Studenții, masteranzii și doctoranzii ar putea primi burse de studiu în străinătate, printr-un concurs național organizat de Ministerul Educației – proiect de Hotărâre de Guvern

3.464 de vizualizări
Foto: © Lightkeeper | Dreamstime.com
Tinerii români interesați să studieze în afara țării ar putea să primească burse finanțate din bugetul de stat și din fonduri speciale ale Ministerului Educației și Cercetării, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern pus în consultare publică. Bursele sunt destinate pentru licență, masterat, doctorat, dar și pentru cercetare sau cursuri de vară și vor fi acordate prin concurs național, prevede proiectul.

Fondul de burse „se poate constitui atât din sume de la bugetul de stat cât și din veniturile proprii ale Ministerului Educației și Cercetării provenite din procentul de 5% din încasările în valută aferente taxelor percepute de instituțiile de învățământ superior de stat de la studenții și cursanții străini”, este menționat în proiectul de hotărâre.

Bursele în străinătate pot acoperi, total sau parțial, cheltuielile cu taxele de școlarizare, cazare, hrană, întreținere în străinătate etc.

Potrivit notei de fundamentare, bursele vor fi disponibile pentru:

  • studii universitare complete și parțiale de licență, de masterat și de doctorat;
  • studii postuniversitare și postdoctorale;
  • stagii de cercetare/specializare;
  • stagii de formare postuniversitară și postdoctorală;
  • cursuri de vară.

Bursele se vor obține prin concurs național organizat de Ministerul Educației și Cercetării, iar regulamentul de concurs urmează să fie elaborat.

Numărul de luni de bursă, tipurile de bursă, domeniile pentru care se acordă bursele, precum și cuantumul bursei lunare, în euro, pe țări/pe tip de bursă se vor stabili anual prin ordin al ministrului Educației și Cercetării, care se publică în Monitorul Oficial al României.

Mai mult, „Ministerul Educației și Cercetării asigură o sumă necesară acoperirii
asigurării medicale
, doar în cazul în care aceasta nu este acoperită de regulamentele
europene în vigoare, precum și transportul internațional din România până la locul de
stagiu și retur, o singură dată pe an universitar
, dacă acesta nu este asigurat de partea
primitoare”, mai este menționat în documentul oficial.

Domeniile de interes pentru România, pentru care vor fi acordate bursele, sunt următoarele:

  • energie;
  • bioeconomie;
  • tehnologia informațiilor și a comunicațiilor;
  • spațiu și securitate;
  • mediu și schimbări climatice;
  • eco-nano-tehnologii și materiale avansate;
  • sănătate.

„Acordarea burselor în străinătate pentru studii universitare parțiale de masterat și doctorat, pentru studii postuniversitare și postdoctorale și pentru stagii de cercetare/specializare este susținută de necesitatea instituirii cadrului legal pentru formarea de specialiști în domeniile de interes pentru România și pentru instituțiile europene (afaceri transatlantice, studii economice europene, drept european, relații internaționale și diplomația Uniunii Europene, studii politice și de guvernanță europene etc.) în vederea creșterii reprezentării țării noastre la nivel european și consolidării profilului României în cadrul organizațiilor din care face parte”, mai apare în nota de fundamentare.

Proiectul de Hotărâre privind bursele în străinătate oferite cetățenilor români de Ministerul Educației și Cercetării

Foto: © Lightkeeper | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Studenții români pot obține burse de studiu în Coreea de Sud prin programul DUO-Korea / Termenul limită pentru depunerea candidaturilor este 21 mai


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Harvard, MIT și Oxford – universitățile cu cea mai puternică reputație din lume – clasament Times Higher Education / Nicio instituție românească printre cele 300 incluse în rankingul internațional

Harvard University, Massachusetts Institute of Technology și University of Oxford sunt primele trei universități din lume în clasamentul pe 2025 al universităților în funcție de prestigiul lor, clasament publicat marți…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David, despre campusurile școlare duale și căminele studențești din PNRR cu termen 2026: Argumentul meu este să rămână doar cele pe care le putem termina, ca să nu pierdem toți banii

Dacă rămân toate campusurile școlare duale și căminele studențești să fie finanțate prin PNRR și nu le terminăm până în anul 2026, „pierdem toți banii”, spune ministrul Educației și Cercetării…
Vezi articolul

Olimpiada internațională de Matematică pentru Studenți SEEMOUS 2019: Studenții de la Universitatea din București, Politehnica București și Babeș-Bolyai – aur la competiția din Europa de Sud-Est

Șapte studenți din România au obținut medalii de aur la Olimpiada sud-est europeană de matematică 2019 (SEEMOUS 2019). Clasamentul este condus de studenții Dragoș Manea – Universitatea din București, Gyorgy…
Vezi articolul