Spital Universitar la Târgu Mureş, anunțat de rectorul Leonard Azamfirei care spune că anul viitor începe construcția / Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila: Să avem la nivel naţional o reţea de spitale universitare nu este un lucru rău. „Nu contează neapărat cine e proprietarul spitalului”

2.879 de vizualizări
Rectorul Leonard Azamfirei si ministrul Sanatatii, Alexandru Rafila / Foto: Facebook.com/Alexandru Rafila
Rectorul Leonard Azamfirei și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila / Foto: Facebook.com/Alexandru Rafila
Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş (UMFST), Leonard Azamfirei, a anunţat luni că în prima parte a anului viitor va începe construcţia Spitalului Clinic Universitar „George Emil Palade”, un proiect al universităţii mureşene, relatează Agerpres. În cadrul aceleiași conferințe de presă, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că „să avem la nivel naţional o reţea de spitale universitare nu este un lucru rău”. „Nu contează neapărat cine e proprietarul spitalului, ci contează mai degrabă ce tip de serviciu oferă”, a susținut Rafila.

Leonard Azamfirei a declarat într-o conferinţă de presă că „e important să ştim că înainte de a veni domnul profesor Alexandru Rafila la minister, proiectul Spitalului Clinic Universitar ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş a stat 9 luni în sertarele Ministerului Sănătăţii. Iar după ce a venit domnia sa, s-a aprobat Hotărârea de Guvern în 3 zile. E un lucru care dă, până la urmă, o direcţie în acest sens şi, în prima parte a anului viitor, va începe construcţia Spitalului Clinic Universitar ‘George Emil Palade’„.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a susținut în cadrul conferinţei de presă că înfiinţarea la nivel naţional a unei reţele de spitale universitare este benefică, atâta timp cât universităţile pot să asigure resursa umană şi managementul acestor structuri.

Eu cred că să avem la nivel naţional o reţea de spitale universitare nu este un lucru rău. Discutăm de calificarea resursei umane. Să ştiţi că e foarte important ca să existe şi pentru medicii rezidenţi cele mai bune resurse în ceea ce priveşte pregătirea profesională, care înseamnă nu numai cadre didactice bine calificate, ci şi echipamente, modele de bună practică ce se pot dezvolta în astfel de spitale (…) Avem, de exemplu, Spitalul Universitar din Bucureşti, el este cu titlu universitar, dar e al Ministerului Sănătăţii. Eu sunt convins că pot exista şi astfel de structuri atâta timp cât universităţile pot să asigure resursa umană şi managementul unor astfel de unităţi. Adresabilitatea va fi mare, pentru că dacă sunt specialişti bine pregătiţi, nu contează neapărat cine e proprietarul spitalului, ci contează mai degrabă ce tip de serviciu oferă„, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, citat de Agerpres.

Oficialul a adăugat că nu are cunoştinţă ca o altă universitate din ţară să aibă, deocamdată, un astfel de proiect.

Spitalul Clinic Universitar ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş, care va fi construit şi administrat de UMFST, este gândit ca o componentă a Parcului Universitar Ştiinţific şi Tehnologic ‘Novum Forum’, pentru înfiinţarea căruia universitatea a depus documentaţia proiectului de finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, notează Agerpres.

Parcul Universitar Ştiinţific şi Tehnologic ‘Novum Forum’ va fi constituit dintr-un ansamblu de clădiri care va cuprinde Spitalul Clinic Universitar ‘George Emil Palade’ şi un Incubator Tehnologic şi de Afaceri.

Spitalul va avea departamentul CLINICAL LAB, pregătit pentru a putea acomoda activităţi aplicate într-un spectru de specialităţi medicale relevante pentru activitatea universităţii, mai ales în domenii medicale care sunt deficitare în spitalele publice din Târgu Mureş şi la nivel naţional, precum şi cele care sunt de înaltă tehnologie: chirurgia minim invazivă şi chirurgia robotică, chirurgia de transplant, ginecologia oncologică, neurologia recuperatorie, cardiologia minim invazivă, radiologia şi imagistica, nefrologia şi dializa, gastroenterologia minim invazivă diagnostică şi terapeutică.

