Studenții români – pe locul al treilea ca număr, între studenții din Uniunea Europeană care studiază în Marea Britanie, în creștere cu peste 50% în ultimii patru ani

320 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
În anul universitar 2020/2021 erau înregistrați 12.860 de studenți din România în universitățile din Regatul Unit față de 8.250 în 2016/2017, o creștere cu 55,8%, potrivit datelor publicate de Higher Education Student Statistics, organism public independent, scrie G4Media.ro. Față de anul 2019/2020, numărul lor a crescut cu circa 2.000.

Pe primul loc între studenții din UE s-au situat italienii cu 14.605, urmați de francezi cu 14.090 și de români, care se situează pe locul 2 înaintea francezilor la universitățile din Anglia, unde studiază cei mai mulți studenți din Marea Britanie.

În total în 2020/2021 au fost 152.905 studenți din UE, de trei ori mai puțini decât cei din afara UE, 452.225. Cei mai numeroși studenți au fost cei din China, 143.820, urmați de cei din India, 84.555.

Acum un an, British Council arăta că, în anul academic 2019-2020, numărul studenților români din Marea Britanie a crescut cu 9,7%, până la 10.830, total ce plasa România pe locul 5 la nivel UE.

Foto: © AviahuismanphotographyDreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Vezi și:
Numărul studenților români din Marea Britanie a continuat să crească înaintea Brexit, până la aproape 11.000 în anul academic precedent – British Council
GRAFIC 400 mii de studenți încep azi facultatea, în ciclul de licență, din care 55 de mii sunt la particular. Cel mai mic număr de studenți din ultimul deceniu


1 comment
  1. Oare de ce fug studentii de universitatile romanesti?
    :))))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației: Unele conținuturi pe care le facem prea avansat în acest moment la nivel de liceu trebuie să fie prinse în zona de licență / Comisiile vor fi formate din oameni din preuniversitar, din universitate și din academie, vreau să lucreze împreună

Conținuturile avansate vor fi mutate de la liceu către programele de licență din universități, a afirmat ministrul Educației, Daniel David, luni, la DCNews, referitor la reformarea programelor. „Vom avea comisii…
Vezi articolul
Babeș-Bolyai - Mobilități virtuale

Universitatea Babeș-Bolyai: Suntem cea mai reprezentativă universitate din țară în cercetare, potrivit Indicatorilor Esențiali de Știință din sistemul Web of Science

Universitatea Babeș-Bolyai arată, într-un comunicat emis luni, că este “cea mai reprezentativă universitate românească în cercetarea științifică, atât global, cât și pe domenii”, conform Indicatorilor Esențiali de Știință (ESI –…
Vezi articolul

„A pus ordine în programă”. Profesoara Oana Fotache Dubălaru a anunțat că organizarea cronologică a literaturii pentru clasa a IX-a nu a fost decisă în grupul de lucru de la Ministerul Educației și Cercetării, pe care l-a coordonat științific, ci în discuții cu 30 de profesori de liceu organizate de ea anul trecut la Facultatea de Litere

Cea mai dezbătută programă școlară lansată în acest moment, cea de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a, are ca personaj principal o voce care, potrivit scriitoarei Doina Ruști,…
Vezi articolul

Studenții de la ANOSR acuză „incoerență inexplicabilă la Ministerul Educației”: Ministerul anunță “obligația de recuperare a activităților” în universități. Nu înțelegem despre ce activități se face referire, anunță vacanță forțată pe perioada de tranziție?

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) acuză „incoerență inexplicabilă la Ministerul Educației” și susține că, în urma încetării stării de alertă, „fiecare universitate trebuie să decidă, cu consultarea…
Vezi articolul

EXCLUSIV Universitățile vor putea preda online de anul viitor, spune ministrul Educației. Sorin Cîmpeanu: Activitățile online și ponderea lor pe fiecare domeniu și diferențiat la licență, master sau doctorat vor fi prevăzute în noi standarde care vor fi elaborate de ARACIS într-un termen de 90 de zile

Universitățile vor putea preda online începând de anul viitor, spune ministrul Educației, care a declarat pentru Edupedu.ro că pentru ca aceste cursuri online să fie recunoscute și finanțate de stat…
Vezi articolul