SURSE Titularizarea pe jumătate de normă, păstrată în proiectul Legii învățământului preuniversitar, varianta Deca

6.839 de vizualizări
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Titularizarea profesorilor pe jumătate de normă a fost păstrată în proiectul de Lege a învățământului preuniversitar, obținut pe surse de Edupedu.ro. Concret, postul didactic va putea fi constituit din cel puțin o jumătate de normă didactică. Această prevedere s-a regăsit și în proiectul fostului ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu.

Art. 172 – (7) „Postul didactic este constituit din cel puţin o jumătate de normă didactică. Procedura de constituire a posturilor didactice la nivelul sistemului de învăţământ preuniversitar se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei”, conform proiectului de lege Deca.

În proiectul Cîmpeanu, aceeași prevedere referitoare la titularizarea pe jumătate de normă se regăsește la articolul 141 alin. (7).

Foto: Captură Proiectul Legii învățământului preuniversitar lansat în dezbatere publică pe 13.07.2022

În Legea Educației Naționale 1/2011, cea în vigoare, nu apare menționat că postul didactic poate fi constituit din cel puțin o jumătate de normă didactică la nivelul unei școli.

În proiectul Deca și în Legea Educației Naționale, norma didactică cuprinde 18 ore pe săptămână pentru profesorii din învăţământul gimnazial, liceal şi postliceal.

Informații de context

În luna august 2022, în cadrul unei dezbateri, Sorin Cîmpeanu declara că „sunt multe motive pentru ca, încă de anul viitor, la titularizare să fie scos un număr de posturi, apreciez, de 4-5 ori mai mare decât anul acesta”.

La întrebarea dacă profesorii titulari pe fracțiuni de normă se vor putea să își întregească la un moment dat norma, secretarul de stat Sorin Ion a dat următorul răspuns: „Cu siguranță se vor putea titulariza pe întreaga normă atunci când găsesc această oportunitate, dar măcar pentru o parte din normă, ai o siguranță”.

Fostul ministrul al Educației, Sorin Cîmpeanu, a spus în iulie că „este bine-cunoscută situația în care sunt candidați care obțin ani la rând peste nota 9 la examenul de titularizare, dar nu beneficiază de posturi pe care să poată fi titularizați. (…) Cu alte cuvinte, începând cu anul viitor, 2023, vor fi scoase la concurs și acele posturi care sunt cu 9, 10, 11, 17 ore, chiar dacă nu au 18 ore”.

În 2022 au fost scoase la concurs peste 5 mii de posturi titularizabile: 3.848 în mediul urban și 1.315 în mediul rural, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației. Cîmpeanu a calificat „extrem de îngrijorător” numărul redus de posturi titularizabile la disciplinele la care se susțin probe scrise la examenele naționale.

„Extrem de îngrijorător este faptul că un număr redus de posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată vizează disciplinele la care se susțin probe scrise în cadrul examenelor naționale (Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a și bacalaureat). Ponderea acestor posturi reprezintă sub 10% din cele 5.163 de posturi pe care consiliile de administrație ale școlilor le-au publicat pentru titularizare/angajare pe perioadă nedeterminată”, a transmis atunci fostul ministru.

Secretarul de stat Sorin Ion a menționat în iulie că motivul acestei propuneri este legat de reducerea fluctuației de personal didactic din sistem: „Încercăm să oferim posibilitatea ocupării pe perioadă nedeterminată și pentru mai puțin de o normă, astfel încât încercăm, ca pe viitor, să reducem puțin fluctuația de personal din sistem”.

Ce este titularizarea?

Titularizarea este angajarea într-o școală, pe o perioadă nedeterminată. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului. Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Titularizare 2023. Sunt motive să fie scoase de 4-5 ori mai multe posturi decât anul acesta, spune ministrul Educației / Pentru aceia care se tem că vor rămâne fără ore, vă anunț că lucrurile stau exact invers – Sorin Cîmpeanu
UPDATE: Puțin peste 5 mii de posturi titularizabile, scoase la concurs anul acesta / Datele din ultimii 10 ani – analiză
Titularizare 2022: Puțin peste 5 mii de posturi titularizabile, potrivit unui comunicat / Ministrul Educației califică „extrem de îngrijorător” numărul redus de posturi titularizabile la disciplinele la care se susțin probe scrise la examenele naționale
Profesoara Nina Vasile, despre repetarea nejustificată pe termen nelimitat a concursului de Titularizare: Ce-ar fi să se dea în fiecare profesie mereu examenul de intrare?


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Vasile Dincu / Foto: INQUAM Photos George Calin

Vasile Dâncu, PSD: Cu siguranță se vor găsi bani pentru profesori. De data aceasta eu cred că sindicatele nu vor mai ceda și va trebui ca Guvernul să reprioritizeze / Nu se poate ca salariul unui procuror să fie de 4 ori mai mare decât al unui profesor

Anunț de forță al președintelui Consiliului Național al PSD, Vasile Dâncu: „de data aceasta eu cred că sindicatele nu vor mai ceda și va trebui ca Guvernul să reprioritizeze”. „Cu…
Vezi articolul

Autodenunț al Inspectoarei de fizică din Buzău, care susține că a recorectat toate lucrările de la Olimpiada județeană de fizică, fără ca elevii să depună contestații. Serenella Dinu: De la baza de date, de la anonimizare, de la introducerea notelor, totul se rezumă la mine, pentru că nu am încredere în oameni

Inspectoarea de fizică din Buzău Serenella Dinu susține că a recorectat toate lucrările de la Olimpiada de fizică, etapa județeană din 2 martie, asta deși niciun elev nu a depus…
Vezi articolul

Mătușile nu vor putea să-și promoveze rudele pe posturi universitare, cum propunea fostul ministru Cîmpeanu, însă verii da: cine nu poate fi membru în comisiile pentru examenul de promovare în cariera didactică, în învățământul superior, potrivit proiectului de lege Deca

Mătușile și unchii nu vor mai putea să-și ajute rudele pentru promovarea în cariera universitară, așa cum propunea proiectul de lege a învățământului superior propus de fostul ministru Sorin Cîmpeanu.…
Vezi articolul
Cum se calculează vechimea pentru înscrierea la gradele didactice II și I

Toate școlile vor înființa Comisia pentru prevenirea și eliminarea violenței și discriminării și un grup de acțiune, care va include și un polițist, în prima săptămâna de cursuri a anului școlar 2024-2025

În prima săptămâna de cursuri a anului școlar 2024-2025, toate unitățile de învățământ vor stabili componența Comisiei pentru prevenirea şi combaterea violenţei, a faptelor de corupţie şi discriminării în mediul…
Vezi articolul