De asemenea, va cuprinde departamentul LIVING LAB, în care se vor desfăşura activităţi de transfer tehnologic şi de cercetare aferente dezvoltării experimentale/testării/validării de produse şi servicii inovative cu implicarea interactivă a stakeholderilor din actul medical, pacienţi, personal medical, furnizori de tehnologie, companii de farmaceutică, IMM-uri din domeniul medical, scrie Agerpres.

Prin intermediul componentei de Spital Clinic Universitar, se vor asigura nu doar servicii medicale de performanţă, dar şi suport pentru procesul de învăţământ destinat studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor, precum şi pregătire medicală pentru medicii rezidenţi. Spitalul Clinic Universitar ‘George Emil Palade’ va avea şi o funcţiune de cercetare importantă, în sensul că va crea cadrul potrivit pentru studiile clinice în scopul dezvoltării de noi produse/servicii medicale şi mediul pentru cercetarea inter şi multidisciplinară, care îmbină medicina, tehnologia, informaţia, serviciile, aspecte de etică, aspecte juridice, soft skills – domenii în care UMFST îşi pregăteşte studenţii. Prin funcţiunea de transfer tehnologic al rezultatelor cercetării şi valorificarea acestora prin activităţi economice, Spitalul Clinic Universitar ‘George Emil Palade’ va reprezenta mediul de testare şi implementare a serviciilor şi tehnologiilor pentru o medicină modernă – aparatură şi instrumentar inovativ, procedee şi terapii mai eficiente, noi formule de medicamente, abordări moderne de e-health/telemedicină, pentru testarea echipamentelor medicale de ultimă generaţie, a ideilor inovative ale echipelor de studenţi şi cercetători din regiune, preocupate de inovare în sănătate, colaborări de tip bridge grants„, a afirmat rectorul Leonard Azamfirei.

Citește și:
Contract de finanţare de 20 milioane de euro cu Banca Europeană de Investiții pentru infrastructura educațională, medicală și de cercetare, semnat de Universitatea de Medicină din Târgu Mureș


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Concurență puternică pentru Tudorel Toader la Universitatea AI Cuza din Iași: Tudor Luchian, profesor la Facultatea de Fizică, Liviu Maha şi Gabriel Mursa, profesori la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, candidează pentru funcția de rector

Tudorel Toader, fostul ministru de Justiție al lui Liviu Dragnea, are o concurență puternică pentru postul de rector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Alți trei profesori din universitate…
Vezi articolul

Ministerul Educației a scos informatica din aria de discipline STEM prin legea educației Deca-Iohannis. Științele, tehnologiile, ingineria și matematica primesc cu 33% mai mulți bani pentru bursele studenților, facultățile de informatică nu

Nicio facultate cu programe de studii în informatică din țară nu va putea primi cu 33% mai mulți bani pentru fondul de burse și protecție socială per student, așa cum…
Vezi articolul
Predare exclusiv online

Predare exclusiv online la majoritatea facultăților de la Universitatea Babeș-Bolyai și două variante de model hibrid. Care este protocolul UBB Cluj-Napoca pentru cazurile de coronavirus

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a decis începerea anului universitar 2020-2021 în variante mixte, adaptate fiecărei facultăți și specializări, de la învățământ clasic, prin învățământ hibrid la învățământ complet online,…
Vezi articolul

Ministerul Sănătății amână susținerea examenului de medic specialist – ieșire din Rezidențiat 2026 cu subiecte unice la nivel de țară pentru a doua parte a anului – proiect de OUG

Ministerul Sănătății propune amânarea introducerii probei scrise cu subiecte unice la nivel național pentru examenul de obținere a titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist din semestrul I în…
Vezi articolul
scoala online si accesul elevilor la ore

Ministerul Educației anunță măsuri pentru universitar: organizarea parțială on-line a examenelor de semestru, de an și de finalizare a studiilor / Universitățile vor verifica direct în SIIIR rezultatele la BAC, evitând prezența fizică a candidaților la facultate

Ministerul Educației anunță un set de „măsuri adoptate în sistemul universitar românesc, în contextul pandemiei COVID-19”. „Monica Anisie, ministrul educației și cercetării, alături de Consiliul Național al Rectorilor, Sindicatul Alma…
Vezi articolul