Strategia Asociației Internaționale a Universităților de digitalizare a învățământului superior, realizată în coordonarea vicepreședintelui IAU, Remus Pricopie, prezentată la a 91-a întâlnire a boardului organizației

368 de vizualizări
Foto: Nikolay Georgiev de la Pixabay
Asociația Internațională a Universităților (IAU) își va prezenta strategia de digitalizare a învățământului superior, realizată în coordonarea vicepreședintelui IAU, Remus Pricopie, la cea de-a 91-a întâlnire a boardului organizației, ținută între 25 și 28 octombrie la Dublin, potrivit unui comunicat de presă al SNSPA.

Grupul de lucru care a elaborat strategia a fost format din 3 membri ai boardului IAU: Marta Losada Falk, fost președinte al Universității “Antonio Nariño” (Columbia), Pierre-André Pierre, rectorul Université Notre-Dame d’Haiti (Haiti) și Daniel Hernandez Ruiperez, fost președinte al University of Salamanca (Spania), în coordonarea rectorului Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, Remus Pricopie.

„Aceștia vor oferi exemple de bune practici și vor discuta despre provocările întâmpinate de universități, în timpul pandemiei, mediul universitar fiind obligat să adapteze rapid sistemele de educație și formare la era digitală”, se mai arată în comunicat.

Întâlnirea Boardului IAU în capitala Irlandei „este urmată de cea de-a XVI-a Conferință Generală a IAU, organizată la Dublin, în perioada 25-28 octombrie 2022. Temele principale ale conferinței vor pune accentul pe modalitățile de transformare ale învățământul superior, necesare identificării și dezvoltării unor soluții durabile pentru generațiile viitoare. Totodată, pe agenda evenimentului se adaugă alegerile unei noi structuri de conducere a IAU, pentru perioada 2022-2026, și aprobarea documentelor strategice ale organizației”. Pricopie își încheie mandatul de vicepreședinte pe care l-a avut în ultimii 10 ani, potrivit comunicatului de presă.

Conform site-ului Asociației Internaționale a Universităților, din România sunt membre următoarele instituții de învățământ superior:

  • Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași
  • Universitatea Maritimă din Constanța
  • Universitatea Danubius din Galați
  • Universitatea Dunărea de Jos din Galați
  • Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București
  • Școala Națională de Studii Politice și Administrative
  • Universitatea Petre Andrei din Iași
  • Universitatea Spiru Haret din București
  • Universitatea de Vest din Timișoara
  • Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Remus Pricopie: Susținători AUR “au distribuit pliante” la SNSPA, în prima zi a noului an universitar, în care “îi îndeamnă pe studenți să renunțe la studiile universitare și să se înscrie” în partid / Rectorul acuză “un atac clasic de tip legionaro-fascist în spațiul academic”

“Luni, 2 octombrie 2023, la deschiderea noului an universitar, susținători ai partidului AUR au distribuit pliante, în curtea și în sediul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), în…
Vezi articolul

Asociația Studenților Psihologi din România se opune proiectului de lege care schimbă profesia de psiholog: „Vechimea este cuantificată monetar” – un an de activitate este recunoscut doar dacă veniturile ating pragul de 12 salarii minime

Asociația Studenților Psihologi din România critică proiectul legislativ care reconfigurează gradele profesionale de psiholog și introduce examene obligatorii standardizate, avertizând că noile reguli condiționează vechimea profesională de venituri – un…
Vezi articolul

Candidatul prezidențial Crin Antonescu și-a făcut campanie în Universitatea Ovidius din Constanța și în facultatea unde a studiat fiul premierului Ciolacu / Legea interzice prozelitismul politic în universități

Candidatul PSD-PNL-UDMR în alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, și-a făcut campanie, marți 1 aprilie, la Universitatea Ovidius din Constanța, unde a fost primit de rectorul Marcel Iliescu, potrivit mai multor publicații…
Vezi articolul