Surse: Aplicația informatică SIIIR folosită de secretariatele școlilor pentru a introduce date ale elevilor nu este funcțională / Până pe 10 februarie trebuie introduse datele privind segregarea școlară

[jp_post_view]
Foto: © Zorandim | Dreamstime.com
Aplicația informatică SIIIR (Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România), folosită în școli de secretariate pentru a introduce diverse date ale elevilor, nu funcționează în această dimineață, potrivit surselor Edupedu.ro. Aplicația s-a blocat ieri după amiază, apoi în această dimineață a funcționat cu intermitențe până la ora 9, mai spun sursele citate. Amintim, în perioada 20 ianuarie – 10 februarie 2025, responsabilii pentru prevenirea și eliminarea violenței și discriminării din școli vor colecta și încărca în SIIIR datele referitoare la segregarea școlară, potrivit unei adrese a Ministerului Educației, document obținut de Edupedu.ro.

Aplicația informatică SIIIR nu poate fi folosită în această dimineață de secretariatele școlilor. Aplicația Ministerului Educației este folosită în toate școlile din România pentru ca angajații, în special secretarii, să introducă diverse date ale elevilor legate de burse, tichete educaționale, promovare, sau mai nou, segregarea școlară.

Surse Edupedu.ro spun că aplicația funcționează cu dificultăți. Miercuri după-amiază a fost blocată, iar joi dimineață a funcționat doar până în jurul orei 9. La ora publicării acestui articol aplicația informatică nu funcționa.

Sursele spun că un motiv al blocării poate fi noul modul introdus în aplicație privind segregarea școlară. De altfel, aplicația s-a mai blocat și în urmă cu un an când a fost introdus modului privind tichetele educaționale.

Amintim că responsabilii pentru prevenirea și eliminarea violenței și discriminării din școli vor colecta și încărca în SIIIR datele referitoare la segregarea școlară, în perioada 20 ianuarie – 10 februarie 2025, potrivit unei adrese a Ministerului Educației, document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației și Cercetării nr. 02/MD/13.01.2025.

„Toate etapele procesului de monitorizare a segregării școlare se vor derula în perioada 20 ianuarie — 5 aprilie 2025. Pentru derularea în condiții optime a monitorizării segregării școlare, unitățile de învăţământ preuniversitar au obligația de a colecta și raporta în Modulul SIIIR pentru monitorizarea segregării școlare indicatorii prevăzuți în Anexele 1.1. (monitorizarea de bază/restrânsă) și 1.2 (monitorizarea extinsă)”, se arată în documentul Ministerului Educației.

Conform sursei citate, pe perioada calendarului de monitorizare, unităţile de învăţămnânt preuniversitar și Inspectoratele Scolare Judetene/ISMB vor fi sprijinite cu îndrumări și sfaturi tehnice de către echipele Ministerului Educației și ale UNICEF Romania prin intermediul unei aplicații IT, unde fiecare unitate de învăţământ /ISJ/ISMB se vor înregistra, în conformitate cu instrucțiunile de înregistrare care vor fi comunicate în scurt timp. 

„Pentru clarificări tehnice, unitățile de învăţământ și ISJ/ISMB vor avea la dispoziție și manualele Ghid tehnic pentru aplicarea metodologiei pentru monitorizarea, identificarea, evaluarea, prevenirea și combaterea segregării școlare în învăţământul preuniversitar — Partea 1 (monitorizarea și evaluarea segregării școlare) și Partea 2 (indicatori, date si scoruri). În Ghidul tehnic — Partea 2, pentru fiecare indicator este specificat ce date sunt necesare pentru calculul indicatorilor, modalitatea de calcul a indicatorilor și modalitatea de calcul a scorurilor școlare. Manualele vor fi transmise ISJ/ISMB si unităţilor de învăţământ preuniversitar în data de 20 ianuarie”, a transmis Ministerul Educației.

Foto: © Zorandim | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Din 20 ianuarie și până pe 10 februarie, responsabilii comisiei pentru prevenirea și eliminarea violenței și discriminării din școli vor colecta și încărca datele referitoare la segregarea școlară – adresă a Ministerului Educației / Calendarul complet al activităților

5 comments
  1. Are o săptămână și ceva de când funcționează cu intermitențe și mai important este faptul că nu salvează datele în cele mai dese ori. Da pe cine să intereseze? tre să își facă raportul unu de prin minister care taie frunză la câini pe 10 feb ce mai contează…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Noul regulament de organizare pentru Centrele județene de resurse și asistență educaţională, CJRAE: Numărul de elevi care revine unui consilier școlar, profesor de sprijin, profesor-logoped, trei departamente noi și mai mulți consilieri școlari prin transformarea unor posturi – proiect

Ministerul Educației a lansat în consultare publică proiectul de Ordin pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a centrelor județene/al municipiului București de resurse și asistență, CJRAE/CMBRAE. Printre noutăți se…
Vezi articolul

Profesoara Mihaela Popa: În acest an școlar a fost o întreagă nebunie, cu documente, hârtii, în care profesorii făceau orice, mai puțin ore în fața elevilor / Zi de zi veneau hârtii de la Minister în care se spunea că se amână aplicarea sau se modifică un articol din lege

Fostul secretar de stat responsabil cu fondurile europene în Ministerul Educației Mihaela Popa a criticat lipsa de predictibilitate a legii educației, cu zeci de modificări și amânări care au avut…
Vezi articolul

Prag de medie pentru bursele de merit? Peste 286 de mii de elevi au avut mediile generale între 9.50 și 10, în anul școlar anterior, conform datelor inspectoratelor școlare cerute de Ministerul Educației pentru „estimarea bugetului pentru plata burselor” / Sunt cuprinse și mediile elevilor din clasa a VIII-a, pentru cei care au intrat acum la liceu

Sunt 286.438 de elevi care au obținut anul trecut medii mai mari sau egale cu 9.50, conform centralizării Ministerului Educației, pe baza datelor de la inspectoratele școlare județene, consultată de…
Vezi articolul

Apel pentru adoptarea legii privind protecţia cadrului didactic, făcut public de FSLI, după cazurile recente de violențe ale elevilor: Este alarmant cum spaţiul şcolii devine atât de uşor un spaţiu al fricii / Lipseşte coerenţa unei strategii clare de intervenţie / Dacă vom submina tot timpul autoritatea cadrului didactic, școala nu va mai fi un spațiu al respectului reciproc

Sistemul de educaţie din România îşi arată din nou vulnerabilitatea în faţa cazurilor de violenţă şi abuz, scrie Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ într-un comunicat de presă. Organizația sindicală atrage…
Vezi articolul