SURSE Olimpicii la Biologie au stat peste 6 ore în sălile de examinare la Concursul George Emil Palade 2024, etapa pe județ, după ce Ministerul Educației a întârziat transmiterea subiectelor

[jp_post_view]
Foto: © Luba V Nel | Dreamstime.com
Elevii care au participat sâmbătă, 6 aprilie, în țară, la etapa pe județ a Concursului Național de Biologie „George Emil Palade” 2024, cunoscut drept olimpiada „mică” de Biologie, fiind destinat claselor V-VIII, au primit subiectele cu întârziere de circa o oră, potrivit surselor Edupedu.ro.

Proba a început în țară la ora 10, după instrucțiunile venite de la Ministerul Educației, iar elevii au ajuns în săli de la ora 9, conform surselor noastre. Subiectele au întârziat să apară și nu ar fi ajuns în săli mai devreme de 10:50 – 11:00.

Elevilor nu li s-ar fi oferit explicații cu privire la problemă și au terminat proba cu o oră mai târziu decât era prevăzut, iar în unele orașe mai mulți părinți ar fi depus la comisiile de concurs cereri că doresc ca elevilor să le fie corectate lucrările fără ca ei să mai stea de față, explică sursele Edupedu.ro. Acest lucru este permis de regulamentul actualizat al competiției.

Conform acelorași surse, subiectele nu sunt făcute și nici transmise de Centrul Național de Politici în Evaluare și Educație (CNPEE) prin canalul securizat al centrului, ci de un grup de lucru din Ministerul Educației, coordonat de Inspectorul de specialitate.

  • Am încercat să o contactăm pe Inspectoarea de Biologie din Ministerul Educației, Daniela Călugăru, însă aceasta nu a răspuns apelurilor Edupedu.ro.
  • Edupedu.ro a solicitat un punct de vedere și explicații Ministerului Educației. În momentul primirii unui răspuns, îl vom publica.

Corectarea a fost întârziată și pentru că unele comisii nu ar fi fost instruite cu privire la anularea lucrărilor pe care elevii nu au notat corespunzător variantele corecte de răspuns în timpul probei. Prin urmare, mai mulți profesori asistenți ar fi așteptat până la terminarea probei pentru a anula lucrările vizate.

Mai mulți elevi au ieșit și la ora 17 de la concurs, după corectare, adică la 8 ore de la intrarea în săli, conform surselor citate. Cei mai mulți dintre participanți au terminat la aproximativ ora 15:30.

Subiectele și baremele de la Concursul Național de Biologie „George Emil Palade” 2024 – etapa județeană de sâmbătă, 6 aprilie.

Foto: © Luba V Nel | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


9 comments
  1. Bună ziua.
    Cand se vor afișa rezultatele la etapa nationala la concursul de biologie G.E.Palade 2024

  2. În București, băiatul a intrat la 9:30 și a ieșit la ora 15.Subscriu ce a scris dl Dinescu, un concurs f complex, f greu și totuși nu e transformat în Olimpiada și nu se beneficiază de burse de olimpici, etc.

  3. concursul este de o complexitate si o dificultate care exced nivelul unor copii de cls 6 Pentru un premiu efortul este uriaș din partea elevilor, având materie diferită din 8-10 manuale alternative. Cu toate astea ministerul refuză să-l transforme in olimpiadă, premianții neputând beneficia de bursa olimpică sau de noile reglementari privin admitere la liceu fără examen de capacitate. Avem in schimb olimpiada de oină, OLAV religie etc. La fizică materia este mai redusa si mult mai accesibilă, dar este olimpiadă, deși nr de elevi înscriși este mult mai mic deca la biologie. Poate se trezește cineva in minister să faca dreptate acestor copii pasionați de biologie, care au muncit enorm pt un premiu și care își vor pierde motivația și interesul pentru această disciplină, care in sistemele performante se bucură de o atenție specială

  4. Nu stiu de unde aveti aceste date, dar fetita mea a intrat in clasa conform orarului si a asteptat o ora dupa finalizarea concursului, nici pe departe 8 ore. 🤨

    1. ați avut noroc, fetita mea a plecat la 8 30 și a venit la 15
      30. subiectele au întârziat, apoi după examen, au mai stat 2ore ju.atate, ptr ca nu aveau șabloane corecte…

  5. proastă organizare și la olimpiada de biologie lX-Xll subiectele fiind scrise de două ori pe foile de concurs.

  6. În județul Vrancea subiectele au fost primite la timp apoi multiplicate, iar elevii au început proba la ora 10.00 așa cum era prevazut în regulament. Proba s-a terminat la ora 12.00, iar evaluarea la maximum ora 13.00 și s-a desfășurat în prezența elevilor.
    Între 9.30 și 10.00 elevii au fost instruiți de către membrii comisiei județene cu privire la modalitatea de completare a fișelor de concurs.

  7. In Giurgiu totul a decurs conform programului: copiii au început la ora 10:00 iar două ore mai târziu s- a început corectarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii din şcolile particulare autorizate și acreditate ar putea primi burse de performanţă şi de burse de merit, potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere / Calculele inițiatorilor arată că ar fi vorba de peste 15.000 de elevi beneficiari

Mai mulţi parlamentari de la toate partidele au depus la Camera Deputaţilor un proiect de lege potrivit căruia elevii de la şcolile private acreditate sau autorizate ar urma să beneficieze…
Vezi articolul

„Istoria universală” la clasele a IX-a și a X-a, „Istoria românilor” la clasele a XI-a și a XII-a, la toate liceele și toate disciplinele / Latina – să fie introdusă ca disciplină obligatorie la profilul umanist și ca probă opțională la Bacalaureat – cererile Facultăților de Istorie și Litere ale Universității Cuza din Iași

Istoria să fie predată pe parcursul celor patru ani de liceu, împărțită în „Istoria universală” și „Istoria românilor”, iar Latina să fie introdusă ca disciplină obligatorie în curriculum de specialitate…
Vezi articolul

DOCUMENT Ghidul pentru Smart Lab-uri de 60.000 de euro, finanțate din PNRR, lansat în consultare publică. Liceele și școlile profesionale pot cumpăra zeci de dispozitive, ochelari de realitate virtuală, dar totul fără mentenanță

Un ghid al solicitantului pentru „Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ secundar superior”, finanțat prin Investiția 9, a fost lansat în dezbatere publică de Ministerul Educației, pe edu.ro. Solicitanții…
Vezi articolul

Absolvenții de teatru și arte ale spectacolului se vor putea titulariza pe ore de Educație teatrală, studiată la clasa a XI-a, prin noile planuri-cadru de liceu 2026, anunță UNATC

Educația teatrală va fi studiată obligatoriu la liceu, în clasa a XI-a, în cadrul disciplinei Arte, potrivit Ordinului de ministru nr. 4.350/2025 privind aprobarea planurilor-cadru pentru învățământul liceal cu frecvență…
Vezi articolul