SURSE Daniel Breaz și Șerban Valeca – opțiunile lui Dragnea din acest moment pentru posturile de miniștri ai Educației și Cercetării

1.994 de vizualizări
Foto: Facebook.com
Daniel Breaz și Șerban Valeca sunt numele asupra cărora s-au oprit, pentru moment, negocierile pentru șefia Ministerului Educației și a Ministerului Cercetării, au declarat surse de la vârful PSD pentru EduPedu.ro. Ecaterina Andronescu ar fi refuzat propunerea lui Dragnea, iar Breaz și-a câștigat susținerea prin întoarcerea lui Ioan Dîrzu (șeful PSD Alba) din tabăra semnatarilor scrisorii anti-Dragnea, în susținător al liderului social-democrat.

Precizăm că aceasta este fotografia de moment a negocierilor, iar situația se poate schimba, în funcție de negocierile de ultim moment din PSD. Sursele EduPedu.ro au precizat că guvernul PSD-ALDE nu va face nici o propunere înainte de referendum pe cele două portofolii lăsate de goale prin demisiile lui Valentin Popa (de la Educație) și Nicolae Burnete (Cercetare), iar Liviu Dragnea este cunoscut pentru negocierile continue prin care tranzacționează posturi pentru propriul câștig politic.

De altfel, la Daniel Breaz – un parlamentar PSD mai degrabă anonim până acum – se observă o înmulțire a aparițiilor în media în ultima săptămână. În cadrul unei emisiuni televizate, Breaz a declarat că o mamă cu doi copii nu reprezintă o familie (“A fost o familie, dar s-a întâmplat ceva şi nu mai este”, a răspuns Breaz, sursa aici)

Breaz (43 de ani) este rectorul Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia și senator PSD de Alba. A absolvit Facultatea de Matematică-Informatică la Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, unde și-a obținut și doctoratul în matematică, în 2002. Este la al doilea mandat de rector.

Potrivit CV-ului publicat pe site-ul Universității, Breaz este director al Romanian-Turkish Mathematical Research Center, “contract de cercetare între Departamentele de matematică de la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia şi respectiv Dicle University of Diyarbakir, Turcia”. Este recenzor și membru in boardul editorial al extrem de numeroase reviste de matematică.

Vezi aici CV-ul integral al lui Daniel Breaz

Șerban Valeca (62 de ani) este președintele PSD Argeș și a mai fost de două ori șeful cercetării: o dată în guvernul Grindeanu, anul trecut, și în guvernul Adrian Năstase. “Își dorește foarte mult funcția de ministru al Cercetării”, au declarat surse politice, pentru EduPedu.ro. Este la al patrulea mandat de parlamentar din partea social-democraților.

Valeca este membru corespondent al Academiei Oamenilor de Știință, unde Ecaterina Andronescu este membru fondator. Este doctor în Științe inginerești la Universitatea Politehnica din București, este specializat în inginerie nucleară și absolvent al cursului postuniversitar în specializarea „Conducerea strategica în domeniul securității naționale” la Colegiul Național de Apărare.

A fost Guvernator al României la Agenția Internațională pentru Energie Atomică. Dar a fost și președinte european al United World Karate Federation, potrivit CV-ului publicat pe senat.ro.

Amintim că Valentin Popa, aflat pe toate listele de remaniabili, și-a dat demisia în urmă cu o săptămână de la șefia Ministerului Educației. El și-a motivat decizia prin refuzul de a semna ordonanța care pune capăt bulversării învățământului de la minorități. În locul lui Valentin Popa, a fost desemnată interimar la Educație Rovana Plumb.

Nicolae Burnete a demisionat de la conducerea Ministerului Cerctării pe 31 august. În locul său a fost desemnat Viorel Ștefan, ministru interimar.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Programul ASAP de implementare în școli a sistemului de colectare selectivă a deșeurilor reciclabile va ajunge în toate reședințele de județ din România în anul școlar 2021-2022 (P)

ASAP România (Armata Selectării Atente a Plasticului), programul de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute și susținut de Lidl România, care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față…
Vezi articolul

Test gratuit pentru 500 de elevi care vor să meargă la o universitate de top din străinătate. Pot afla care este potențialul lor și ce le trebuie ca să fie admiși la programele de studii pe care le doresc (P)

Pe măsură ce tot mai mulți elevi români vizează universități din top 100 precum Oxford, Harvard, Cambridge, Bocconi, ESADE și University of Amsterdam, un nou instrument dezvoltat de Upgrade Education…
Vezi articolul

UTIL pentru profesorii pentru învățământ primar: auxiliare didactice însoțite de variante digitale interactive și înregistrări audio ale textelor utilizate, de la Editura Litera (P)

Fiecare început de an școlar înseamnă noi planuri, noi provocări și, mai ales, o nouă etapă în traseul educațional parcurs împreună cu elevii. Pentru ca acest demers să fie eficient,…
Vezi articolul

Admitere 2025 la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu – aflată pe locul 2 la Calitatea Educației în Clasamentul THE Impact Rankings 2025 / Sorin Radu, rector: Să creăm un mediu stimulativ pentru studenți este o direcție prioritară (P)

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, instituție de învățământ superior cu o misiune axată pe educație și cercetare avansată, pune accentul pe pilonii reprezentați de educația performantă, cercetarea avansată, comunitate și…
Vezi articolul