Studenții din Ucraina pot beneficia de Pașaportul European al Calificărilor pentru Refugiați. Valabilitatea acestuia este de 5 ani de la data emiterii

103 vizualizări
tarifele pentru cămin
Foto: © Rawpixelimages | Dreamstime.com
Studenții ucraineni pot beneficia de Pașaportul European al Calificărilor pentru Refugiați în situația în care doresc să urmeze un stagiu, un curs de calificare sau să se înscrie la facultate. Reprezentanții Centrului Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED) și ai instituțiilor de învățământ superior din România au participat ieri la o sesiune de informare și instruire dedicată calificărilor din Ucraina în cadrul proiectului Pașaportul European al Calificărilor pentru Refugiați (European Qualifications Passport for Refugees – EQPR), alături de alte centre naționale de recunoaștere și universități din Europa, SUA și Australia, a anunțat Ministerul Educației. Inițiativa este a Consiliului Europei.

Potrivit anunțului, „pașaportul European al Calificărilor pentru Refugiați oferă informații despre formarea academică, experiența profesională și competențele lingvistice. Acestea pot avea relevanță în cazul care refugiatul dorește să se angajeze, să urmeze un stagiu, un curs de calificare sau să se înscrie la facultate. Aceste informații sunt acceptate în orice țară europeană”.

  • Valabilitatea pașaportului este de 5 ani de la data emiterii.

Acest pașaport este emis persoanelor refugiate care și-au finalizat studiile, începând cu ciclul superior al liceului, pentru care nu există documente suficiente sau nu pot fi dovedite cu acte emise de instituții de învățământ.

Ce nu este?

  • atestat/decizie de recunoaștere a studiilor
  • nu înlocuiește documentele de identitate sau de studii
  • nu garantează înscrierea la studii sau ocuparea unui loc de muncă/angajarea.

„România, prin Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (Centru ENIC-NARIC), a devenit membru în proiectul EQPR alături de Armenia, Bosnia și Herțegovina, Canada, Croația, Franța, Germania, Grecia, Italia, Regatul Țărilor de Jos, Norvegia, Serbia și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Proiectul a fost lansat în 2017 pentru a facilita integrarea refugiaților, este realizat de Consiliul Europei și beneficiază și de sprijinul Agenţiei ONU pentru Refugiaţi”, conform ministerului.

  • Amintim că studenții din Ucraina se pot înscrie în orice moment la universitățile din România, chiar dacă nu au diplome și acte de studii, și vor beneficia de finanțare de la bugetul de stat pentru anii universitari 2021-2022 și 2022-2023: „Universitățile românești au dreptul să verifice, să evalueze competențele, abilitățile și să le echivaleze aceste studii, cu obligația ca până la finalizarea studiilor academice, acești tineri să aducă diplomele și actele de studii cu care s-au înmatriculat în Universitatea din Ucraina”, a declarat Sorin Cîmpeanu la începutul lunii martie.

Foto: © Rawpixelimages | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dezbatere online pentru învățătorii din școlile rurale cu clase simultane, organizată astăzi, 15 septembrie, de la ora 16:30, de World Vision România / Va fi prezentată metodologia testată în programul „Pâine și mâine”

Profesorii din învățământul primar care predau la clase simultane sunt invitați la o dezbatere online luni, pe 15 septembrie, de la ora 16:30, organizată de World Vision România. Discuțiile vor…
Vezi articolul

În a cincea zi a anului școlar 2023-2024, Ministerul Educației a reușit să pornească aplicația SIIIR – surse. Acum, profesorii și secretariatele școlilor trebuie să adauge manual elevii în fiecare clasă/grupă

Ministerul Educației a reușit să actualizeze aplicația SIIIR (Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România – n.red) pentru anul școlar 2023-2024, potrivit surselor Eduepdu.ro. Acum, secretariatele școlilor vor adăuga manual…
Vezi articolul