Studenții care absolvă programele de licență cu frecvență și frecvență redusă în limba engleză ale Universității Maritime din Constanța nu își pot lua brevete de la ANR. Instituția anunță că nu recunoaște decât două programe de studiu

7.334 de vizualizări
Sursa foto: Facebook – Autoritatea Navală Română
Programele de studii de licență cu frecvență și frecvență redusă în limba engleză din cadrul Universității Maritime din Constanța nu sunt recunoscute de către Autoritatea Navală Română (ANR), potrivit unui anunț făcut de reprezentanții instituției pe site-ul oficial. Astfel, studenții nu pot obține o serie de documente necesare desfășurării activităților din domeniul maritim.

Studenții care sunt înscriși în formele de învățământ cu predare în limba engleză, atât cu frecvență, cât și cu frecvență redusă, nu pot aplica pentru susținerea examenelor de promovare, a emiterii brevetelor, certificatelor de capacitate, sau a carnetelor de marinar, se precizează în informare.

Singurele forme de învățământ recunoscute de ANR începând cu luna octombrie 2024 sunt cele cu frecvență în limbă română:

  • Studiile de licență Navigație și Transport Maritim și Fluvial din cadrul Facultății de Navigație și Transport Naval;
  • Studiile de licență Electromecanică Navală și Electrotehnică din cadrul Facultății de Electromecanică Navală.

Edupedu.ro a semnalat la începutul lunii august faptul că mai mulți absolvenți din promoția 2024 a UMC nu își pot obține brevetele de ofițer maritim sau certificatele de capacitate de la ANR pe motiv că universitatea nu ar fi depus documentele necesare echivalării cursurilor de licență în limba engleză.

Rectorul instituției de învățământ superior, Gabriel Raicu, susține că ANR nu ar mai fi făcut în trecut diferențieri între formele de învățământ cu frecvență, respectiv cu frecvență redusă. Pe de altă parte, directorul ANR, Cosmin Laurențiu Dumitrache a declarat pentru Edupedu.ro că reprezentanții UMC știau că este necesară depunerea de dosare separate pentru toate formele de învățământ.

În plus, Cosmin Dumitrache a explicat că UMC nu a introdus ore de curs pentru studenții înscriși la programele cu frecvență redusă și, prin urmare, nu respectă cerințele cuprinse în Convenția STCW (International Convention on Standards of Training, Certification and Watchkeeping for Seafarers) – vezi aici argumentația directorului ANR.

Ministerul Educației a transmis unui proaspăt absolvent nemulțumit de decizia ANR un răspuns din care rezultă că argumentele Autorității Navale, pentru a nu recunoaște diplomele studenților absolvenților de la studii cu frecvență redusă și de la cele în limba engleză cu frecvență, nu s-ar susține legal.

Potrivit răspunsului ME, consultat de Edupedu.ro, și Legea veche a educației naționale, și noua Lege a învățământului superior prevăd echivalarea actelor de studii pentru aceleași programe de studii, indiferent de forma de învățământ absolvită.

ME a mai precizat, la acel moment, că a cerut Ministerului Transporturilor și Infrastructurii să analizeze situația și să inițieze demersuri pentru recunoașterea drepturilor celor care se confruntă cu această situație.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Tabere studențești 2024. Sejur gratuit la munte, mare sau în Delta Dunării, din 14 iulie, pentru studenții fără restanțe, cu bursă socială sau cu rezultate deosebite / Înscrierile sunt deschise – documente

Studenții fără restanțe la examene se pot înscrie până vineri, 14 iunie, la tabere studențești de vară organizate de Ministerul Familiei (MFTES), potrivit unui comunicat al instituției. Taberele încep pe…
Vezi articolul

Profesorul Marcel Bartic, despre lipsurile Titularizării: Nu poți să schimbi profesorii de la un an la altul și apoi să te întrebi de ce au luat elevii note mici la evaluările naționale / Mai multă autonomie oferită școlilor ar garanta un grad mai mare de flexibilitate în alcătuirea normelor didactice

Nu este de mirare că elevii ai căror profesori se schimbă de la an la an obțin note mici la evaluările naționale, a explicat profesorul de istorie Marcel Bartic în…
Vezi articolul

Am creat o bursiadă în școli, în care copiii alergau după note pentru burse, în loc să ne concentrăm pe competențe reale, susține ministrul Daniel David / Dacă nu interveneam acum, am fi pierdut această bătălie în preuniversitar, iar copiii n-ar fi înțeles că școala este obligatorie

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a explicat marți, 8 iulie, într-o transmise live pe Faceebok, că sistemul generos de burse pentru elevi a creat „o bursiadă” și a plasat…
Vezi articolul

Marius Nistor, FSE: După 8 zile de grevă în luna mai, avem colegi care au mai primit 85 de lei salariu. Și sunt hotărâți să continue / Declarațiile necugetate venite din partea factorului decizional, la cel mai înalt nivel, ne-au dus în situația în care pur și simplu nu mai vorbim de grevă generală, vorbim de o revoltă în rândul corpului profesoral

Primele zile de grevă le-au afectat mult salariul pe luna mai al celor care sunt angajați în acest conflict de muncă, a declarat liderul sindical Marius Nistor. Acesta a dat,…
Vezi articolul