Sorin Cîmpeanu: Facem tot posibilul ca un draft al unui nou pachet legislativ în educație să existe cât mai rapid, după finalizarea consultărilor în cadrul proiectului „România Educată”

561 de vizualizări
Sorin Cimpeanu / Foto: gov.ro
Facem tot posibilul ca un draft al unui nou pachet legislativ în educație să existe cât mai rapid, după finalizarea consultărilor în cadrul proiectului „România Educată”, a declarat astăzi ministrul Sorin Cîmpeanu, după o serie de discuții cu reprezentanții părinților la sediul Ministerului Educației.

Sorin Cîmpeanu, cele mai importante declarații:

  • „În momentul în care va exista un draft al unui nou pachet legislativ în Educație, el va fi supus consultărilor și dezbaterii fără niciun fel de întârziere. Facem tot posibilul ca acest draft să existe cât mai repede posibil după încheierea dezbaterilor în cadrul proiectului România Educată.
  • Pentru eliminarea inechităților, am prezentat Programul Național pentru Reducere a Abandonului Școlar, chiar astăzi am avut o videoconferință cu reprezentanții inspectoratelor școlare, i-am rugat să se asigure că vor fi transmise solicitări de la toate școlile care se confruntă cu probleme ce țin de abandonul școlar, un fenomen care este într-o creștere mai mult decât îngrijorătoare, îndeosebi în mediul rural.
  • La finalul lunii martie, va trebui să avem deja încheiate contractele de finanțare pentru primele 750 de școli, cele mai vulnerabile din perspectiva abandonului școlar. Este vorba de finanțări de până la 200.000 de euro, în care sunt cheltuieli cu orele de meditație, cu orientarea școlară, cu mediatori școlari, consiliere. Acei elevi pot participa la tabere care să fie plătite din acest grant, la excursii etc.
  • Această măsură trebuie implementată în paralel cu achiziția de microbuze școlare. Cele 3.200 de microbuze școlare echivalente 8+1 locuri care să faciliteze, de asemenea, accesul la școală.
  • Un sistem de burse atractiv ca să nu părăsească școala. Dincolo de cele șase tipuri de burse existente, care au crescut în cuantum, i-am rugat pe părinți să popularizeze șansa elevilor care au peste 7,50 și se încadrează în criteriile pentru obținerea bursei de studiu, să depună cerere pentru a o obține în semestrul II, în termen de 10 zile de la începutul semestrului. Bursa este de 150 de lei.
  • Numărul bursierilor în anul 2020 a fost de 233.000, din care 123.000 au primit bursă de merit. Am crescut la 605.000 număr total elevi care au primit burse în 2021, iar numărul estimat pentru 2022 este de 660.000″.

Iulian Cristache, președintele Federației Părinților:

  • „Înțelegem ca nu se poate opri aceasta viză de flotant, dar se ajunge de la ore de 50 de minute la ore de 30 de minute (din cauza aglomerării unor școli foarte căutate de părinți, cu foarte mulți elevi înscriși)”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Apel umanitar al Institutului de Cercetare pentru Chimie, pentru o șansă la viață acordată unei tinere cercetătoare: Să-i dăm o șansă Ralucăi Ianchiș să fie, mulți ani de aici înainte, alături de fetița ei

Cercetătoarea Raluca Ianchiș, de la Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie din București, a primit la finalul anului diagnosticul de cancer de pancreas. Având în vedere…
Vezi articolul

Evaluarea profesorilor care participă la etapele de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027: care sunt criteriile și cum se acordă punctajele pentru studii, grade didactice, activitate metodică și vechime. Descarcă fișa de evaluare

Câteva inspectorate școlare au publicat fișa de evaluare a profesorilor care participă la etapele de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. La secțiunea de studii, 10 puncte de acordă pentru absolvirea…
Vezi articolul

Ministerul Educației a deschis o anchetă proprie în cazul învățătoarei care l-a făcut „handicapat” pe un elev cu autism pe grupul de părinți / Ancheta ISJ Bacău este finalizată, dar deocamdată rezultatele nu pot fi făcute publice

Ministerul Educației a trimis Corpul de control încă de săptămâna trecută la școala din comuna Răchitoasa, spune Roxana Cerghici, consilier de comunicare al ISJ Bacău pentru Edupedu.ro. Verificările au pornit…
Vezi articolul