SURSE Schimbări la vârful Ministerului Educației: Irina Danielescu, consilier PSD sector 4 și „omul lui Băluță”, îl va înlocui pe Florian Lixandru în funcția de secretar de stat la Ministerul Educației și Cercetării

4.383 de vizualizări
Conferință de presă la Ministerul Educației / Foto: captură Facebook Live
Guvernul Ciolacu îl va demite pe actualul secretar de stat social-democrat din Educație, Florian Lixandru, și îl va înlocui cu Irina Danielescu, care în prezent este consilier local PSD la Sectorul 4 București, potrivit surselor Edupedu.ro. Danielescu este o apropiată a primarului Sectorului 4, social-democratul Daniel Băluță, conform surselor noastre. De remarcat că Irina Danielescu nu are nicio legătură cu domeniul educației, fiind avocată suspendată la cerere din Barou.

Schimbarea ar urma să se petreacă rapid, iar Lixandru intenționează să preia conducerea Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), conform acelorași surse. 

Conform surselor Edupedu.ro, din echipa de conducere a Ministerului Educației și Cercetării va fi schimbat și subsecretarul de stat Marian Daragiu.

Potrivit declarației de avere, Irina Danielescu deține singură și împreună cu soțul său 4 apartamente în București și Craiova, o casă de vacanță în Padurisu, Călărași, 5 terenuri intravilan obținute prin cumpărare, donație și moștenire, precum și clădiri încadrate la „alte categorii de bunuri imobile”. 

Danielescu mai deține un autoturism Tesla cumpărat în 2022.

Aceeași declarație arată că soțul său, Radu-George Pop, a făcut investiții de 1.432.000 de lei în Las Vegas, Nevada, SUA, în București și în Hellerup, Danemarca.

Danielescu este avocată, suspendată la cerere din Barou.

Amintim că primul secretar de stat din Educație revocat de premierul Marcel Ciolacu a fost Bogdan Cristescu, care era și singurul secretar de stat fără apartenență politică în cabinetul condus de Daniel David. Tot săptămâna trecută, pe 27 martie 2025, când a fost revocat Cristescu, a fost numit în funcția de subsecretar de stat la Ministerul Educației și Cercetării Radu-Dumitru Antohi, fost subsecretar de stat la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Potrivit surselor Edupedu.ro, ar urma să își mențină posturile secretarii de stat Sorin Ion (PNL), Kallos Zoltan (UDMR) și Gigel Paraschiv.

Știre în curs de actualizare


8 comments
  1. Doamne ,ce averi colosale au ! Cât munca ..😃Noi ,muritorii de rând de ce nu avem ?!

  2. GIGEL…. aaa, e veșnic! Dar, Păunică…. ce să mai zic…e multilateral dezvoltat, piere lumea fără ei! La fel, I. Lazăr, marele secretar general al ME, supercompetentă! Ciolacule, pe aceștia i-ai uitat sau nu te lasă…. pădurea cu alune?!

  3. Cat de „perfect”! Avocata consilier la educatie… Pai, se poate orice, „duamna” are altceva ce o recomanda… Sa il intrebati pe domnul ministru ce o recomanda, poate elucideaza misterul.

  4. Alta gogomănie marca PSD! Puneți oameni din sistemul de educație în funcții cheie! Dar atât va doriti: Pulverizarea educatiei

  5. consilier la s4, de profesie avocat… cunoaste in profunzime toate problemele invatamantului romanesc doar privind de pe margine :)))))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Marcel Ciolacu, președintele PSD: Dascălii au ajuns bătaia de joc a unor elevi care consideră că au doar drepturi, fără nicio obligaţie. Avem legile Educaţiei în Parlament. PSD va insista ca noile reglementări să restabilească autoritatea profesorilor

Liderul social-democrat Marcel Ciolacu a afirmat că PSD va insista în Parlament, la dezbaterile privind legile Educaţiei, ca noile reglementări să restabilească autoritatea profesorilor, făcând referire la profesoara din Prahova…
Vezi articolul

Savantul Sergiu Pașca a primit premiul IBRO – Dargut și Milena Kemali pe 2022, pentru cercetare în domeniul neuroștiințelor fundamentale și clinice, în valoare de 25.000 de euro

Cercetătorul român, Sergiu Pașca, a primit premiul internațional acordat de Fundația IBRO (International Brain Research Organization) – Dargut și Milena Kemali, pentru cercetare în domeniul neuroștiințelor fundamentale și clinice, informează alba24.ro.…
Vezi articolul

Votul de la 16 ani pentru alegerile locale și europarlamentare, solicitat de Federația Tinerilor din Constanța, după ce Florin Cîțu s-a declarat de acord cu așa ceva: Să fie inclus în discuțiile pentru revizuirea Constituției

Federația Tinerilor din Constanța salută declarația făcută de președintele Senatului Florin Cîțu, care a răspuns luni că ar fi de acord cu reducerea vârstei necesare pentru a vota la 16…
Vezi articolul

Premierul Ciucă, acuzat de plagiat în teza de doctorat, care a validat amnistierea plagiatorilor prin proiectele de legi ale educației, către elevi și profesori: Atingerea obiectivelor pe care ni le-am propus prin Proiectul ”România educată” necesită așezarea învățământului românesc pe principii noi

„Atingerea obiectivelor pe care ni le-am propus prin Proiectul ”România educată” necesită așezarea învățământului românesc pe principii noi care să asigure accesul la educație de calitate și să valorifice potențialul…
Vezi articolul

DOCUMENT Academia Română cere institutelor de cercetare să taie salarii și să pensioneze forțat angajați pentru că Ministerul Finanțelor nu a alocat suficiente fonduri. Asociația AdAstra: ”Demers ilegal”

AdAstra, cea mai cunoscută asociația a cercetătorilor români, face publică o adresă oficială prin care Academia Română le cere tuturor institutelor, centrelor și filialelor din subordinea sa să taie salarii,…
Vezi articolul