Tabloul „Noapte înstelată” al lui Van Gogh, recreat sub forma unui parc în Bosnia și Herțegovina. Proprietarul grădinii spune că acum înțelege mai bine artiștii, după ce a amenajat spațiul

969 de vizualizări
Foto: Facebook.com/ Starry Night Retreat
În mijlocul colinelor şi pajiştilor verzi din centrul Bosniei, un antreprenor local şi-a dus la îndeplinire un vis mai vechi: să recreeze una dintre cele mai faimoase picturi ale lui Vincent van Gogh, „The Starry Night” („Noapte înstelată”), sub forma unui parc natural, informează Reuters, scrie Agerpres.

Halim Zukic, rezident al oraşului Visoko, voia să construiască un parc după ce, în urmă cu 20 de ani, cumpărase un teren şi o casă într-un sat învecinat, însă nu ştia ce formă să-i dea.

În urmă cu şase ani, pe când se afla pe o colină şi privea tractoarele de pe o pajişte cu fân, a observat urmele în spirală lăsate de roţilor vehiculelor pe sol, iar asta i-a amintit de motivele spiralate din pictura realizată de lui Van Gogh în 1889.

„Din acel moment, nu mai aveam dubii”, a declarat Zukic pentru Reuters. Însă viziunea sa a necesitat timp, bani şi efort pentru a fi pusă în aplicare.

Halim Zukic îşi dorea ca parcul „Starry Night”, cu o suprafaţă de 10 hectare, să facă parte dintr-un complex mai mare, care să ofere un refugiu vizitatorilor. A plantat mai mulţi copaci şi a creat 13 lacuri folosind cursurile naturale de apă existente deja.

În scopul recreării tabloului, au fost plantate 130.000 de tufe de lavandă în şase forme diferite, alături de alte ierburi medicinale şi aromatice cum ar fi salvia, echinacea, pelin şi muşeţel, care formează cercuri colorate, spirale şi amfiteatre naturale.

Zukic a realizat chiar el toate amenajările peisagistice. A spus că recrearea tabloului l-a ajutat să înţeleagă artiştii şi provocările creative cărora aceştia trebuie să le facă faţă.

„Este cea mai mare reprezentare a ