UPDATE România a primit portofoliul care acoperă Competențele și Educația pentru Roxana Mînzatu, în viitoarea Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen / Cât de important este acest post

[jp_post_view]
Roxana Mînzatu / Foto: INQUAM Photos / Saul Pop
Roxana Mînzatu (44 de ani), comisarul european propus de România, ar urma să primească portofoliul Competențe și Educație, Locuri de muncă, Drepturi sociale și demografie în viitoarea Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen, au declarat pentru G4Media surse oficiale. Ea ar urma să fie și vicepreședinte al Comisiei Europene, potrivit acelorași surse.
  • UPDATE 11:35 Ursula von der Leyen a anunțat marți că Roxana Mînzatu a primit postul de vicepreședinte în Comisia European și are portofoliul Oameni, Competențe și Pregătire (People, Skills and Preparedness). Este unul dintre cei șase vicepreședinți executivi ai Comisiei Europene, alături de Teresa Ribera (Spania), Henna Virkkunen (Finlanda), Stéphane Séjourné (Franța), Kaja Kallas (Estonia) și Raffaele Fitto (Italia).
  • „Sunt foarte fericită să îi încredințez Roxanei Mînzatu rolul de vicepreședinte executiv pentru oameni, competențe și pregătire. Ea va avea responsabilitatea pentru competențe, educație și cultură, locuri de muncă de calitate și drepturi sociale. Aceasta se află sub umbrela demografiei. Roxana va conduce în special o Uniune a competențelor și Pilonul european al drepturilor sociale. Ea se va concentra asupra acelor domenii care sunt esențiale pentru a uni societatea noastră”, a declarat Ursula von der Leyen.

Continuarea știrii inițiale: Portofoliul Competențe și Educație, Locuri de muncă, Drepturi sociale și demografie nu are legătură cu zona economică, așa cum anunțase public premierul Marcel Ciolacu că își dorește.

  • Cu excepția Drepturilor sociale, UE nu are competențe pe celelalte componente ale portofoliului. Educația, demografia și formarea de competențe este în sarcina statelor membre, notează G4Media.ro.

Comisarul pentru Competențe și Educație, Locuri de muncă, Drepturi sociale și demografie are în subordine Direcția Generală „Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune”, al cărei principal buget gestionat este Fondul social european Plus (FSE+).

De notat că sprijinul acordat în cadrul FSE+, în valoare de 142 de miliarde de euro pentru bugetul multianual 2020-2027, este gestionat în principal de statele membre, Comisia jucând doar un rol de supraveghere, după cum arată site-ul oficial al Comisiei Europene.

Cine este Roxana Mînzatu:

Europarlamentarul PSD este considerată un profesionist specializat în fonduri europene, mai puțin profilată politic. A fost ministru al Fondurilor Europene în guvernul Dăncilă (2019-2021). Nu a fost implicată în niciun scandal public. Potrivit unei declarații de avere din 2019, soțul ei lucrează la Direcția Regională Vamală Brașov.

În 2016, a fost aleasă în Camera Deputaților ca deputat de Brașov, iar în 2019, a fost numită ministru al Fondurilor Europene, în Guvernul Dăncilă.

Alte informații relevante din CV-ul ei public:

  • Mînzatu este licențiată în științe politice în limba engleză.
  • Este specializată în atragerea de fonduri europene nerambursabile, după mai mulți ani în care a fost consultant în domeniu și manager de proiect.
  • Anterior, a fost consilier de integrare la Ministerul Integrării Europene.
  • În 2015, a fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, iar ulterior a devenit președinte al Agenției Naționale pentru Achiziții Publice.
Citește articolul integral pe G4Media.ro.
Citește și:
Raportul Draghi, document-cheie menit să ghideze politicile Comisiei Europene: Educația trebuie să fie unul dintre motoarele dezvoltării europene, pentru a stăvili declinul economic și a întări competitivitatea pe continent
România – ultima din Europa la performanța în inovare, care a scăzut în 2023, împotriva tendințelor de creștere de pe continent – raport internațional / Asociația cercetătorilor Ad Astra: România se află în zona specifică țărilor din Africa, iar responsabilitatea „aparține, în ultimă instanță, partidelor politice” 
Aproape 3 din 4 tineri care au terminat liceul sau facultatea în ultimii 3 ani erau angajați în 2023 – Eurostat / Procentul e printre cele mai mici din UE
România – printre țările europene cu cea mai slabă participare a adulților la educație și formare în 2022, cu o rată medie de 5,4% – date Eurostat

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Două cazuri suspecte de hepatită misterioasă acută la copii, în Sibiu / Nu există nici o legătură între cazurile suspecte și vaccinul anti-Covid19, pentru că nici unul dintre copiii diagnosticați din Marea Britanie nu a fost imunizat, spun specialiștii

Două suspiciuni de hepatită de cauză necunoscută au fost raportate la Sibiu, o fată de 10 ani și un băiat de 16 ani, potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Sibiu,…
Vezi articolul

Ministrul Educației Daniel David: Măsurile fiscale asumate de Guvern nu sunt măsuri care eficientizează Educația. Sunt măsuri care nu ies din niște practici europene, însă ne salvează pozițiile pe care le avem, salariile și bursele din toamnă

Ministrul Educației Daniel David a spus „noi nu facem aceste modificări pentru a moderniza educația în momentul acesta, modernizarea educației ar fi ținut de raportul QX”. În intervenția de la…
Vezi articolul

Programele în vigoare pentru examenul de Bacalaureat 2024, publicate de ministerul Educației. Cei 17 autori de studiat la Limba română / Descarcă listele de conținuturi pentru probele scrise, competențe digitale și de limbi străine

Programele în vigoare pentru sesiunile de Bacalaureat 2024 au fost publicate de Ministerul Educației pe subiecte.edu.ro, portalul național pentru subiecte și bareme de la examene și concursuri naționale. Programele sunt…
Vezi articolul

Ping-pong cu elevii olimpici și profesorii. Secretarul de stat Lixandru anunță inspectoratele școlare cu jumătate de zi înainte că elevii înscriși la Olimpiada de Limba engleză, de sâmbătă, pot participa și la Olimpiada „Lectura ca abilitate de viață”, care are loc în aceeași zi / Profesorii susțin că listele cu participanții sunt finalizate de o săptămână – surse

Profesorii de limba română și engleză au fost anunțați cu jumătate de zi înainte că elevii care participă sâmbătă, 16 martie, la Olimpiada de limba engleză, pot participa și la…
Vezi articolul