Universitatea Transilvania din Brașov anunță închiderea conturilor pe care le deține la băncile cu capital austriac. Măsura vine în urma blocării de către Austria a intrării României în spațiul Schengen

831 de vizualizări
Foto: Facebook.com – UniTBv
Universitatea Transilvania din Brașov a decis închiderea conturilor în lei și în valută pe care instituția de învățământ le deține la băncile cu capital austriac, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Conform informării, sumele respective vor fi transferate în alte bănci comerciale, cu capital majoritar românesc, în condiții contractuale cel puțin la fel de avantajoase pentru universitate.

Aceste măsuri sunt luate în urma blocării de către Austria a intrării României în spațiul Schengen.

O altă măsură se referă la achiziționarea de către Universitatea Transilvania din Brașov a serviciilor de transport aerian pentru angajații şi studenții universității de la alte companii aeriene decât cele austriece, în condițiile în care există alte opțiuni conforme cu legislația în vigoare.

Redăm comunicatul integral al Universității Transilvania din Brașov:

„Primele măsuri luate de rectorul Universității Transilvania din Brașov în urma blocării de către Austria a intrării României în spațiul Schengen

În baza articolului 123 alin.1 și alin.2 privind autonomia universitară şi în virtutea atributelor conferite rectorului universității conform art.213 alin.6 lit.a) din Legea Educației Naționale nr.1/2011, rectorul Universității Transilvania din Braşov a decis:

  • Închiderea conturilor în lei și în valută pe care Universitatea Transilvania din Brașov le deține la băncile cu capital austriac. Sumele respective vor fi transferate în alte bănci comerciale, cu capital majoritar românesc, în condiții contractuale cel puțin la fel de avantajoase pentru universitate;
  • Alimentarea cu carburanți a autovehiculelor aflate în proprietatea Universității Transilvania din Brașov de la stațiile de alimentare aparținând societăților care au cel mai redus procent al capitalului austriac, semnatare ale acordului cadru privind furnizarea de carburanți;
  • Achiziționarea de către Universitatea Transilvania din Brașov a serviciilor de transport aerian pentru angajații şi studenții universității de la alte companii aeriene decât cele austriece, în condițiile în care există alte opțiuni conforme cu legislația în vigoare;
  • Suspendarea întâlnirilor/discuțiilor conducerii Universității Transilvania din Brașov cu reprezentanți ai autorităților și firmelor din Austria, până în momentul în care autoritățile acestui stat vor adopta o decizie corectă, obiectivă și în conformitate cu valorile democratice europene în privința intrării României în spațiul Schengen;
  • Continuarea colaborărilor cu instituțiile de învățământ și cercetare din Austria, în spiritul colegialității, al respectului reciproc, al promovării valorilor democratice și al libertății academice.

Universitatea Transilvania din Brașov este cea mai mare și mai performantă universitate din Regiunea Centru, la care studiază peste 20.000 de studenți din toate județele României și din alte 84 de țări ale lumii.”

Citește și:
Rectorul Universității din București, Marian Preda, mesaj pentru firmele austriece: Transmiteți protestele cancelarului și sinistrului ministru de interne din țara dumneavoastră


2 comments
  1. felicitări !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Comisia Europeană aprobă folosirea a 60 de milioane de euro din Fondul Social European Plus pentru acordarea a 40 de mii de burse sociale pentru studenți / CE: Ajutorul e acordat în contextul în care plata burselor sociale a fost temporar suspendată din bugetul de stat, ca urmare a măsurilor naționale de reducere a deficitului bugetar

Comisia Europeană a anunțat că sprijină propunerea ministrului Daniel David prin care România să poată folosi 60 de milioane de euro din Fondul Social European pentru acordarea burselor sociale ale…
Vezi articolul

Clasamentele universităților sunt afectate de probleme și „va trebui să ne gândim foarte serios în viitor ce facem” cu ele / „Legislația românească nu este gândită pentru universități world class” – rectorul Universității Babeș-Bolyai, Daniel David, în prezentarea programului său pentru următorul mandat

„Lumea se schimbă și în zona rankingurilor și probabil va trebui să ne schimbăm și noi. Marile universități din America încep să le refuze. Harvard, Yale s-au retras din rankinguri…
Vezi articolul

Evaluarea digitală aplicată la Universitatea de Medicină din Iași, prezentată drept o “premieră” în România: teste grilă individualizate, pe tabletă, cu număr de întrebări stabilit în funcție de numărul de ore de curs

Teste grilă date pe tabletă, personalizate și cu număr de întrebări stabilit în funcție de numărul de ore de curs la respectiva disciplină – așa se desfășoară evaluarea digitală la…
Vezi articolul