STUDIU Materiile pe care părinții le-ar adăuga programei școlare: gândire creativă, bune maniere, public speaking, leadership

2.334 de vizualizări
Calendar înscrieri la grădiniță
Calendar înscrieri la grădiniță SURSA: Pixabay.com
”5 din 10 români sunt de părere că roboții și tehnica vor înlocui forța de muncă umană”, precizează reprezentanții Avenor College într-un comunicat primit la redacție. Potrivit unui studiu realizat în luna martie, 9 din 10 părinți din mediul urban din România sunt de părere că școala nu îi pregătește suficient de bine pe elevi pentru construirea unei viitoare cariere. Părinții chestionați susțin că o serie de materii diferite de cele clasice ar putea fi adăugate programei școlare actuale.

Aproape 1 din 2 participanți la acest sondaj cred că fiul sau fiica lor va alege să lucreze în IT, în timp ce 25,6% sunt de părere că viitorii adulți vor alege industria jocurilor pe calculator și a inteligenței artificiale, mai arată studiul citat.

Mai puțin de 25% dintre respondenți consideră că medicina, construcțiile sau divertismentul ar putea reprezenta un interes pentru copiii lor.

La întrebarea ”Ce materii ați adăuga în programa școlară, astfel încât elevii să fie pregătiți pentru job-urile din viitor?”, trei sferturi dintre participanți (75,75%) au spus că dezvoltarea personală. Gândirea creativă (70,26%) este pe locul al doilea în preferințe, iar bunele maniere (48,8%) pe locul al treilea. Urmează apoi în ordine următoarele posibile materii: leadership, limbi străine exotice, debate și scriere creativă.

 

 

Întrebați ce abilități ar trebui să dezvolte copiii în cadrul școlii, astfel încât să se bucure de o carieră de succes, 8 din 10 respondenți ai studiului au menționat comunicarea, iar 7 din 10 au ales și competențele de gândire logică. Pe locul trei în topul importanței se află abilitatea de analiză, urmate de managementul unei echipe.

Cele mai puțin importante, din punctul de vedere al părinților din mediul urban din România, sunt competențele artistice, alese de doar 2 din 10 dintre părinți.

Metodologia studiului

Eșantionul a fost de ​1.002 respondenți​, utilizatori de internet. Autorii susțin că ”rezultatele acestui sondaj pot fi extrapolate, cu o minimă marjă de eroare,  populaţiei utilizatorilor de Internet din România, cu vârsta peste 25 de ani, din mediul urban,  părinți”.

Avenor College este o școală internațională bilingvă cu dublă acreditare, atât în sistemul românesc, cât și în sistemul britanic.

Image by Михаил Мингазов from Pixabay


3 comments
  1. In general parintii doresc ceea ce are o denumire mai interesanta. Fara cunostinte legate de psihologia specifica vasrtelor, fara a discerne utilitatea acestor materii. Unele propuneri se pot studia la ore de dirigentie, altele revin consilierilor scolari si altele ar trebui sa cada in sarcina parintilor, cu conditia ca acestia sa fie informati si sa inteleaga rolul lor in educarea si formarea propriului copil. Nu se intelege ca nu cantitatea si diversitatea materiilor ar putea sa fie cheia succesului in educatie, ci calitatea acestora, metodei de transmitere, modului in care copiii sunt atrasi catre scoala ( ceea ce depinde in cea mai mare masura de dascali!) si ca instutitia scolara nu trebuie sa preia din sarcinile care le revin parintilor.

  2. Hai sa mai incarcam saptamana de studiu. Trebuie revolutionat sistem de inv. Elevul sa si aleaga portofoliul si in functie de asta sa se indrepte catre profilul de liceu pe care doreste sa-l urmeze.
    Un elev nu trebuie sa aiba mai mult de 4-5 ore pe zi pt a putea face sport, mate, lb straine si info in particular.Adica o scoala paralela pt ca profesorii nu sunt controlati suficient si nu fac nimic la clasa.

    1. Profesorul mai trebuie să facă tumbe. Suportă obraznicia copilului tau, a ta că și părinte, indatoriri grămadă, drepturi deloc. Colac peste pupăză, ora de curs are 50 de minute, clasa 30 de elevi, și el, profesorul nu se ocupă destul de al tău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ratele de succes pentru competițiile de cercetare s-au modificat „astfel încât să ajungem la în jur de 15%”, spune ministrul Daniel David / Apelul lui către cercetători: „Folosiți infrastructurile de top pentru a atrage banii, măcar banii noștri care există la nivel european”

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat, joi, că a luat o decizie prin care ratele de succes luate în calcul pentru competițiile de cercetare să crească de la…
Vezi articolul

Știința distractivă și interactivă pentru copii la atelierele de vară – duminică 11 iunie și sâmbătă 17 iunie! Prima serie cuprinde cursuri și workshopuri de fizică, chimie, biologie și un curs de negociere pentru copii (P)

Ai copii și vrei să experimenteze știința distractivă și interactivă prin workshopuri unice? LearnGate, un start-up în domeniul educației, lansează duminică 11 iunie și sâmbătă 17 iunie, cursurile și atelierele…
Vezi articolul

Profesoara Dorica Boltașu: Structura examenului de Bacalaureat este gândită politic – cinci întrebări pe text au același punctaj ca un eseu de 3-4 pagini. Ca să iasă niște cifre la final și media 6. Nu încurajăm copilul să învețe nici literatură, nici limba română

Structura actuală a examenului de Bacalaureat este una politică, este de părere profesoara de limba română Dorica Boltașu, care spune că este „un subiect cu cinci întrebări de înțelegere a…
Vezi articolul