Standarde minime de confort în căminele studențești și măsuri pentru un „mediu universitar mai sustenabil” – cereri ale Alianței organizațiilor studențești într-o petiție online adresată autorităților

299 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România solicită o serie de măsuri și reglementări pentru a „crește gradul de sustenabilitate a instituțiilor de învățământ superior” din România, printr-o petiție anunțată miercuri și adresată Parlamentului, Guvernului și Ministerului Educației. Printre măsurile cerute se numără introducerea unor standarde minime de confort în căminele studențești, dar și modificarea noii Legi a învățământului superior, așa încât universitățile să fie obligate să aibă strategii multianuale privind dezvoltarea durabilă.

Organizația notează, în petiția sa online, faptul că a efectuat o analiză în rândul universităților românești, în urma căreia „putem remarca cu îngrijorare faptul că, în numeroase cazuri, internaționalizarea, echitatea, transpusă prin sistemul de cazare a studenților, și sustenabilitatea nu reprezintă priorități pe agenda de dezvoltare a acestor instituții”.

Cererile ANOSR prezentate în petiție vizează preponderent intervenții la nivel de reglementare:

  • „Elaborarea și adoptarea, prin ordin al Ministerului Educației, unui act normativ care să reglementeze standarde minime de confort pentru spațiile de cazare din căminele studențești aflate în managementul instituțiilor de învățământ superior din România.
  • Modificarea Legii Învățământului Superior nr. 199/2023, încât aceasta să reglementeze necesitatea ca toate instituțiile de învățământ superior să dispună de o strategie multianuală privind dezvoltarea durabilă și sustenabilitatea instituției și să elaboreze rapoarte periodice dedicate monitorizării acțiunilor specifice desfășurate de universitate în legătură cu creșterea gradului de sustenabilitate a instituției.
  • Includerea unor noi indicatori de calitate în metodologia privind finanțarea suplimentară a instituțiilor de învățământ superior din România, care să stimuleze universitățile să inițieze demersuri cu privire la crearea unui mediu universitar mai sustenabil, atât prin prisma implicării comunității universitare în acțiuni locale deja existente și prin diseminarea de informații relevante către membrii comunității, cât și prin dezvoltarea de programe de studii și de cercetare care să fie corelate cu obiectivele de dezvoltare durabilă.
  • Elaborarea unor noi indicatori de referință în cadrul metodologiei de evaluare externă, a standardelor, a standardelor de referință și a listei indicatorilor de performanță a Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, care să vizeze aspecte precum existența unei structuri interne dedicate monitorizării și desfășurării de acțiuni specifice creșterii gradului de sustenabilitate a instituției de învățământ superior, desfășurarea unor proiecte de cercetare cu privire la soluții inovatoare de mediu și apartenența instituției de învățământ superior la alianțe sau consorții, la nivel european sau național, ce au ca scop promovarea unui cadru de dezvoltare durabilă.
  • Reglementarea, în cadrul metodologiei privind mobilitatea academică a studenţilor, unui sistem obligatoriu de colectare a feedbackului oferit din partea beneficiarilor programelor de mobilitate și a unor măsuri de sprijin financiar suplimentare pentru studenții proveniți din medii socioeconomice dezavantajate.”

ANOSR arată în petiția sa că, „în contextul în care ne raportăm la un stat membru al Spațiului European al Învățământului Superior, importanța reglementării unor măsuri care să stimuleze universitățile în a adopta politici specifice, în special atunci când sesizăm deficiențe privind prioritizarea acestor aspecte, este evidentă”.

Foto: © LightpoetDreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Marian Preda / Foto: Facebook.com/Universitatea din Bucuresti

Rectorul Marian Preda: Și premierul Bolojan și ministrul educației trebuie să aibă puțin grijă la succesiunea măsurilor, la echitate și să nu plătească doar unii prețul conjuncturii în care exact această clasă politică ne-a băgat

Rectorul Universității din București, Marian Preda, a criticat modul în care comunică și prioritizează Guvernul Bolojan tăierile bugetare pe care le-a decis pentru a reduce deficitul bugetar. Nu ar fi…
Vezi articolul

Grupul profesorilor de specialitate de la Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație este anonim. Ministerul Educației susține că nu poate comunica identitatea celor care au făcut analiza pe itemi cu recomandări la simularea Evaluării Naționale

Componența grupului profesorilor de specialitate care a făcut analizele pe itemi de la simularea Evaluării Naționale este anonimă. La solicitarea Edupedu.ro, Ministerul Educației a refuzat să spună cine face parte…
Vezi articolul

Patru din cinci copii din mediul rural nu au activități sportive în afara orelor de educație fizică, potrivit participanților la un sondaj World Vision / Motive: Lipsa infrastructurii, a resurselor financiare, a preocupării pentru sport

Sportul „este o iluzie” pentru copiii din mediul rural, potrivit organizației World Vision România, care prezintă, joi, rezultatele unui sondaj în rândul părinților și profesorilor de educație fizică și sport…
Vezi articolul

Academicianul Mircea Martin susține că a primit „perplex” programa școlară de limba română doar pentru clasa a IX-a și că și-a dat acordul ca abordarea diacronică să fie integrală. Nicio obiecție de-ale sale nu a fost luată în seamă

Publicarea noii programe de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a, în varianta revizuită lansată de Ministerul Educației pe 23 decembrie, a fost întâmpinată cu „perplexitate” de academicianul Mircea…
Vezi articolul