Taberele pentru copiii români din afara țării vor fi organizate în taberele de agrement din Oglinzi, judeţul Neamţ, şi Sângeorz-Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud, anunță ministrul familiei, Gabriela Firea

418 vizualizări
Tabere scolare, elevi in excursie in vacanta / Foto: dreamstime.com
Foto © Sergey Novikov | Dreamstime.com
Încă din aprilie, ministrul familiei anunța că se reiau anul acesta taberele pentru copiii români din diaspora, dar abia acum a precizat locurile unde se vor desfășura. Anunțul inițial era pentru tabere la munte și la mare dar astăzi, într-o postare pe Facebook, ministrul Firea a vorbit doar despre cele de la munte, fără să precizeze dacă se vor mai organiza tabere și pe litoral.
  • Înscrierile pentru ediţia din acest an se încheie în 17 iunie şi se centralizează de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni pe adresa taberearc@dprp.gov.ro.

1.225 de elevi, studenţi, tineri şi profesori din Diaspora şi comunităţile istorice vor merge anul acesta la munte în România, în cadrul unor tabere organizate de statul român, spune Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea. Organizarea lor a fost întreruptă timp de 2 ani, în pandemie.

„Încep taberele pentru copiii români din afara ţării! După doi ani de pauză, din cauza pandemiei, reluăm acest program important. Am semnat, astăzi, împreună cu secretarul de stat Gheorghe Florin Cârciu, conducătorul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, şi Eduard Novak, ministrul Sportului, protocolul de colaborare pentru taberele ARC”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.    

„Pentru ediţia din acest an, au fost alese taberele de agrement din Oglinzi, judeţul Neamţ, şi Sângeorz-Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud. Timp de şapte zile, grupurile de tineri şi cadre didactice vor dezvolta comunicarea în limba română, vor afla lucruri neştiute poate despre istoria României şi vor participa la excursii la obiectivele turistice din zonele respective. Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse pune la dispoziţie taberele şi asigura cheltuielile cu masa pentru toţi participanţii’, mai spune ministrul Gabriela Firea.

În ultimii 30 de ani, peste 26.000 de elevi, tineri, studenţi şi profesori au participat la taberele ARC, scrie în postare.

Photo 124859829 © Sergey Novikov | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un profesor excepțional de matematică poate să fie un director catastrofal din punct de vedere managerial, susține secretarul de stat Florian Lixandru / Politizarea inspectoratelor școlare și detașările de directori de școli, criticate în cel mai recent raport Code for Romania

„Un profesor excepțional de matematică poate să fie un director catastrofal, cu toate că a promovat acel concurs care din păcate nu a certificat competențele manageriale pe zona financiară”, a…
Vezi articolul

Fosta inspectoare ISJ Constanța Iulia Cabrancea, condamnată în două dosare pentru șpagă, unde a recunoscut faptele, a obținut în instanță reangajarea ca profesor și toate salariile din urmă, cât timp a fost dată afară pentru corupție. Decizia este definitivă

Fosta inspectoare ISJ Constanța Iulia Cabrancea, condamnată pentru că a luat șpagă în două dosare distincte, trebuie să fie „reintegrată în postul deţinut anterior la școala unde preda”, Școala Gimnazială…
Vezi articolul

Fără certificat verde pentru copiii până în 12 ani, una dintre măsurile discutate de Guvern – Surse G4Media. Carantina de noapte în weekend se aplică de la incidența de 6 la mie, accesul la restaurantele din malluri doar cu certificatul verde când rata de infectare trece de 3 la mie

Guvernul urmează să se întrunească joi într-o ședință în care să aprobe noi măsuri în contextul utilizării certificatului verde. Principalele modificări vizează introducerea carantinei de noapte în weekend de la…
Vezi articolul