Suma pentru masa la școala rămâne 15 lei pe zi pentru fiecare elev și în 2025. Numărul elevilor din programul „Masă sănătoasă” a crescut doar cu 11.000 în acest an școlar, față de precedentul – proiect de HG

2.403 vizualizări
Foto: © Fedecandoniphoto | Dreamstime.com
Un nou proiect de Hotărâre de Guvern privind instituirea Programului Național „Masă sănătoasă” (PNMS) a fost pus în consultare publică de Ministerul Educației. Suma per elev a rămas aceeași, 15 lei pe zi de elev, școlile incluse în programul „Masă sănătoasă” în 2024 vor primi bani și în 2025, iar inspectoratele pot completa lista în limita fondurilor disponibile, conform proiectului.

Numărul elevilor beneficiari ai Programului Național „Masă sănătoasă”, în acest an școlar, a crescut doar cu 11.566, față de anul școlar 2023-2024.

„Programul național “Masă sănătoasă” s-a derulat în 1.463 de unități de învățământ, pentru un număr de 522.341 beneficiari preșcolari și elevi (în perioada specifică anului școlar 2023-2024), și respectiv 533.907 beneficiari preșcolari și elevi (în perioada specifică anului școlar 2024-2025), se precizează în nota de fundamentare.

Astfel că, „se impune continuarea și extinderea programelor prin care se acordă copiilor și elevilor un suport alimentar, ca măsură rapidă de intervenție integrată pentru diminuarea riscului de excluziune și abandon școlar”, potrivit documentului.

Acest program a fost anunțat de ministrul Educației, Ligia Deca, la începerea anului școlar 2023-2024: „Rezolvarea unor provocări recurente ale sistemului constituie o prioritate a mandatului meu. Astfel, urmărim ca 1.000.000 de elevi să beneficieze de o masă în fiecare zi la școală.” 

Prevederea există în Legea învățământului preuniversitar, Art. 77: „Începând cu anul școlar 2023-2024, la nivelul sistemului național de învățământ se derulează Programul național „Masă sănătoasă”, PNMS, pentru cel puțin 1.000.000 de beneficiari direcți, în scopul sprijinirii participării la educație a tuturor copiilor.”

Însă, Guvernul Ciolacu a amânat pâna pe 1 ianuarie 2025 aplicarea prevederii din Legea învățământului preuniversitar despre Masă Sănătoasă acordată pentru cel puțin 1.000.000 de beneficiari direcți, în scopul sprijinirii participării la educație a tuturor copiilor. 

PNMS va fi generalizat la nivelul întregii țări pentru toți beneficiarii primari până la debutul anului școlar 2029-2030, conform Legii învățământului preuniversitar, iar această prevedere a fost inclusă în proiectul de ordin privind criteriile de selecție pentru includerea școlilor în Programul Național Masă Sănătoasă (PNMS) pentru anul școlar 2025-2026. 

Creșterea sumei per elev pentru „Masa sănătoasă” a fost propusă de Inspectoratul Școlar al Județului Neamț pentru că „a crescut prețul alimentelor” în 2024, care a solicitat și finanțarea din timp a programului, pentru ca elevii să aibă mâncarea din prima zi de școală, conform unui raport al ISJ Neamț.

În ce constă Programul Național „Masă sănătoasă”

PNMS constă în acordarea zilnică, cu titlu gratuit, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată, în limita unei valori zilnice de 15 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, potrivit Art.2, din proiectul de HG.

  • Se adresează preșcolarilor și elevilor prezenți la activitățile didactice, pe perioada cursurilor, conform structurii anului școlar. Suportul alimentar nu se acordă pe perioada vacanțelor sau a altor zile declarate prin lege, ca zile nelucrătoare.
  • Selecția unităților de învățământ incluse în PNMS se face de către inspectoratele școlare județene/al Municipiului București, denumite în continuare ISJ/ISMB, pe baza unor criterii aprobate prin ordin al ministrului educației.
  • Lista unităților de învățământ preuniversitar selectate de către ISJ/ISMB se transmite la Ministerul Educației.
  • Numărul anual de beneficiari ai programului se stabilește și se propune de către Ministerul Educației, pe baza concluziilor raportului cu privire la impactul PNMS, realizat la nivel național.
  • Numărul de beneficiari se stabilește până data de 1 februarie a fiecărui an pentru anul școlar următor, și acesta va crește anual, astfel încât Programul național „Masă sănătoasă” să fie generalizat, la nivelul întregii țări, pentru toți beneficiarii primari, până la debutul anului școlar 2029-2030, conform proiectului de HG. 
Cum se finanțează Programul Național „Masă sănătoasă” 

Finanțarea Programului național “Masă sănătoasă” se asigură de la bugetul de stat din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului București, în funcție de numărul de beneficiari și de limita valorii zilnice și poate fi completată de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale. 

Unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, care dispun de mijloacele necesare preparării şi distribuirii mesei calde sau, după caz, a pachetelor alimentare, pot utiliza sumele alocate, în scopul creşterii calităţii acestora. Ministerul Educației și ISJ/ISMB au atribuții de monitorizare și evaluare a Programului național “Masă sănătoasă”. 

Pentru evaluarea PNMS se aplică indicatorii de eficiență și de impact aprobați prin Ordinul ME nr. 5091/2024 privind aprobarea indicatorilor de eficienţă şi de impact ai Programului naţional „Masă sănătoasă”, precum și modelul de raport pe care trebuie să îl elaboreze unitățile de învățământ preuniversitar, ISJ/ISMB, respectiv Ministerul Educației, conform prevederilor aceluiași act normativ, se precizează în nota de fundamentare.

DOCUMENT Proiect Hotărâre privind instituirea Programului național „Masă sănătoasă”
DOCUMENT Nota de fundamentare a proiectului
DOCUMENT Anexa la proiectul hotărârii

Foto: © Fedecandoniphoto | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Inspectoratele școlare ar avea termen până pe 5 ianuarie să trimită la ministerul Educației lista cu școlile selectate în programul Masă Sănătoasă pentru anul școlar 2025-2026 – proiect cu criteriile de selecție
OFICIAL Lista școlilor incluse în programul „Masă sănătoasă” în 2024 a fost actualizată


1 comment
  1. Propun să o hrănim pe deca cu 15 Ron, ca la ferma. Poate îi place… poate îi mai apar doi neuroni…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cătălin Gherghe, decan al Facultății de Matematică din București: Matematica este cel mai simplu obiect, doar că e suficient să lipsești 2-3 săptămâni și devine cel mai greu. Trebuie tot timpul să muncești, n-ai cum să păcălești, n-ai cum să sari

Cătălin Gherghe, decan al Facultății de Matematică și Informatică din cadrul Universității din București (FMI-UB) și coordonator al lotului național de matematică, a declarat că matematica este cel mai simplu obiect,…
Vezi articolul

BREAKING „Angajații din educație intră în grevă generală!” – Cele trei mari sindicate din învățământ anunță, în mod extraordinar, conferință de presă comună despre declanșarea grevei și implicațiile ei

„Angajații din educație intră în grevă generală!” este titlul unui comunicat al celor trei mari sindicate din învățământ, prin care acestea anunță, luni, o conferință de presă comună. În cadrul…
Vezi articolul

Tudor Chirilă despre educația sexuală în școli: Faptul că devine parte dintr-o materie care se predă în mod singular și nu în legătură cu alte materii cum ar fi biologie, deci nu se face transdisciplinar, duce la o pierdere din eficiență

Introducerea Educației sexuale în școli sub forma unui modul într-o nouă materie obligatorie pentru elevii claselor V-XII, deci predarea ei „în mod singular” și nu transdisciplinar în legătură cu biologia,…
Vezi articolul

SNSPA marchează 26 de ani de când a fost lansat Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, de către președinții Emil Constantinescu și Bill Clinton, în Piața Universității / Peste 3600 de tineri români au beneficiat până în prezent de sprijin prin bursele Fulbright

Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) marchează 26 de ani de la momentul lansării Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, „un reper esenţial al reformării…
Vezi articolul

Aproape jumătate dintre școlile verificate în Bihor nu au încă autorizații de funcționare. Principalele motive: acoperişuri degradate, fisuri pe partea exterioară a clădirilor, curţi neîmprejmuite sau lipsa frigiderelor pentru a depozita alimentele pentru elevi

Dintre cele 136 de şcoli şi grădiniţe verificate în august în județul Bihor, de o comisie mixtă, prin ordin al prefectului, nu au obţinut încă autorizaţiile de funcţionare, anunță Prefectura,…
Vezi articolul