Studiu NASA: 17 planete din afara sistemului solar ar putea avea oceane de apă în stare lichidă. Pentru prima dată s-a estimat activitatea gheizerelor de pe aceste exoplanete

155 de vizualizări
Foto: NASA/JPL-Caltech/Space Science Institute
Un studiu realizat de NASA şi care vizează exoplanetele a arătat faptul că 17 planete situate în afara Sistemului Solar ar putea avea oceane de apă în stare lichidă, un „ingredient” esenţial pentru viaţă, şi care s-ar afla sub calote de gheaţă, a anunţat agenţia spaţială americană, citată de Xinhua, potrivit Agerpres.

Exoplanetele sunt planete situate în afara sistemului nostru solar. Potrivit NASA, apa din acele oceane ar putea erupe ocazional prin crusta de gheaţă sub formă de gheizere.

Cercetătorii americani au calculat activitatea gheizerelor de pe aceste exoplanete, fiind prima dată când se fac astfel de estimări. Ei au identificat două exoplanete suficient de apropiate pentru ca semnele acestor erupţii să poată fi observate cu ajutorul telescoapelor de pe Terra, conform sursei citate.

„Analizele noastre prevăd că aceste 17 exoplanete ar putea avea suprafeţe acoperite de gheaţă, dar primesc suficientă căldură internă prin dezintegrarea elementelor radioactive şi de la forţele mareice ale stelelor lor gazdă pentru a menţine oceane interne”, a declarat Lynnae Quick de la Goddard Space Flight Center al NASA din Greenbelt, Maryland.

„Datorită cantităţii de căldură internă pe care o primesc, toate planetele din studiul nostru ar putea prezenta, de asemenea, erupţii criovolcanice sub forma unor filamente de tip gheizer”, a adăugat Lynnae Quick, potrivit Agerpres.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

În Anglia, directorii de școli resping apelurile pentru acțiuni remediale, invocând bunăstarea elevilor și profesorilor / Discuții ca materiale de sprijin să fie permise la examenele naționale de anul viitor

Anglia, națiune unde guvernul stabilea repere internaționale, în urmă cu un an, prin angajamentele privind acțiunile remediale post-pandemie, este în prezent martora unei rezistențe notabile din partea conducerii școlilor față…
Vezi articolul

Dezbaterea pe legea învățământului preuniversitar în Camera Deputaților, întreruptă și în a treia zi. Comisia se reîntâlnește luni dimineață / Blocajul – prevederile legate de școala din spital și educația mamelor minore

Dezbaterea pe Legea învățământului preuniversitar a fost suspendată și în a treia zi de discuții. Sâmbătă, în jurul orei 12, membrii Comisiei de învățământ din Camera Deputaților au decis să…
Vezi articolul