Sunetele de pe planeta Marte, captate de roverul Perseverance, dezvăluite în premieră și analizate – AUDIO

9.266 de vizualizări
Roverul Perseverance pe Marte / Foto: NASA
Marte este o planetă calmă, pe care sunetul circulă lent şi cu două viteze diferite: uimitorul peisaj acustic al „Planetei Roşii”, înregistrat de roverul Perseverance, începe să îşi dezvăluie secretele în faţa oamenilor de ştiinţă, informează AFP, scrie agenția de presă Agerpres.

La scurt timp după ce a asolizat pe Marte, în urmă cu puţin mai mult de un an, robotul fabricat de NASA i-a ajutat pe cercetători să asculte prima înregistrare audio captată pe „Planeta Roşie” cu ajutorul unui microfon, cu frecvenţe accesibile urechii umane, o iniţiativă încercată fără succes de precedentele misiuni marţiene.

În spatele unui sunet strident produs de roverul american, a putut fi auzită foarte clar o rafală de vânt. „Planeta Roşie”, din jurul căreia sonde interplanetare trimit spre Terra mii de imagini de aproximativ 50 de ani, a ieşit astfel, în sfârşit, dintr-un „neant sonor”, au declarat reprezentanţii Centrului Naţional de Cercetări Ştiinţifice din Franţa (CNRS), cu ocazia publicării unui studiu pe această temă, vineri, în revista Nature, potrivit sursei citate.

Acea primă captură audio a dezvăluit regimuri de turbulenţe atmosferice până acum necunoscute, aminteşte autorul principal al studiului, Sylvestre Maurice, codirector ştiinţific al instrumentului SuperCam de la bordul roverului Perseverance, pe care a fost instalat un microfon conceput de ISAE-Supaero din Toulouse.

Însă acea ascultare „pasivă” nu a fost considerată suficient de relevantă. Şi, întrucât Marte este în cea mai mare parte a timpului o planetă silenţioasă, cercetătorii au trebuit să folosească două surse din „activele” lor amplasate la bordul roverului american înainte de lansarea acestuia de pe Terra, a explicat acelaşi astrofizician francez de la Institutul de cercetare în astrofizică şi planetologie (IRAP) din Toulouse.

Audio, mai jos:
Sursă: mars.nasa.gov

Echipa lui s-a folosit de zborurile efectuate de mini-elicopterul Ingenuity, însoţitorul de drum al roverului Perseverance, şi de tirurile cu laser asupra unor roci pentru a le studia compoziţia chimică – şi care au provocat anumite zgomote. „Acolo aveam o sursă foarte localizată, între doi şi cinci metri distanţă de ţinta sa, iar noi ştiam foarte bine în ce moment trebuia să tragem acel tir cu laser”, a detaliat cercetătorul francez.

Vitezele sunetelor pe planeta Marte

Viteza sunetului de pe Marte a putut fi măsurată in situ: 240 de metri pe secundă, comparativ cu 340 de metri pe secundă pe Terra. Nu este de mirare că sunetul marţian este mai puţin rapid, ţinând cont de compoziţia atmosferei de pe Marte (96% CO2, comparativ cu 0,004% pe Terra) şi de presiunea sa foarte scăzută (de 170 de ori mai mică decât pe Terra), mai informează Agerpres.

Surpriza a venit din partea sunetului produs de laser şi a vitezei sale de 250 de metri pe secundă. „Atunci am intrat puţin în panică! Mi-am spus că una dintre măsurători este eronată, căci pe Terra, aproape de scoarţă, există o singură viteză a sunetului”, a dezvăluit Sylvestre Maurice.

Există, totuşi, două viteze ale sunetului pe Marte: una pentru cele acute (laser), alta pentru cele grave (elicopter). În plus, „atenuarea sunetului este mai puternică pe Marte decât pe Terra, mai ales pentru sunetele acute, care se pierd foarte repede, chiar şi pe distanţe mici”. Acest detaliu ar face „o conversaţie să devină dificilă între două persoane despărţite de o distanţă de doar cinci metri”, au explicat specialiştii de la CNRS.

Sylvestre Maurice a încercat şi o analogie cu un concert: „Pe Terra, sunetele orchestrei ajung la voi cu aceeaşi viteză, indiferent dacă sunt grave sau acute. Imaginaţi-vă că pe Marte, dacă sunteţi plasaţi puţin mai departe de scenă… veţi avea parte de un mare decalaj”.

„Pariul ştiinţific”, cel de a fi echipat o misiune spaţială cu un microfon, a fost astfel câştigat. Chiar dacă acest nou instrument nu se află decât la începuturile sale: continuarea misiunii sale de „a asculta” planeta Marte ar trebui să îi ajute pe cercetători să înţeleagă mai bine atmosfera acesteia, care semăna în trecut cu cea a Pământului şi care ar fi putut să favorizeze apariţia vieţii.

Conform sursei citate, analiza sunetelor cauzate de turbulenţe atmosferice, precum anumite vânturi verticale denumite „panaşe de convecţie”, va permite, mai ales, „rafinarea modelelor digitale de predicţie a climei şi a condiţiilor meteorologice” de pe Marte, a anticipat Thierry Fouchet, cercetător la Observatoire de Paris – PSL şi coautor al studiului.

Şi alte atmosfere, precum cele de pe Venus sau Titan, unul dintre sateliţii naturali ai planetei Saturn, ar putea face obiectul unor investigaţii sonore cu ajutorul aceluiaşi tip de instrument ştiinţific. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cătălina Curceanu, director de cercetare la Institutul de Fizică Nucleară din Italia, reacție virulentă către Ministerul Educației și Președintele Iohannis, după apariția planurilor-cadru de liceu: Într-o lume care avansează, a lua o decizie ca aceasta echivalează cu o sinucidere

Fizica, chimia și biologia nu ar mai apărea în trunchiul comun pentru elevii de la profilul real, la clasele a XI-a și a XII-a, conform drafturilor de planuri-cadru pentru liceu…
Vezi articolul

HARTA radonului în școli. Cercetător: În 20% dintre clădirile investigate concentraţia a depăşit valoarea limită / Cantitatea de radiație încasată de corpul uman la aceste valori este echivalentul a 150 de radiografii pulmonare pe an

În 20% dintre școlile și grădinițele investigate de Laboratorul de încercări Radon „Constantin Cosma” (LiRaCC) de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca concentraţia de radon a depăşit valoarea limită permisă de…
Vezi articolul
Foto: © Kantver - Dreamstime.com

Ministrul Educației: Cercetătorii din România ar trebui să producă cunoaștere, care să susțină inovații tehnologice și culturale / Inovațiile cresc calității vieții și ne protejează de pseudoștiință, sunt un antidot la manipulare și fake news

Domeniul cercetării din România ar trebui să fie capabil să susțină atât „inovații tehnologice”, cât și „culturale teoretice”, a afirmat, luni, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, la prezentarea raportului QX.…
Vezi articolul

Eficiența universităților românești în atragerea cercetătorilor de top din străinătate: ce spun datele din competițiile organizate cu bani PNRR, unde mai puțin de jumătate dintre proiectele depuse au îndeplinit pragurile minime impuse

Cât de pregătit este mediul academic românesc să atragă resurse umane de înaltă specializare din străinătate, așa cum își propun autoritățile române, cu fondurile masive – 178 de milioane de…
Vezi articolul

Cercetătorii de la Politehnica București “au inventat un nou tip de dezinfectant eficient împotriva Covid-19”, anunță rectorul Mihnea Costoiu

Rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti (UPB), Mihnea Costoiu, a anunțat, într-un mesaj publicat vineri, că cercetătorii acestei instituții „au inventat un nou tip de dezinfectant eficient împotriva COVID-19”. Dezinfectant eficient…
Vezi articolul

Dorel Banabic, președintele interimar al CNATDCU, consiliul care verifică doctoratele de plagiat: Nu am primit nicio sesizare până acum legată de teza de doctorat a premierului / Care este procedura pentru sesizarea și analiza unui plagiat

„Personal nu am primit nicio informare de la Secretariatul CNADTCU până acum, că ar exista o astfel de sesizare”, a declarat pentru Edupedu.ro profesorul universitar Dorel Banabic, președintele interimar al…
Vezi articolul