Sumele acordate în acest an elevilor cu media 10 la examenele naționale, identice cu cele de anul trecut – proiect

3.573 de vizualizări
Foto: captura royalmodels.ro
Elevii care au luat Evaluarea Națională cu media 10 și care acum au intrat deja la liceu vor primi, de la statul român, un premiu de 2.000 de lei, iar în cazul celor care au dat bacul, premiul pentru media 10 va fi și în acest an de 5.000 de lei, conform unui proiect de hotărâre de guvern, publicat de Ministerul Educației.

„Se aprobă acordarea de stimulente financiare în valoare de 2.000 de lei fiecărui absolvent al
clasei a VIII-a care a obținut media 10 la evaluarea națională, sesiunea 2023”, prevede proiectul citat.

„Se aprobă acordarea de stimulente financiare în valoare de 5.000 de lei fiecărui absolvent de liceu care a obținut media 10 la examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2023”, conform documentului.

Lista beneficiarilor stimulentelor financiare prevăzute la art.1 și 2 și modalitatea de acordare a acestora se aprobă prin ordin al ministrului educației, conform inițiativei. Anul trecut sumele au fost similare, iar aprobarea listei cu beneficiarii a avut loc la 4 luni de la cele două examene și de la aflarea rezultatelor.

„În anul 2023, un număr de 92 absolvenți de liceu au obținut media 10 la examenul de bacalaureat (78 la examenul național bacalaureat și 14 la examenul de bacalaureat german), sesiunea iunie-iulie 2023, iar 466 absolvenți de clasa a VIII-a au obținut media 10 la evaluarea națională”.

Impactul măsurii nu este calculat în nota de fundamentare, dar sumele aferente ar fi 932.000 pentru elevii de 10 la EN și 460.000 de lei pentru cei cu 10 la Bac. În total 1,392 milioane lei.

Anul trecut au fost 476 de premianți, anul acesta sunt 558.


3 comments
  1. Nu am înțeles și nu voi înțelege, niciodată, de ce trebuie să li se dea bani celor care învață? Doar învață pentru ei, nu pentru altcineva! Nimeni nu mi-a dat bani pentru că am învățat!

    1. Pentru că o medie de 10 se obține cu greu. Dacă ne dorim un viitor educat, trebuie să răsplătim pe cei care se află în top și care dau dovadă de perseverență și inteligență

  2. Doamna ministru ,noi profesorii când primim banii de concediu?
    Suntem de multe zile in concediul de odihna și conform Codulul muncii trebuia sa primim și banii. Dar probabil ca nu interesează pe nimeni…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Subiectele și baremele de la Definitivat 2023 pentru profesorii de gimnaziu și liceu. Lectura unei opere sau relația dintre text și curentul cultural, cerințe la metodică pentru profesorii de Limba română

Subiectele și baremele de la Definitivat 2023 pentru profesorii de gimnaziu și liceu au fost publicate de Ministerul Educației la ora 15:00. Proba scrisă a examenului a avut loc între orele…
Vezi articolul

EXCLUSIV Tichetele educaționale de 500 de lei vor fi gata de livrare, după Crăciun / Lista beneficiarilor, blocată de o lună, a fost trimisă de STS Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, iar tichetele urmează să fie trimise la școli, aflate în plină vacanță de iarnă

După mai multe solicitări ale Edupedu.ro adresate instituțiilor statului care au în atribuții diverse operațiuni legate de tichetele educaționale pentru elevii din familii dezavantajate, Serviciul de Telecomunicații Speciale a transmis…
Vezi articolul

O primărie din județul Arad construieşte o școală și o grădiniță noi, pentru că este mai ieftin decât întreţinerea celor vechi. Primarul Mihai Mag: Vor fi probabil cele mai moderne din vestul ţării şi vor fi independente energetic, dotate cu pompe de căldură şi panouri fotovoltaice

Primăria Vladimirescu investeşte peste 13 milioane de lei în construirea a două clădiri pentru o şcoală primară şi o grădiniţă cu program prelungit, după ce s-a constatat că este mai…
Vezi articolul

Lista celor 488 de școli care pot primi câte 300.000 de euro, pentru reducerea abandonului școlar, într-un nou apel PNRAS / Ministerul Educației a introdus o noutate: pot aplica și primării sau ONG-uri, pentru școlile eligibile – proiect

Ministerul Educației a publicat lista celor 488 de școli care pot primi maximum 300.000 de euro, pentru reducerea abandonului școlar, în apelul PNRAS Runda a II-a (seria a 3-a) și…
Vezi articolul