Studiu: Ce se întâmplă când sprijinim părinții să își ajute copiii cu temele pentru acasă? – cercetătorul Dacian Dolean

4.641 de vizualizări
Foto: © Vividaphoto | Dreamstime.com
Zilele trecute am prezentat rezultatele studiului nostru recent legat de eficiența temelor pentru acasă și am arătat că acestea pot avea un efect pozitiv dacă sunt scurte și construite cu grijă ca să răspundă nevoilor educaționale ale elevilor. Însă un aspect deosebit al studiului nostru pe care nu l-am discutat a fost că pentru realizarea acestui obiectiv am implicat părinții elevilor, sprijinindu-i să își ajute copiii cu efectuarea temelor pentru acasă. Acest aspect a fost foarte important, pentru că o meta-analiză publicată acum 5 ani a arătat că există o corelație negativă între implicarea părinților în activitățile temelor pentru acasă și performanța elevilor. Însă părinții din aceste studii nu au primit sprijin din partea școlii (iar conținutul temelor probabil a fost dificil și pentru ei). Astfel, nu putem trage concluzia că implicarea părinților este inutilă, atât timp cât nu le oferim sprijinul necesar. 

Ce am făcut noi pentru a sprijini părinții și cum au perceput ei sprijinul? 

În pregătirea studiului, noi am pornit de la premisa că nu toți părinții sunt familiarizați cu conținutul acoperit de temele pentru acasă. De aceea, am presupus că cel puțin o parte dintre părinți ar considera binevenit un sprijin, sub forma unui ghid (Ghidul părinților) care să îi îndrume și să le ofere răspunsuri la sarcinile de lucru pe care le au de rezolvat elevii. 

Astfel, am elaborat acest ghid și l-am oferit părinților înainte de începerea proiectului: Părinții elevilor care au avut teme suplimentare la matematică au primit un ghid pentru matematică, iar părinții elevilor care au avut teme suplimentare la română au primit un ghid pentru română. 

La finalul proiectului, părinții au răspuns la un chestionar de patru întrebări, care a evaluat opiniilor lor referitoare la dificultatea temelor pentru acasă, la claritatea și utilitatea ghidului primit și la efortul depus în implicarea acestui proiect. 

După cum se vede mai jos, un procent de 96% dintre părinți au considerat că temele efectuate au fost potrivite, ușoare sau foarte ușoare. Acest lucru este extrem de important, deoarece uneori temele pentru acasă nu sunt întotdeauna calibrate bine și elevii (și părinții acestora) devin frustrați atunci când le rezolvă din cauză că sunt prea dificile. Dar aceste sentimente de frustrare pot fi eliminate atunci când temele sunt construite corect. Iar faptul că am obținut rezultate pozitive la unele competențe vizate ne arată că temele pentru acasă nu trebuie să fie dificile pentru a duce la progres. 

Sursa foto: Dacian Dolean

Apoi, am întrebat părinții cât de clare li s-au părut explicațiile primite în Ghidul părinților, iar 98% dintre părinți au răspuns că explicațiile au fost clare sau foarte clare. Acesta este un alt factor foarte important pentru a asigura succesul elevilor la școală: Dacă dorim să sprijinim părinții și dorim ca aceștia să fie implicați în activitatea școlară a copiilor lor, trebuie să o facem în așa fel încât comunicarea să fie cât mai clară și sarcina lor să fie cât mai ușoară.

Sursa foto: Dacian Dolean

O altă întrebare a vizat felul în care părinții au perceput utilitatea ghidului pe care l-au primit. Răspunsurile au arătat că în proporție de 96% părinții au apreciat ghidul ca fiind foarte util sau util. E important de precizat însă că dintre părinții care au răspuns că ghidul a fost inutil mulți ne-au precizat (în secțiunea de comentarii) că nu au folosit ghidul deoarece temele erau foarte clare pentru elevi, iar părinții nu au avut nevoie de ghid pentru a-și sprijini copiii.

Sursa foto: Dacian Dolean

În final, am dorit să aflăm cât de dificil li s-a părut părinților să își ajute copiii cu efectuarea temelor pentru acasă. Răspunsurile primite arată că 93% dintre părinți au considerat că le-a fost ușor sau foarte ușor să își sprijine copiii. Nu ne este clar în ce măsură răspunsurile lor sunt datorate ghidului, ușurinței temelor sau disponibilității pe care au avut-o în sprijinirea copiilor lor, însă am apreciat faptul că aceste activități nu au reprezentat o provocare foarte mare pentru părinți.

