Studenții din România ar putea accesa împrumuturi prin Fondul European de Investiții – temă discutată la Luxemburg de ministrul Sorin Cîmpeanu cu vicepreședintele Băncii Europene de Investiții, Christian Thomsen

382 de vizualizări
Foto: Ministerul Educatiei
Posibilitățile accesării de către studenți a unor împrumuturi prin Fondul European de Investiții (FEI) au fost discutate de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, cu vicepreședintele Băncii Europene de Investiții, Christian Kettel Thomsen, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro.

„Un subiect important pe agenda discuțiilor a fost sprijinul pe care BEI îl poate acorda procesului de dezvoltare a învățământului superior în România”, scriu reprezentanții ministerului.

„A fost analizată și oferta de suport din partea BEI pentru integrarea refugiaților ucraineni, cu accent pe sprijinul oferit elevilor și studenților. Alte teme atinse au vizat oportunitățile de cooperare în cadrul PNRR și în contextul cadrului financiar multianual (2021 – 2027), precum și posibilitățile accesării de către studenți a unor împrumuturi prin Fondul European de Investiții (FEI)”, potrivit sursei citate.

Reamintim că, în România, Agenția de burse și credite pentru studenți, instituția în subordinea Ministerului Educației, nu a acordat niciun credit în cei 13 ani de funcționare, deși există în legislația de funcționare această sarcină.

Revenind la întâlnirea de la Luxemburg, Cîmpeanu i-a propus reprezentantului BEI ca în cadrul reuniunii Consiliului Național al Rectorilor, din data de 8 aprilie 2022, de la Iași, să prezinte „modalitățile generale de sprijin pentru dezvoltarea universităților românești, dar și modalitățile în care instituțiile de învățământ superior din România pot participa la gestionarea schemelor de împrumut pentru studenți”.

Comunicatul integral:


2 comments
  1. Ar fi bune un astfel de împrumut și pentru cei care vor sa urmeze studii postliceale care trebuie sa lucreze full time dar și în același timp sa mearga la lucru fapt care i-ar ajuta sa se concentreze pe învățat mai mult oferindu-le o oarecare libertate pentru a studia.

  2. Da’ pentru profesori ca sa-si ia o locuinta amarata pe cand? Ca ne refuza toate bancile, cica e prea mic salariul si nu avem destul cu ce trai. 🙂 Adevarat. Au si ei dreptate. La rata de 1800 lei de unde naiba sa mai si traiesti? Se lauda Orban ca va da locuinte in chirie profesorilor, s-au laudat toate guvernele pe rand ca vor da locuinte de serviciu. Cum vreti sa porneasca un debutant in cariera didactica pe burta goala si cu chirie si cheltuieli si rate? Daca dati locuinte de serviciu, zau de nu va votez. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Peste 800 de studenți și tineri s-au înscris la sesiunea de dialog cu vicepreședinta Comisiei Europene Roxana Mînzatu, de la Universitatea din București – vineri, 21 noiembrie, de la ora 15

Peste 800 de participanți s-au înscris la Dialogul cu Roxana Mînzatu, vicepreședintă executivă a Comisiei Europene, potrivit unui comunicat transmis de Europuls – Centrul de Expertiză Europeană. Evenimentul va avea…
Vezi articolul

Finanțarea diferențiată a universităților după evaluarea și clasificarea lor este cerută oficial de Consorțiul Universitaria. Rectorii solicită implementarea urgentă a microcertificărilor și standardele pentru licențele în educație timpurie și învățământ primar

Consorțiul Universitaria, cea mai mare alianță academică din România, formată din 9 universități, solicită Ministerului Educației și Cercetării (MEC) să aloce fonduri distincte universităților, în funcție de evaluarea și clasificarea…
Vezi articolul

Gerontocrația amenință universitățile, prin securizarea posturilor de conducere pentru „dinozauri“: Orice grad universitar va putea rămâne titular în facultăți până la 70 de ani, după care cu prelungire anuală poate preda „fără limită de vârstă“, prevede proiectul Legii educației Deca

Legea educației prezentată public de ministrul Ligia Deca pe 27 februarie 2023 transformă universitățile în moșii ale clicilor universitare la putere acum: profesorii și cercetătorii vor putea să rămână titulari…
Vezi articolul