Studenții vor avea acces gratuit la serviciile bibliotecilor central-universitare. Considerăm imperios ca autoritățile și instituțiile de învățământ să prioritizeze accesul studenților la resurse bibliografice actuale, disponibile atât în format fizic, cât și în format digital – Alianța Națională a Studenților

690 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Studenții vor obține gratuitate în vederea accesării fondului de carte al bibliotecilor central-universitare, după ce Comisia de învățământ a Senatului României a dat, ieri, un raport favorabil inițiativei legislative, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro, de la Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). Proiectul va ajunge la vot final în Senat, iar ulterior va fi trimisă spre promulgare.

Conform comunicatului, acțiunea curentă vine în completarea demersurilor anterioare ale ANOSR prin care, în 2011, a fost obținut accesul gratuit la nivel național la bibliotecile universitare și este importantă având în vedere faptul că există instituții de învățământ superior fără o bibliotecă universitară proprie, care se bazează pe parteneriatele cu bibliotecile central-universitare pentru a oferi studenților resursele academice necesare.

„Considerăm imperios ca autoritățile și instituțiile de învățământ să prioritizeze accesul studenților la resurse bibliografice actuale, disponibile atât în format fizic, cât și în format digital, prin achiziții periodice, abonamente la reviste de specialitate și servicii în sălile de lectură comparabile cu cele ale instituțiilor de învățământ superior din Occident. În acest sens, este relevantă și reînființarea, de către Ministerul Educației, a Consiliului Național al Bibliotecilor Universitare, structură prevăzută de Legea educației naționale care nu este funcțională”, se mai arată arată în documentul menționat anterior.

Horia-Șerban Onița, președintele ANOSR a punctat următorul aspect: „În primul rând, faptul că nu ar trebui să existe o distincție pentru studenți între bibliotecile universitare ale universităților și Bibliotecile Central-Universitare, aflate în subordinea Ministerului Educației”.

Redăm comunicatul ANOSR:

„Ieri, Comisia de învățământ a Senatului României a dat un raport favorabil inițiativei legislative prin care studenții obțin gratuitate în vederea accesării fondului de carte al bibliotecilor central-universitare, grație eforturilor Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). Astfel, proiectul va ajunge la vot final în Senat, iar ulterior va fi trimisă spre promulgare.

De-a lungul timpului, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România a solicitat constant decidenților susținerea accesului gratuit pentru studenți la serviciile bibliotecilor central-universitare. Acțiunea curentă vine în completarea demersurilor anterioare ale ANOSR prin care, în 2011, a fost obținut accesul gratuit la nivel național la bibliotecile universitare și este importantă având în vedere faptul că există instituții de învățământ superior fără o bibliotecă universitară proprie, care se bazează pe parteneriatele cu bibliotecile central-universitare pentru a oferi studenților resursele academice necesare.

În plus, inițiativa reprezintă o aliniere la contextul legislativ actual, întrucât conform art. 202, alin. (1), lit. b) din Legea educației naționale studenții beneficiază de gratuitate la diferite resurse necesare desfășurării actului educațional: „principiul dreptului la asistență și la servicii complementare gratuite în învățământul superior de stat – exprimat prin: […] acces la principalele cărți de specialitate și publicații științifice”. Acest drept prevăzut de lege a fost detaliat în Ordinul de Ministru al Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 3666/2012 privind aprobarea Codului drepturilor și obligațiilor studenților, elaborat de ANOSR, care menționează la art. 11, lit. e) dreptul la acces la toate materialele didactice disponibile în mod gratuit în bibliotecile universitare[…]”. De asemenea, același act normativ prevede eliberarea gratuită a actelor și permiselor care atestă calitatea de student, inclusiv cele pentru accesul la bibliotecă. În ciuda acestei prevederi, până la acest moment s-a considerat că aceasta nu este aplicabilă bibliotecilor central-universitare.

Pentru această inițiativă, atât partidele politice parlamentare, cât și Guvernul au susținut accesul studenților la publicațiile științifice. Considerăm imperios ca autoritățile și instituțiile de învățământ să prioritizeze accesul studenților la resurse bibliografice actuale, disponibile atât în format fizic, cât și în format digital, prin achiziții periodice, abonamente la reviste de specialitate și servicii în sălile de lectură comparabile cu cele ale instituțiilor de învățământ superior din Occident. În acest sens, este relevantă și reînființarea, de către Ministerul Educației, a Consiliului Național al Bibliotecilor Universitare, structură prevăzută de Legea educației naționale care nu este funcțională.

„Inițiativa care merge la vot final în Senat este mai mult despre un principiu. În primul rând, faptul că nu ar trebui să existe o distincție pentru studenți între bibliotecile universitare ale universităților și Bibliotecile Central-Universitare, aflate în subordinea Ministerului Educației. În al doilea rând, accesul studenților la publicații științifice ar trebui să fie o prioritate în filosofia învățământului superior. Încurajarea studenților să apeleze la informații verificate și fundamentate științific sunt fundamentale în această eră, iar un pas important ar fi accesul digital universal”, a declarat Horia-Șerban Onița, președintele ANOSR.”   ­­

Foto: © Arne9001Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Scriitoarea Ioana Nicolaie, despre subiectele la examenele naționale: Eu nu știu cum mai pot da copiii examene astăzi dacă nu citesc alte cărți decât ce primesc ei la școală / Până acum, era un cumplit meșteșug de tâmpenie, pentru că învățau pe de rost niște comentarii absolut îngrozitoare

„Eu nu știu cum mai pot da copiii examene astăzi dacă nu citesc alte cărți decât ce primesc ei la școală. Până acum, era un cumplit meșteșug de tâmpenie, pentru…
Vezi articolul

Reacția sindicatelor după ce ministrul Daniel David a declarat că nu toți profesorii sunt supărați, ci cei din sindicate: Ceea ce ministrul numește simplist „supărare” este manifestarea unei frustrări acumulate

„Ministrul a ales să minimalizeze amploarea protestelor din educație, reducând nemulțumirile legitime ale angajaților din învățământ la simple și trecătoare «stări de supărare», limitate, în opinia sa, strict la «zona…
Vezi articolul

Ministrul Sănătății: Reforma rezidențiatului nu trebuie să se rezume la examen, ci la pregătirea medicilor și la adaptarea programelor la standardele europene / Ce ar urma să se schimbe pentru absolvenți din 2026

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, afirmă că reforma sistemului de rezidențiat trebuie să vizeze nu doar organizarea examenului, ci și îmbunătățirea formării medicilor, precum și adaptarea programelor de pregătire la cerințele…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

VIDEO Avem o mare problemă cu educația financiară și ne expunem unui risc major dacă nu rezolvăm această problemă – Răzvan Mustață, decanul FSEGA a UBB Cluj-Napoca / Programul care propune profesorilor abordarea transdisciplinară a noțiunilor despre bani și despre comportamentul financiar responsabil

Într-un climat de învățare în care elevii se simt confortabil să pună întrebări și să își exprime părerile, cum ar trebui să existe la fiecare oră, în fiecare clasă, curiozitățile…
Vezi articolul