Sursa foto: Dacian Dolean


Ideea generală desprinsă în urma proiectului nostru este că implicarea părinților în sprijinirea copiilor cu temele pentru acasă este posibilă și poate duce la progrese substanțiale dacă temele sunt scurte, sarcinile sunt clare și ușoare, iar părinții sunt sprijiniți. Colaborarea școală-familie este esențială pentru o dezvoltare bună a elevilor, iar aceasta depinde atât de măsura în care profesorii știu să comunice clar și să dea teme pentru acasă potrivite, cât și de măsura în care părinții se implică în aceste activități

___

Despre autor:
Dacian Dolean / Foto: Arhiva personala

Dacian Dolean este psiholog educațional, specializat în dezvoltarea limbajului și a alfabetizării timpurii. Are o experiență de peste 20 de ani ca profesor de învățământ primar, gimnazial, liceal și universitar în România și în SUA. Activitatea sa din ultimii ani s-a axat pe cercetare în domeniul alfabetizării și pe activități de formare a profesorilor din învățământul primar din SUA.

În prezent, este afiliat Universității Babeș-Bolyai ca director al unui proiect de cercetare care urmărește dezvoltarea alfabetizării copiilor din România, finanțat de EEA Grants. De asemenea, este membru în comitetul editorial al publicației Journal of Literacy Research.

Foto: 68092194 | Homeworks © Vividaphoto | Dreamstime.com Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Studiu: Cât de eficiente sunt temele pentru acasă în învățământul primar – cercetătorul Dacian Dolean
Ce este o meta-analiză și cât de bine poate să informeze deciziile pe care le luăm la clasă? – Cercetătorul Dacian Dolean
Temele din vacanța de vară: Rolul lor este de consolidare a cunoștințelor și de prevenire a pierderilor, nu de transfer de responsabilitate de la învățător la părinte – avertizează cercetătorul Dacian Dolean. “Ușoară tendință de diminuare a abilităților la matematică” în vacanța de vară, pentru elevii care trec în clasa a II-a
Temele pentru acasă – Cât de mult este prea mult? Primul studiu experimental implementat în România validează regula “10 minute pe nivel școlar”
Temele pentru acasă au avantaje pentru copiii de școală primară, dar nu-i ajută aproape deloc, din punct de vedere al rezultatelor de învățare, pe cei care nu primesc ajutor – analiza unui cercetător britanic

1 comment
  1. viitoare panseluțe handicapate. nu au alceva de făcut decât teme , nu au minci în gospodărie , nu au de dus apa la vaca. doar teme. pe majoritatea ii duc și aduc părinții acasă cu mașina .
    ferească Dumnezeu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Anul școlar 2023-2024 să înceapă pe 11 septembrie, mai târziu cu o săptămână decât stabilise Cîmpeanu – propunere oficială a ministrului Ligia Deca, ce ar menține România în topul țărilor cu cele mai puține zile de școală / Vor fi cu 7 zile de cursuri în plus față de actualul an școlar

Calendarul anului școlar 2023-2024 a fost lansat în dezbatere de Ministerul Educației vineri, 27 ianuarie. Școala ar începe pe 11 septembrie 2023, iar elevii ar merge la cursuri până pe…
Vezi articolul

Daniel David, despre absenteismul elevilor la examenele naționale, cercetat pentru prima dată de Institutul pentru Științele Educației: Știm care sunt cauzele, știm ce ar trebui făcut, așteptăm resursele. Teama mea este că și dacă am avea resurse, de multe ori am observat că autoritățile din zona educației nu înțeleg nevoia specialistului

Daniel David, profesor de psihologie clinică și științe cognitive clinice, rector UBB, spune că ne aflăm „într-un moment de decizie, dacă vrem să facem ceva”, după ce au fost publicate…
Vezi articolul

Cum îți gestionezi emoțiile la examenul de clasa a VIII-a și ce pot face părinții, în ultima săptămână dinaintea Evaluării Naționale. Psihologii Laura Visu-Petra, Andrei Miu și Lavinia Damian: La fel se simt și campionii înainte de o cursă pe care o vor câștiga

Elevii “să se bucure dacă au emoții înainte de examen pentru că acestea, inclusiv cele negative cum e anxietatea, reflectă faptul că creierul și corpul lor sunt pregătite pentru acțiune”.…
Vezi articolul

Este masca purtată de școlari la ore o soluție? Ce spun medicii infecționiști. Valeriu Gheorghiță: Nu este fezabil / Adrian Marinescu: Nu este un lucru realizabil / Măsurile esențiale: distanța între copii de 1,5 metri și grupe mici de elevi

Masca de protecție purtată permanent la ore de către școlarii din clasele primare este o măsură care poate fi susținută doar în teorie, însă în practică lucrurile vor sta cu…
Vezi articolul