții și profesorii care au răspuns la acest chestionar, în timp ce 6% consideră psihologia un domeniu atractiv în viitor, mai arată datele.

Sondajul a fost făcut între 20 septembrie şi 15 noiembrie 2018 în 16 licee (14 din Bucuresti, 1 din Timișoara şi 1 din Pitești). Dintre acestea, două erau colegii naționale, 5 – licee teoretice, 4 – colegii tehnice, 3 – licee tehnologice, unul – liceu teologic şi o școală comercială.

FOTO: pixabay.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Fără restricții la malluri și hoteluri, deși școlile se închid. Obligația prezentării certificatului verde nu a fost cuprinsă de Guvern în hotărârea cu noile măsuri, deși Raed Arafat anunțase acest lucru

Hotărârea adoptată vineri de Guvern, pentru instituirea noilor restricții valabile de luni, nu include, în varianta publicată în Monitorul Oficial, obligația de a prezenta certificatul verde la intrarea în malluri…
Vezi articolul

Calendarul examenelor de certificare a calificării profesionale pentru absolvenții din învățământul profesional și tehnic, în 2023-2024: prima sesiune – în noiembrie, ultimii dau examene în iulie-august anul viitor – proiect de ordin

Absolvenții stagiilor de pregătire practică – nivel 3 de calificare vor da examene între 27-28 noiembrie și tot în noiembrie vor da examene de certificare și absolvenții învățământului postliceal din…
Vezi articolul

Replica Facultății de Teologie pentru conferențiarul Claudiu Tufiș: instituția acuză un “atac mișelesc” în spiritul unor “idei vechi bolșevice”, după ce acesta semnalase că Teologiei ar urma să-i fie alocate mai multe locuri decât unor facultăți de științe ale Universității din București și apreciase că „facultățile de teologie nu au ce căuta în universități”

“Atac necolegial și lipsit de respect și etică”, “atac mișelesc” susținut de un “promotor al unor idei vechi bolșevice” – în astfel de termeni a reacționat, vineri, Facultatea de Teologie…
Vezi articolul