Tabloul „Car cu boi” al lui Nicolae Grigorescu, vechi de 126 de ani, restaurat în laboratoarele Palatului Culturii din Iași

194 de vizualizări
Foto: Adrian Cuba – AGERPRES Foto
Specialiştii de la Palatul Culturii din Iași au început restaurarea celui mai impresionant tablou „Car cu boi” al pictorului Nicolae Grigorescu, transmite Agerpres, potrivit G4Media.ro.

Tabloul a fost pictat de Nicolae Grigorescu în 1899, în ulei, pe o pânză cu dimensiuni impresionante, de 1510 x 2810 centimetri, şi a ajuns la Palatul Culturii din Iaşi în urma unui transfer de la Muzeul de Artă din Bucureşti, „cu dispoziţia Consiliului de Stat pentru Cultură şi Artă din 23 decembrie 1966”.

Managerul Palatului Culturii, Andrei Apreotesei, afirmă că în registrul de inventar este specificat că în 1966 când a fost preluat tabloul „Car cu boi”, singurul cu dimensiuni atât de impresionante, starea de conservare era „destul de bună”, însă, în timp, a început să prezinte cracluri ale stratului pictural şi ondularea suportului de pânză.

Lucrarea „Car cu boi” a fost expusă publicului până în anul 2008, când Palatul Culturii a intrat în proces de reparare.

„În patrimoniul Palatului Culturii avem cea mai mare lucrare din România, şi, probabil, din lume, realizată de Nicolae Grigorescu. Este o lucrare absolut monumentală, care nu a mai fost expusă publicului de aproximativ 20 de ani. Va fi piesa centrală a Galeriei de Artă Românească pe care ne dorim o să inaugurăm la Muzeul de Artă din Palatul Culturii pe 10 mai”, a explicat Andrei Apreotesei.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.


1 comment
  1. Super faina treaba !!! AM avut ocazia anul trecut sa vad si eu tabloul. E ceva unic…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Istoricul Oliver Jens Schmitt: AUR amestecă antisemitismul cu elemente ale naționalismului ceaușist / Naționalismul și suveranismul AUR pun în pericol securitatea României într-o perioadă de agresiune rusească

Istoricul elvețian Oliver Jens Schmitt, specializat în fascismul din Europa de Est, arată într-un interviu pentru G4Media că AUR utilizează discursul antisemit și negaționist cu elemente ale naționalismului ceaușist pentru…
Vezi articolul

Testarea elevilor nu se mai face luni și joi săptămâna aceasta, ci marți și vineri din cauza întârzierii livrărilor de teste pe bază de salivă, anunță Ministerul Educației, care precizează pentru prima dată după contrele publice: Cîmpeanu și Arafat sunt „în permanentă legătură”

Testarea elevilor și copiilor de grădiniță nu se mai face luni și joi, săptămâna aceasta, ci marți și vineri din cauza întârzierii livrărilor de teste pe bază de salivă, potrivit…
Vezi articolul

FOTO VIDEO Peste 300 de profesori și angajați din școli au protestat în fața Ministerului Educației. Participanții au cerut demisia ministrului, iar pe pancarte erau „bilete de îmbarcare” la zborul de Cluj: „Domnule ministru, avionul dumneavoastră urmează să decoleze”

Membri ai sindicatelor din Educație au pichetat, miercuri dimineață, sediul Ministerului Educației și Cercetării – prima dintre acțiunile de protest față de Legea 141/2025, știută ca Legea Bolojan, care impune…
Vezi articolul

Flavia Zah, vicepreședinta Asociației Școlilor Particulare, despre proiectul legii educației, cu trimitere la Klaus Iohannis: Vine mai mult ca o dorință pe final de mandat de a lăsa o amprentă și de a servi drept armă politică

Poziție critică din partea Asociației Școlilor Particulare la adresa proiectului legilor educației. Flavia Zah, vicepreședintele AȘP, fondatoarea Școlii Internaționale din Baia Mare și profesor al Universității din Versailles, Franța, susține…
Vezi articolul

Ministrul Educației propune Kievului consultări după planurile de desființare a unor licee cu predare în limba română din Ucraina / Daniel David declară că succesul unei reforme este determinat doar de „soluțiile bazate pe dialog, consultare publică și respect” față de nevoile comunității

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, i-a scris omologului său ucrainean, Oksen Lisovyi, în legătură cu planurile de reformă a educației din Ucraina, despre care au apărut informații privind posibila…
Vezi articolul