Sute de elevi de clasele a III-a și a IV-a vor învăța după-amiaza, în Timiș, din cauza spațiilor insuficiente din școli, anunță Inspectoratul școlar. Care sunt cele mai aglomerate școli din Timișoara

[jp_post_view]
Foto: © Iuliia Petrovskaia | Dreamstime.com
Cel puţin opt școli din Timişoara vor fi obligate să aducă la ore numai după-amiaza sute de elevi din clasele a III-a – a IV-a, pentru că spaţiile în şcolile cele mai căutate de părinţi sunt insuficiente, a declarat, joi, inspectorul şcolar general adjunct Cosmin Hogea, citat de Agerpres.

Cele mai aglomerate unităţi de învăţământ din Timişoara sunt aceleaşi ca în fiecare an, respectiv, Colegiul Naţional Bănăţean, care este şi cea mai mare şcoală din judeţ, ‘Grigore Moisil’, Pedagogic ‘Carmen Sylva’, ‘C.D. Loga’, şcolile generale 30, 24 şi 19. Sunt foarte aglomerate, nu avem spaţii suficiente pentru unităţile de învăţământ. Cel puţin opt şcoli vor fi nevoite să facă ore după-amiaza, de obicei clasele a III-a şi a IV-a. Fiecare şcoală va decide cum se organizează, din acest punct de vedere„, a declarat inspectorul școlar general adjunct din Timiș, Cosmin Hogea.

Criza spaţiilor de cursuri va face ca şi în acest an unii elevi să înveţe în module (containere) care vor fi amplasate în curţilor şcolilor, notează agenția de presă citată.

Facem şi o analiză a situaţiei containerelor. Sunt aproximativ 18, ştiu că au mai cerut mai multe unităţi de învăţământ astfel de containere, dar nu cred ca au venit. Săptămâna viitoare vom avea exact cifrele„, a precizat Cosmin Hogea, potrivit Agerpres.

Adjunctul Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş a mai adăugat că înainte de începerea anului şcolar, echipe mixte de inspectori vor merge în şcoli pentru a face controale şi a verifica nivelul de pregătite pentru a-şi primi elevii.

În această perioadă, împreună cu celelalte instituţii responsabile, vom face controale în unităţile de învăţământ, pentru verificarea modului în care aşteaptă începutul de an şcolar. (…) Săptămâna viitoare, împreună cu Direcţia de Sănătate Publică vom face echipe mixte, care vor verifica situaţiile de avizare din fiecare unitate de învăţământ„, a precizat Hogea, într-o conferinţă de presă. 

Foto: © Iuliia Petrovskaia | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. Nu mai vrea Campeanu tampeniile pe care le debita cu elevii dimineata-seara? Sa coboare din sferele inalte unde l-au cocotat politic aghiotantii si sa vada realitatea din teren: elevi care invata in 2-3 schimburi de nevoie. Ore facute prin pod, birouri, camere de materiale etc. Motivul? Lipsa de spatiu. Dar ce stie el?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Atac cibernetic la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din cadrul Universității Politehnica din București / Au fost sustrase CNP-urile unor studenți

Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB) anunţă, sâmbătă, că Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei a fost ţinta unui atac cibernetic, fiind extrase listele de utilizatori înregistraţi pe platforma care…
Vezi articolul

UPDATE România a câștigat 13 medalii de aur la Olimpiada Internațională de Chimie Aplicată din Indonezia. Elevii și-au plătit singuri biletele de avion, după ce Ministerul Educației ar fi refuzat să susțină financiar participarea, ba chiar ar fi tergiversat deplasarea, potrivit profesorului coordonator / IAChO 2024 apare în calendarul oficial românesc cu olimpiade finanțate de ME

Elevii olimpici români au câștigat 10 medalii de aur la Olimpiada Internațională de Chimie Aplicată (IAChO) 2024 din Bandung, Indonezia, anunță într-o postare pe Facebook profesoara coordonatoare a acestora, Daniela…
Vezi articolul

Atac frontal la Iohannis al lui Marcel Ciolacu, desemnat candidat la funcția de Președinte al României de PSD: Vi s-a promis o „Românie educată” și ați primit un sistem de educație eșuat, în care copiii sunt mai expuși la droguri decât la carte

Un „sistem de educație eșuat”, „în care copiii sunt mai expuși la droguri, decât la carte” – așa a catalogat prim-ministrul Marcel Ciolacu (PSD) proiectul „România Educată” al președintelui Klaus…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Subiecte și bareme Matematică – Bacalaureat 2024, sesiunea de toamnă. Descarcă cerințele primite de candidați la Mate-Info, Științe ale naturii, Tehnologic și Pedagogic și rezolvările

Subiectele și baremele de corectare pentru proba scrisă la Matematică, probă obligatorie în funcție de profil, au fost publicate la ora 15:00 de Ministerul Educației. Candidații la sesiunea de toamnă…
Vezi articolul