Tabere gratuite la mare și la munte pentru copiii români din Diaspora, anunță ministrul familiei, Gabriela Firea

1.227 de vizualizări
Vor fi reluate taberele pentru copiii români din Diaspora, după 2 ani de pauză, anunță ministrul familiei, Gabriela Firea într-o postare pe Facebook.

Taberele organizate pentru copiii din Diaspora nu au mai fost organizate în ultimii doi ani din cauza pandemiei.

Cel puţin 1000 de tineri vor merge la munte şi la mare în România, scrie în postarea de pe Facebook. „Pentru unii dintre ei este o ocazie să afle despre țara unde s-au născut și au copilărit părinții lor. Am avut o întâlnire de lucru cu secretarul de stat Gheorghe Cârciu și colegii din Departamentul pentru Românii de pretutindeni care se ocupă de Programul ARC – taberele pentru copiii români din Diaspora”, scrie Gabriela Firea.

Urmează ca în săptămânile următoare ministerul familiei să preia toate taberele.

„Am stabilit, împreună cu secretarii de stat Doina Pârcălabu și Kacsó-Doboly Izabella-Mária, o evaluare a acestor tabere și să le alegem pe cele mai potrivite având în vedere că sezonul vacanțelor este aproape. Ținem cont, însă, și de contextul geopolitic în care ne aflăm,” mai spune Gabriela Firea.

La ultima ediție a programului ARC, au fost organizate sejururi de câte șapte zile la Tabăra Căprioara, din județul Hunedoara, Tabăra Săcelu, din județul Gorj, Tabăra Oglinzi, din județul Neamț și Tabăra Sulina, din județul Tulcea. În ultimii 30 de ani, peste 26.000 de elevi, tineri, studenți și profesori au participat la taberele ARC.


2 comments
  1. Cei din Diaspora cred ca au bani sa isi plateasca tabara…. pentru copiii români când?

  2. Și tabere pentru elevii din România, când? Nu doar dărăpănăturile care mai poartă acum numele de ”tabără școlară”, nu, ceva tabere modernizate, măcar salubre, cu ceva activități pentru perioada în care sunt elevi acolo, la prețuri accesibile lor, etc…

    Doar pentru copiii din afara țării se poate?

    Și că veni vorba, ceva baze sportive pentru tineret, există? Sau au fost toate retrocedate, vândute, lăsate în paragină, etc, iar acum elevii nici dac-ar vrea n-ar avea unde face sport?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Trei elevi de la licee tehnologice din Slobozia, prinși de poliție și identificați pe camerele de supraveghere cum furau din ghiozdanele elevilor de la Liceul Pedagogic, când aceștia erau la orele de sport. Poliția a început cercetările abia când o elevă a depus plângere, spune conducerea liceului Pedagogic, care ar mai fi sesizat nereguli, dar susține că „nu ne-a auzit nimeni”

Patru elevi din cadrul Liceului Pedagogic „Matei Basarab” și Liceelor Tehnologice „Înălțarea Domnului” și „Alexandru Ioan Cuza” sunt suspecți că intrau în clasele Liceului Pedagogic „Matei Basarab” și furau bunuri…
Vezi articolul

Creștere normă didactică 2025. Dezastrul este la profesorii cu puține ore pe săptămână, pentru că ei vor avea nevoie de mai multe școli, semnalează profesorul Marius Lobază: Partea cinică a ministerului este că îi obligă pe cei care nu pot face naveta să facă o cerere prin care renunță de bunăvoie la salariu și la vechimea în învățământ

Marius Lobază, profesor la Colegiul Naţional Bănăţean Timişoara, a vorbit despre efectele pe care le are creșterea normei didactice de predare. „Dezastrul este la cei cu puține ore pe săptămână,…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu reacționează la avertismentul lansat de Mircea Miclea, pe tema securității datelor din portofoliul educațional al elevilor: Ministerul Educației coordonează și în prezent funcționarea optimă a Sistemului Integrat de Management al Școlarității / SIMS este de fapt programul catalogul electronic, de 42 de milioane de euro, semnat în 2019 și blocat până acum, a cărui resuscitare ar trebui făcută de STS și ADR

Ministrul Educației reacționează la avertismentul lui Mircea Miclea care a spus, într-o analiză pentru Edupedu.ro asupra noilor proiecte de legi ale învățământului că „este neclar cine gestionează portofoliul personal educațional…
Vezi articolul

Transferul elevilor care sunt victime ale violenței domestice s-ar putea face peste numărul maxim de copii și fără aprobarea inspectoratului, potrivit unui proiect adoptat de Senat / Proiectul a fost trimis în dezbatere la Camera Deputaților

Elevii care sunt victime ale violenței domestice s-ar putea transfera la o altă școală peste numărul maxim de copii într-o clasă și fără aprobarea inspectoratului școlar, potrivit unui proiect adoptat…
Vezi articolul