Științele, matematica, ingineria și construcțiile – domeniile cu cele mai mari scăderi ale numărului de studenți în ultimii 5 ani

6.096 de vizualizări
Domeniile cu cele mai multe locuri de muncă
Domeniile cu cele mai multe locuri de muncă
Numărul de studenți pe domeniile științelor naturale și matematicii, precum și în construcții și inginerie a scăzut cu circa 10.000, potrivit cifrelor consultate de Edupedu.ro din baza de date a Institutului Național de Statistică. Din 2014, de când se fac raportări pe domenii de studiu, conform procesului Bologna, se poate vedea o tendință de staționare a numărului de locuri pentru domeniile afaceri, administrație și drept, științele educației și servicii.

International Standard Classification of Education: Fields of Education detailed levels (ISCED- F 2013) arată distribuția studenților pe profiluri de studii și pe grupe de specializări. Cele mai mari grupe de studenți sunt în continuare în facultațile de afaceri, drept și administrație, urmate de cele de ingineri și medicină, peste 250 de mii în total. La polul opus, cele mai mici ponderi ale studenților sunt la profilurile științele educației și servicii – circa 30 de mii.

Ușoare creșteri ale numărului de studenți pot fi remarcate în domenii ca „Științe sociale” (+2.000), ”Informatică (TIC)” (+2.400) sau „Sănătate și asistență socială” (+4.800).

În schimb, are loc o scădere cu circa 6 mii de persoane a numărului studenților la facultăți de inginerie și construcții, precum și o scădere de peste 4 mii de studenți la facultățile din domeniul științelor naturii (chimia, fizica, biologia).

O scădere se poate remarca și pentru domeniul agriculturii și al medicinei veterinare, ori în cel al artelor și științelor umaniste.

Distribuția studenților pe grupe de specializări necesită corelarea cu numărul de ani de studii diferit de la o grupă de specializare la alta. Astfel, conform procesului Bologna, studiile universitare de licență cu frecvență corespund unui număr de 180-240 de credite de studii transferabile (ECTS), respectiv unui număr de 60 de credite de studii transferabile pe an de studiu, pentru 3-4 ani de studiu, 4 ani revenind studiilor din domeniile Ştiințe inginerești, Ştiințe juridice și Teologie pastorală.

Pentru anumite profesii (domeniile medicină-farmacie și arhitectură), ciclul I și ciclul II de studii universitare pot fi oferite comasat, într-un program unitar de studii universitare cu o durată cuprinsă între 5 și 6 ani, la forma cu frecvență, diplomele obținute fiind, în unele cazuri, echivalente diplomei de master.

Potrivit raportului privind Starea învățământului superior în 2018, distribuția studenților pe ani de studii arată în felul următor:

Mențonam că majoritatea specializărilor sunt de 3 ani, cele inginerești durează 4 ani, iar medicina 6 ani.

FOTO: pexels.com


1 comment
  1. Toate domeniile pe care le urmau tineri cu o pasiune, nu mai sunt abordate din cauza modificării structurii interioare a tinerilor, sub influenta superficialității din societatea actuala.
    Astfel, ei pun accentul acum pe interes, pe dorința de a câștiga mult, numai cuvântul „afaceri” le da impresia ca vor ajunge importanți. Pasiunea pentru un domeniu nu mai exista decât la tinerii profunzi, care nu vânează succese pompoase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Rezultatele educației se pot măsura științific. Andreea Minea-Pic, analist român la OCDE: Educația de calitate înseamnă un stil de viață sănătos – crește speranța de viață, scad costurile cu asistența medicală

„Pe lângă rezultatele economice directe, educația de calitate se traduce în competențe digitale, sociale, emoționale, cognitive, atitudini legate de învățare, care contează atunci când luăm în considerare investițiile în educație.…
Vezi articolul

Discuții despre reintroducerea matematicii în trunchiul comun la liceu, în Franța, după ce a devenit materie opțională la reforma bacalaureatului din 2019. Ministrul francez al Educației: Toți elevii să aibă o mai mare „cultură matematică”

Franța vrea să reintroducă matematica în trunchiul comun la liceu, după ce a devenit materie opțională la reforma bacalaureatului din 2019, scrie Le Monde. Ministrul a declarat că este deschis…
Vezi articolul

Profesorul Radu Gologan: Profesorii au ajuns birocrați. Într-un an de zile s-a ajuns la niște chestii îngrozitoare – nici nu vă închipuiți câtă birocrație e în sistemul de învățământ și nimeni nu vrea să o dea afară. De ce? Pentru că e un aparat imens în sistem care stă bine-mersi acolo

Profesorul Radu Gologan trage un semnal de alarmă: birocrația sufocă școala românească. Într-o declarație la Metropola TV. Profesorul Gologan a vorbit despre cum profesorii au fost transformați în birocrați și…
Vezi articolul
Interzicerea opționalelor plătite

Interzicerea opționalelor plătite la grădiniță intră în atenția Consiliului pentru Combaterea Discriminării. Asztalos: Ministerul să asigure un cadru prin care să permită și alte servicii educaționale, peste standardul minim pe care îl oferă statul

Interzicerea de către Ministerul Educației a opționalelor plătite la grădiniță a intrat în atenția Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Președintele instituției, Csaba Asztalos, a declarat pentru Edupedu.ro că “am primit…
Vezi articolul

Greva profesorilor este „o lecție de demnitate” pentru elevi: „nu poți intra într-un dialog cu un om umilit”, cum sunt profesorii „umiliți de un alt profesor, întâmplător președintele țării” / „Mi-aș dori ca această grevă să îi facă pe elevii mei să vină în sistem” – Perspectiva unor cadre didactice din Iași

„Dacă cineva își închipuie că profesorii au venit în stradă și au renunțat deja la jumătate din salariu pe ultima lună pentru 4.000 lei, se înșală”, spune Camelia Popa, profesoară…
Vezi articolul