Subiecte la Limba română, profilurile uman și pedagogic – simulare BAC 2025. Elevii au avut de indicat sensul cuvântului „reală” și al secvenței „dădea la o parte”. Caracterizarea unui personaj dintr-un roman psihologic sau al experienței – cerința de la subiectul al III-lea

[jp_post_view]
Luni, 24 martie, a avut loc proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul simulării examenului național de Bacalaureat 2025. La subiectul al III-lea, elevii de la uman au avut de redactat un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinte particularitățile de construcție a unui personaj dintr-un roman psihologic sau al experienței studiat. Vezi mai jos, în articol, ce au avut de rezolvat elevii.

Subiectele de la simularea probei de de Limba și literatura română au fost primite de elevi la ora 9, iar timpul de rezolvare este de 3 ore.

La subiectul I, candidații au avut un text la prima vedere de Ștefan Aug. Doinaș, Liviu Rusu, în vol. Evocări. Pe baza acestui text, candidații au rezolvat mai multe exerciții:

  1. Indică sensul din text al cuvântului reală și al secvenței dădea la o parte. 6 puncte
  2. Menționează localitatea în care a funcționat în timpul războiului Universitatea „Regele Ferdinand”, valorificând informațiile din text. 6 puncte
  3. Precizează domeniul artistic în care se manifestă spiritul competitiv al studenților de la Medicină și Litere, justificându-ți răspunsul cu o secvență semnificativă din textul dat. 6 puncte
  4. Explică un motiv pentru care spectacolul regizat de Liviu Rusu a atras atenția. 6 puncte
  5. Prezintă, în 30-50 de cuvinte, un efect pe care îl are muzica simfonică asupra tânărului Ștefan Aug. Doinaș. 6 puncte 

La subiectul I, punctul B, cerința a fost să redacteze un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumenteze dacă profesorii contribuie sau nu la îmbogățirea experienței culturale a tinerilor, raportându-se atât la fragmentul extras din volumul Evocări de Ștefan Aug. Doinaș, cât și la experiența personală sau culturală.

Subiectul al II-lea a avut în prim-plan textul „Iarnă” de Adrian Maniu. Cerința a fost să prezinte, în minimum 50 de cuvinte, relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice. Acest subiect valorează 10 puncte.

Subiectul III a fost un eseu în care să prezinte particularitățile de construcție a unui personaj dintr-un roman psihologic sau al experienței studiat.

FOTO Subiecte Limba română – uman
Calendar Simulare Bacalaureat 2025:
  • 24 martie 2025: ⁠Limba și literatura română – probă scrisă
  • 25 martie 2025: ⁠Proba obligatorie a profilului – probă scrisă
  • 26 martie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – probă scrisă
  • 27 martie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 8 aprilie 2025: Comunicarea rezultatelor
Rezultatele elevilor nu sunt făcute publice. Vor fi comunicate prin profesori

Rezultatele de la simulare, pe 8 aprilie, nu vor fi făcute publice, dar vor fi comunicate prin profesorii elevilor. La simularea Evaluării Naționale 2025 pentru elevii de clasa a VIII-a, rezultatele urmează să fie comunicate pe 31 martie.


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Fără ecrane înainte de 6 ani – avertismentul lansat de societatea pediatrică din Franța și alte patru asociații medicale: Nici tehnologia, nici conținuturile chiar dacă educative, nu sunt adaptate unui creier în dezvoltare

Expunerea copiilor sub 6 ani la ecrane este asociată cu întârzierea limbajului, tulburări de atenție și memorie, probleme de somn și risc crescut de miopie, avertizează cinci societăți medicale din…
Vezi articolul
Tichete educaționale 2024 - cardurile educaționale de 500 de lei

Ministerul Fondurilor Europene anunță la finalul primului modul de școală cum vor arăta noile carduri pentru tichete educaționale, în valoare de 500 de lei, cu care cei peste 410 mii de elevi ar fi trebuit să poată cumpăra rechizite la începutul anului școlar

La finalul primului modul de școală, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță într-o postare pe Facebook că a finalizat modelul cardurilor pe care părinții le pot folosi pentru a cumpăra…
Vezi articolul