Studenții la film și tinerii regizori pot participa la masterclassuri și pot fi sprijiniți financiar la Astra Film Festival 2024 – programul DocTank

[jp_post_view]
Foto: astrafilm.ro
Astra Film Festival, cel mai important festival de film documentar din România și din Europa de Est propune anul acesta patru premii importante pentru tinerii creatori ai filmelor de non-ficțiune, prin programul DocTank. Pe lângă cele patru premii, participanții selectați beneficiază de sesiuni de mentorat și masterclass din partea unora dintre cei mai apreciați profesioniști ai cinematografiei, potrivit organizatorilor.
  • Edupedu.ro este partener media al Astra Film Festival, desfășurat la Sibiu, în perioada 20-27 octombrie.

Implementat în 2016, cu scopul de a încuraja dezvoltarea industriei românești și europene de film documentar, Programul DocTank de la Astra Film Festival adună la Sibiu regizorii și producători din toată Europa, care au proiecte cinematografice în dezvoltare și simt nevoia de a primi ghidajul și expertiza specialiștilor din industria de profil. 

„Reușim să avem la Sibiu, an de an, cei mai valoroși profesioniști, care completează cunoștințele tinerilor regizori români, le oferă sprijin și îi îndrumă pentru a-și pune în valoare cât mai bine și mai frumos talentul veritabil pe care îl au”, a menționat Dumitru Budrală, regizor și director Astra Film Festival. 

Detalii și program aici.

Lista proiectelor selectate la Astra Film DocTank 2024

La ediția din acest an a programului de mentorat Astra Film DocTank, au fost selectate opt proiecte cinematografice considerate foarte promițătoare.

  • How Come We Ended Up Here? | România, USA | r. Toma Peiu, Luiza Pârvu;
  • Definition of Madness | Estonia | r. Arko Okk;
  • Kaleidoscope | România  | r. Delia Oniga;
  • Ratafák – Puppet of Fear | Slovacia | r. Marek Vaňous;
  • The Digs | România, Franța | r. Diana-Elena Munteanu;
  • Highways of Hope | Ungaria | r. Alexa Bakony;
  • Love Porn | România | r. Ruxandra Gubernat;
  • The Fugitive | Cehia | r. Michal Varga.

Programele de mentorat cu echipele de producție ale celor 8 proiecte cinematografice se vor desfășura în perioada 21-25 octombrie, atât în sesiuni individuale, cât și de grup, tocmai pentru ca fiecare să aibă șansa de a discuta cu specialiștii în industrie aplicat, pe producția proprie. Ideea nu e doar ca ei să găsească ghidaj și idei în a-și continua proiectele cinematografice, ci și de a fi încurajați să persevereze în munca lor, oferindu-li-se, astfel, și sprijin financiar. 

Publicul va putea și el lua parte la patru masterclass-uri cu experți din Franța, Grecia, Finlanda și România, alături de echipele parte din DocTank, în zilele de 23, 24 și 25 octombrie, astfel: 

  • Miercuri, 23.10.2024, ora 15:00Masterclass Christian Popp| Producător| FranțaFor better or worse: The relationship between director and producer”;
  • Miercuri, 23.10.2024, ora 17:00Masterclass Dimitra Kouzi| Audience and communication producer & consultant| Grecia – “Communication as a Catalyst: Designing Your Audience Strategy from Day One”
  • Joi, 24.10.2024, ora 14:30 – Masterclass Inka Achté |Head of Acquisitions at Raina & Head of Programming at DocPoint Helsinki Documentary Film Festival | Finlanda – “Festival & distribution strategies with Inka Achté”
  • Vineri, 25.10.2024, ora 18:00 – Masterclass Valentina Miu | Creative Europe MEDIA – Creative Europe Desk România – Creative Europe – MEDIA: European opportunities for training and financing for documentary filmmakers.

Programul complet al Astra DocTank 2024 poate fi găsit aici. 

Premiile Astra Film DocTank 2024

La finalul programului, vor fi oferite patru premii pentru proiectele care se remarcă prin originalitate, acuratețe a narativului, emoție sau care pur și simplu reușesc să treacă sticla și să ajungă la public, astfel: 

  • Astra DocTank Emerging Voices Award oferit de VOYO. Premiul oferit de VOYO pentru cel mai promițător proiect românesc. Include un acord de dezvoltare și suma de 5.000 de euro.
  • Chainsaw Europe Studio Award. Premiul include servicii de post-producție pentru colorizare și masterizare DCP în valoare de 5.000 euro.
  • Raina Festival Consultancy Award. Premiu care constă în consultanță și analiză privind înscrierea în cadrul festivalurilor de film.
  • East Silver Market Award by the Institute of Documentary Film. Este un premiu care include selecția pentru East Silver Market 2025 și două acreditări pentru echipă.

Despre Astra Film Festival, ediția 2024

Peste 100 de filme documentare din întreaga lume, multe dintre ele aduse în premieră la Sibiu, vor putea fi vizionate între 20-27 octombrie în cadrul Astra Film Festival, cel mai important eveniment cultural din România dedicat filmului documentar. O selecție a celor mai apreciate filme va putea fi vizionată online, imediat după festival, în cadrul AF Online, de iubitorii filmului documentar de pe întreg teritoriul României.

Programul Astra Film Festival se regăsește pe site-ul oficial de unde se pot achiziționa și bilete sau abonamente. 

Rămâneți la curent cu informațiile despre festival urmărind site-ul oficial Astra Film Festival și conturile de social media, Instagram și Facebook


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Peste 13.500 de candidați la concursul de angajare în Învățământ 2025 se pot titulariza dacă găsesc post, alți 11.300 pot fi suplinitori – rezultate inițiale / Ministerul nu anunță numărul de posturi scoase la concurs

Rezultatele inițiale de la Titularizare 2025 au fost publicate marți, 22 iulie, la ora 11:00, de Ministerul Educației și Cercetării, iar acestea arată că 13.553 de lucrări scrise au fost…
Vezi articolul

Ținta Ministerului Educației: Tot ce înseamnă învățământ tehnologic să se desfășoare în sistem dual până în 2029, adică mai mult de jumătate dintre copiii de liceu din România, spune secretarul de stat Sorin Ion

„Este o țintă ambițioasă a Ministerului Educației ca până în 2029, tot ce înseamnă învățământ tehnologic în România să se desfășoare în sistem dual, asta înseamnă mai mult de jumătate…
Vezi articolul

Profesorul anonim – Scrisoare către ministrul Daniel David: În unele școli din Romania, profesorii își aduc hârtie igienică de acasă, însă primesc notificări de la directori sau inspectori, pe grupul de WhatsApp, la ora 20 sau 21. Nu doar în situații excepționale

Stimate domnule ministru, vă scriu această scrisoare pentru a vă ruga să mai reflectați puțin la măsurile luate privind cadrele didactice din mediul preuniversitar, poate o să găsiți o variantă…
Vezi articolul

BREAKING Sindicatele din Educație refuză oferta Guvernului: Acțiunea de protest va continua, anunță liderul sindical Marius Nistor / Hăncescu: Guvernul trebuie să răspundă în fața elevilor și părinților pentru ceea ce urmează

Sindicatele din Educație au refuzat oferta Guvernului, după cum au declarat reprezentanții profesorilor. A fost organizat un miting de proporții al profesorilor în Piața Victoriei. „Ce se întâmplă astăzi aici…
Vezi articolul