SURSE Schimbări la vârful Ministerului Educației: Irina Danielescu, consilier PSD sector 4 și „omul lui Băluță”, îl va înlocui pe Florian Lixandru în funcția de secretar de stat la Ministerul Educației și Cercetării

[jp_post_view]
Conferință de presă la Ministerul Educației / Foto: captură Facebook Live
Guvernul Ciolacu îl va demite pe actualul secretar de stat social-democrat din Educație, Florian Lixandru, și îl va înlocui cu Irina Danielescu, care în prezent este consilier local PSD la Sectorul 4 București, potrivit surselor Edupedu.ro. Danielescu este o apropiată a primarului Sectorului 4, social-democratul Daniel Băluță, conform surselor noastre. De remarcat că Irina Danielescu nu are nicio legătură cu domeniul educației, fiind avocată suspendată la cerere din Barou.

Schimbarea ar urma să se petreacă rapid, iar Lixandru intenționează să preia conducerea Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), conform acelorași surse. 

Conform surselor Edupedu.ro, din echipa de conducere a Ministerului Educației și Cercetării va fi schimbat și subsecretarul de stat Marian Daragiu.

Potrivit declarației de avere, Irina Danielescu deține singură și împreună cu soțul său 4 apartamente în București și Craiova, o casă de vacanță în Padurisu, Călărași, 5 terenuri intravilan obținute prin cumpărare, donație și moștenire, precum și clădiri încadrate la „alte categorii de bunuri imobile”. 

Danielescu mai deține un autoturism Tesla cumpărat în 2022.

Aceeași declarație arată că soțul său, Radu-George Pop, a făcut investiții de 1.432.000 de lei în Las Vegas, Nevada, SUA, în București și în Hellerup, Danemarca.

Danielescu este avocată, suspendată la cerere din Barou.

Amintim că primul secretar de stat din Educație revocat de premierul Marcel Ciolacu a fost Bogdan Cristescu, care era și singurul secretar de stat fără apartenență politică în cabinetul condus de Daniel David. Tot săptămâna trecută, pe 27 martie 2025, când a fost revocat Cristescu, a fost numit în funcția de subsecretar de stat la Ministerul Educației și Cercetării Radu-Dumitru Antohi, fost subsecretar de stat la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Potrivit surselor Edupedu.ro, ar urma să își mențină posturile secretarii de stat Sorin Ion (PNL), Kallos Zoltan (UDMR) și Gigel Paraschiv.

Știre în curs de actualizare


8 comments
  1. GIGEL…. aaa, e veșnic! Dar, Păunică…. ce să mai zic…e multilateral dezvoltat, piere lumea fără ei! La fel, I. Lazăr, marele secretar general al ME, supercompetentă! Ciolacule, pe aceștia i-ai uitat sau nu te lasă…. pădurea cu alune?!

  2. Cat de „perfect”! Avocata consilier la educatie… Pai, se poate orice, „duamna” are altceva ce o recomanda… Sa il intrebati pe domnul ministru ce o recomanda, poate elucideaza misterul.

  3. Alta gogomănie marca PSD! Puneți oameni din sistemul de educație în funcții cheie! Dar atât va doriti: Pulverizarea educatiei

  4. consilier la s4, de profesie avocat… cunoaste in profunzime toate problemele invatamantului romanesc doar privind de pe margine :)))))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Structura Evaluării Naționale nu evaluează raționamentul matematic. Evaluează norocul sau șansele, spune Sorin Haiduc, profesor de matematică / Sistemul actual este în defavoarea copiilor buni

Profesorul de Matematică și directorul Colegiului Național „Preparandia – Dimitrie Ţichindeal” din Arad, Sorin Haiduc a vorbit marți, 9 iulie, despre structura deficitară a subiectelor de la Matematică. Profesorul a…
Vezi articolul

Peste 134.000 de profesori si angajați din Învățământ continuă greva generală / Profesorii din Iași vor protesta în fața Prefecturii și în a zecea zi de grevă, după ce și marți au fost în stradă

Peste 134.000 de angajați din sistemul de Învățământ continuă greva generală, potrivit datelor celor două sindicate din Educație. Cu alte cuvinte, 86,93% din totalul membrilor care au semnat referendumul pentru…
Vezi articolul

Curtea de Apel Iași decide confiscarea a peste jumătate de milion de euro de la Daniela Druguș, fostă directoare la UMF Iaşi / Aceasta nu a putut justifica banii / Decizia nu e definitivă

Curtea de apel Iaşi a ajuns la concluzia că Daniela Druguş, fostă directoare general administrativă în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași, nu poate justifica aproape 2,2…
Vezi articolul