Sutana intangibilă. Scandalosul caz al lui ÎPS Teodosie, oglinda unui stat slab și corupt

643 de vizualizări
Cristian Pantazi / Foto: Arhiva personală
”De ce eu am respectat cu sfințenie toate regulile, mi-am pus afacerea pe butuci și am mari probleme financiare, iar lui Teodosie i se permite să sfideze legea?” – e o întrebare pusă obsesiv de zeci de cititori G4Media.ro. Scandalos în afacerea înaltului prelat nu e doar comportamentul său, unul care urmează un tipar provocator cunoscut bine de un deceniu, ci protecția totală de care se bucură. Statul și Biserica Ortodoxă sunt îngenuncheate de un personaj care a dovedit că regulile sunt doar pentru căței.

De la începutul pandemiei, Teodosie a încălcat permanent regulile, cu protecția poliției, procurorilor și Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe. A folosit lingurița comună pentru împărtășanie, inclusiv pentru copii, și a repetat slujba de Înviere, chemând credincioșii să încalce regulile impuse de autorități. A făcut-o cu bună știință. A sfidat legea și ierarhia bisericească. A vrut să provoace și să alimenteze nemulțumirea firească a oamenilor pe fondul interzicerii dreptului la mișcare.

Pe scurt, a jucat politic. Nu întâmplător a fost luat în brațe de Sputnik, organul propagandei ruse, care are ca miză exact lărgirea faliilor din societate.

A jucat politic așa cum o face de o viață, de când s-a pus total în slujba politicienilor – mai ales PSD – și i-a servit în toate campaniile electorale, câștigând protecția care îl face acum intangibil. În 2004, în 2008, că era pentru Adrian Năstase sau pentru Radu Mazăre, Teodosie organiza faraonice ceremonii religioase de luat lumină la malul mării. Într-o analiză din 2016, Info Sud-Est a scris pe larg despre serviciile făcute de Teodosie politicienilor, despre legăturile dintre el, Năstase, Miron Mitrea și Radu Mazăre. Influența politică pe care a câștigat-o și legăturile subterane cu lumea de dinainte de 1989 l-au ajutat pe Teodosie să devină unul dintre cei mai influenți ierarhi ai BOR, atât de puternic încât influențează decisiv Sfântul Sinod și îl poate sfida fără teamă pe Patriarhul Daniel.

Dar cine e Teodosie, șeful Arhiepiscopiei Tomisului? A fost recrutat de Securitate în 1987, era ocolit de Bartolomeu Anania (care scria în Jurnalul său că ”trebuie mai multă grijă asupra celor care intră în Sinod”), el este descris de cunoscătorii bisericii drept un arghirofil fără seamăn, cuprins de agitație până și pentru închiderea de către autorități a unei terase din Mamaia deținute de un apropiat.


4 comments
  1. Ce mizerii de articole a ajuns edupedu sa publice! Va decredibilizati si descalificati singuri cu asemenea articole. In primul rand domnul „jurnalist” nu isi respecta meseria pt ca dezinformeaza cititorii. La o minima cautare pe google ati fi aflat ca slujba tinuta de IPS Teodosie NU a reprezentat si nu a reluat Slujba Învierii. Slujba tinuta se numeste „Odovania Invierii” si contine aceleași rugăciuni si aceeași randuiala cu slujba Învierii, dar nu se confunda! Este o slujba care încheie ciclul celor 40 de zile de după Înviere. Si Crăciunul are Odovanie si toate sarbatorile mari ale crestin-ortodocsilor. Si eu stiu lucrurile acestea desi nu sunt profesoară de religie și nici jurnalist, ca dumneavoastra. In ceea ce priveste colaborarea dansului cu securitatea, este un domeniu în care nu aveti competenta sa va pronunțati. Lăsați specialiștii în domeniu, cercetătorii si istoricii, să-și facă treaba. Altfel rămâneți doar un denigrator de duzina. Rusine edupedu pt publicarea articolului!

  2. Să ne spună tov. Pantazi, cum e cu cei care, nu in stare de alertă, ci in plină stare de urgență, au declanșat operatiunea Sparagelul. Sa dam si niste nume: Orban, Johannnis, Velea, Despescu.
    Ah, stati! Astia nu se pun, ca sint de-ai casei, privilegiati de G4media.

  3. Un om de rând cum nu respectă regulile este amendat sau încatusat .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

INTERVIU Fadia Saadah, director în cadrul Băncii Mondiale: Să se facă tot posibilul pentru deschiderea școlilor / Criza Covid-19 din educație ar putea crește cu până la 10% rata analfabetismului funcțional în rândul elevilor din România și să producă pierderi economice anuale de până la 1,4 miliarde de dolari

“Este important să se facă tot posibilul pentru deschiderea școlilor și pentru maximizarea șanselor de a le ține deschise pe viitor. Când sunt deschise, școlile trebuie să se asigure că…
Vezi articolul
Documente / Foto: Pexels.com

BREAKING Ministerul Educației publică pentru prima dată situația completă a proiectelor PNRR: O singură investiție a fost finalizată în educație, multe necesită buget în plus de zeci de milioane de euro, în timp ce zeci de contracte au fost reziliate / LISTA investițiilor și contractelor

Ministerul Educației și Cercetării a publicat, pentru prima dată, un raport detaliat și transparent al stadiului investițiilor finanțate în România prin Planul național de redresare și reziliență, PNRR – Componenta…
Vezi articolul

Legătura între simpla folosire a tehnologiilor digitale și problemele de sănătate mintală la adolescenți nu e susținută suficient de date, spun autorii unui amplu studiu longitudinal din Marea Britanie / Cercetarea indică o evoluție în timp a felului cum tinerii se raportează la social media sau jocuri

Simpla folosire a tehnologiilor digitale de către adolescenți este de multă vreme asociată cu probleme de sănătate mintală, dar această legătură nu este susținută de rezultatele unui amplu studiu longitudinal…
Vezi articolul