Studenții Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai, nemulțumiți pentru că s-a scos admiterea scrisă în acest an

5.989 de vizualizări
FOTO: Google Street View
Organizația Studenților în Drept și Consiliul Studenţilor din facultate au publicat un document în care își manifestă dezamăgirea referitoare la deciziile luate de Facultatea de Drept din Universitatea Babeş-Bolyai, de a renunța la admiterea scrisă pentru acest an, scrie cluj24.ro.

Cei care vor intra la facultate vor fi departajați, în mare parte, în funcție de notele obținute la examenul de Bacalaureat.

„Organizaţia Studenţilor în Drept, alături de Consiliul Studenţilor din Facultatea de Drept
îşi exprimă dezacordul atât faţă de deciziile recent adoptate de către Consiliul Facultăţii, cât şi faţă de modul în care acestea au fost supuse dezbaterii în cadrul forului decizional. Cu toate că înţelegem şi putem accepta anumite aspecte stabilite, având în vedere situaţia delicată în care ne aflăm, considerăm că dezbaterile ar fi trebuit să fie centrate pe nevoile tuturor celor implicaţi în proces, pornind de la prezumția de bună-credinţă şi să denote o consecvenţă a argumentelor.

În contextul stării de urgenţă impuse la nivel naţional, Facultatea de Drept a fost nevoită să ia anumite măsuri pentru a asigura continuarea anului universitar în deplină siguranţă şi cât mai eficient. Aceste măsuri fac referire la modalitatea de desfăşurare a examenelor, a finalizării studiilor nivel licenţă sau masterat şi chiar a admiterii în cadrul facultăţii, privind, aşadar, deopotrivă cadrele didactice şi studenţii.

În momentul de faţă, considerăm că părerile studenţilor, exprimate prin reprezentanţii în Consiliu, nu au fost luate în considerare în mod real, fiind, mai degrabă, cerute pentru a se îndeplini o obligaţie minimă de consultare. Din păcate, s-a observat o tendinţă de a trece peste
argumentele privitoare la necesitatea creării unui mediu propice pentru examinarea cunoştinţelor acumulate pe parcursul unui semestru în favoarea instituirii unor metode care să împiedice cât mai eficient posibilităţile de fraudare a examenului,” se arată într-un comunicat publicat de cluj24.ro.

Publicația îl citează pe Alexandru Bazavan, student în anul al III-lea la Facultatea de Drept și fost președinte executiv în Organizația Studenților în Drept: „Acum aproape trei ani, când am început această facultate, am auzit de multe ori faptul că se merge pe ideea de calitate, nu de cantitate, fapt ce reiese din numărul relativ mic de studenți care termină facultatea în comparație cu numărul de studenți admiși (undeva la 50% reușesc să obțină diploma de licență).

În condițiile în care s-a decis eliminarea examenului, oare despre ce calitate mai putem vorbi? Dau un exemplu: dacă ne uităm pe listele de la admiterile din anii trecuți, vom putea observa inclusiv persoane cu peste 9,50 la Bac, care nu au fost admise.

Sunt conștient de faptul că situația în care se aflăm este una excepțională, iar organizarea unei admiteri pe bază de examen ridică serioase probleme, însă sunt convins de faptul că s-ar fi putut găsi alte soluții,” a mai declarat Bazavan.

Decizia Facultății de Drept a UBB vin în contextul pandemiei și în condițiile în care Facultatea de Drept de la Universitatea din București a anunțat că păstrează proba scrisă pentru admitere, anunțul fiind făcut de rectorul UB, Marian Preda.

FOTO: Facultatea de Drept a UBB/Google Street View


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea Transilvania din Brașov anunță închiderea conturilor pe care le deține la băncile cu capital austriac. Măsura vine în urma blocării de către Austria a intrării României în spațiul Schengen

Universitatea Transilvania din Brașov a decis închiderea conturilor în lei și în valută pe care instituția de învățământ le deține la băncile cu capital austriac, potrivit unui comunicat primit de…
Vezi articolul

Cîmpeanu: Universitățile au un procent de vaccinare anti-COVID a personalului peste media de 60% din învățământ. Rectorul UMF „Carol Davila”: Cursurile se vor desfășura din toamnă cu prezență fizică

Universităţile au înregistrat un procent de vaccinare anti-COVID peste media sistemului de învăţământ (60%), a declarat, duminică, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, la conferința de presă care a avut loc la…
Vezi articolul

Cum își examinează un profesor de la Cibernetică studenții, pentru a se asigura că nu copiază. Răzvan Bologa: Avem un instrument software care folosește machine learning și monitorizează dacă studenții răspund la fel, iar ultimul pas este video

Studenții care învață programare la Cibernetică susțin în anul I un examen de tip open book, iar răspunsurile sunt verificate printr-un instrument software care folosește machine learning, pentru a vedea…
Vezi articolul

Schemă de decontare pentru măști și dezinfectanți de 10 milioane de euro pentru universități, anunțată de Raluca Turcan. Majoritatea universităților vor desfășura cursuri la distanță, online

Universitățile vor putea deconta cheltuielile pentru măști și dezinfectanți din fonduri europene în valoare de 10 milioane de euro, a anunțat vicepremierul Raluca Turcan la reuniunea Consiliului Național al Rectorilor,…
Vezi articolul

Alianța studenților: Guvernul a aprobat doar una dintre propunerile studențești în bugetul de stat / “Cu intervenții modeste nu avem cum să ajungem la 6%” din PIB pentru educație

Doar una dintre propunerile studenților pentru Legea Bugetului de stat pe 2021 se regăsește în proiectul Bugetului de stat, anume cea referitoare la taberele studențești, arată Alianța Națională a Organizațiilor…
Vezi articolul

Viitorul digital al învățământului superior: universitățile au acționat bine în pandemie, dar pentru programe online sustenabile au nevoie de mult mai multe resurse tehnice, educaționale și financiare – raport al Comisiei Europene

Instituțiile de învățământ superior au dovedit, pe parcursul pandemiei Covid-19, o capacitate foarte mare de adaptare la modelele digitale de predare, însă au nevoie de foarte multe resurse suplimentare și…
Vezi articolul