Studiu: Safirele se formează în interiorul vulcanilor, la adâncimi mai mici decât se credea înainte, nu în mantaua terestră

101 de vizualizări
Foto: © Bjorn Wylezich | Dreamstime.com
Safirele nu se formează la mari adâncimi în mantaua terestră, aşa cum se credea, ci în zona de contact dintre magmă şi crusta terestră, în interiorul vulcanilor, conform unui nou studiu realizat în Germania, transmite Live Science, conform Agerpres.

Oamenii de ştiinţă credeau că safirele se formează în manta sau în straturile inferioare ale crustei terestre, conform coordonatorului acestui studiu, Axel Schmitt, geolog la Universitatea Curtin din Australia care a realizat acest studiu în cadrul unei colaborări cu Universitatea Heidelberg din Germania. Conform cercetării, safirele se formează la adâncimi mult mai mici, în crustă, în inima vulcanilor acolo unde magma urcă până la 5 kilometri de suprafaţă.

„Putem identifica această regiune drept ‘creuzetul’ în care se formează safirele”, a declarat Schmitt.

Schmitt şi colegii săi au cercetat formaţiunea Eifel din vestul Germaniei, ce a fost creată de vulcani într-o lungă perioadă de timp, începând din Cretacic (acum 145 până la 65 de milioane de ani). Cea mai recentă erupţie din această regiune s-a produs în urmă cu aproximativ 13.000 de ani, potrivit sursei citate.

„Câmpul vulcanic Eifel împărtăşeşte numeroase similarităţi cu câmpurile vulcanice bazaltice ce sunt deseori identificate drept surse pentru depozitele de safire (…) Însă este mult mai recent”, ceea ce-l face un loc promiţător pentru a studia chimia şi vârsta safirelor descoperite acolo, conform lui Schmitt.

Safirele sunt formate dintr-un mineral denumit corindon, alcătuit în cea mai mare parte din aluminiu pur şi oxigen. Însă aceste minerale conţin şi anumite imperfecţiuni, denumite incluziuni, care sunt încorporate în pietrele preţioase în procesul de formare al acestora. Analizând raportul dintre uraniul radioactiv şi plumb din aceste incluziuni, cercetătorii au determinat vârsta safirelor. Echipa a analizat şi diferitele varietăţi (izotopi) de oxigen din safire, care dezvăluie originea elementelor constitive ale safirelor. Ei au studiat 223 de grăunţe de safire – minerale care nu au calitatea necesară pietrelor preţioase.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că safirele analizate s-au format în urmă cu mai puţin de 2,5 milioane de ani – în perioada de sfârşit a activităţii vulcanice ce a dus la formarea câmpului Eifel. Moleculele de oxigen din aceste minerale erau similare celor din magma care a ajuns la suprafaţă, conform lui Schmitt. Acest lucru înseamnă că safirele s-au format în interacţiunea dintre rocile din crustă şi magmă.

„Mediul probabil pentru aceasta este marginea unei intruziuni de magmă, unde rocile din jur sunt încălzite, topite şi amestecate la contactul cu magma”, susţine Schmitt, conform Agerpres.

Iar pentru că oamenii de ştiinţă cunoşteau adâncimea la care se află magma sub câmpul Eifel, ei au putut identifica zona de formare a safirelor la adâncimi între 5 şi 7 kilometri. 

Foto: © Bjorn Wylezich | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Ministerul Educației a retras proiectul de ordonanță de urgență care dădea posibilitatea universităților să înființeze societăți comerciale și consorții de învățământ dual

Ministerul Educației a retras proiectul de ordonanță de urgență în care erau prevederi prin care universitățile puteau înființa societăți comerciale și prin care se puteau înființa consorții de învățământ dual.…
Vezi articolul

Un corp profesionist de profesori evaluatori pentru BAC și Evaluarea Națională – cerut de profesorul Liviu Papadima / Selecția evaluatorilor de la BAC să fie mai eficientă și cu expertiză pentru examene naționale – susține directorul Liceului Jean Louis Calderon din Timișoara

Profesorul universitar al Facultății de Litere, din Universitatea București, Liviu Papadima, a cerut constituirea unui corp profesionist de evaluatori pentru examenul de Bacalaureat, în emisiunea Info Edu de miercuri 20 martie.…
Vezi articolul

Ministerul Educației calculează participarea la grevă pe baza discuțiilor informale ale profesorilor pe grupurile de WhatsApp, potrivit secretarului de stat Florian Lixandru. Acesta folosește manipulator informațiile ca să anunțe că „o parte dintre profesori ar ieși din grevă”

Ministerul Educației urmărește zilnic situația greviștilor din școli, conform declarațiilor făcute de secretarul de stat Florian Lixandru, la Euronews România. Acesta a spus inițial că are informații conform cărora „o…
Vezi articolul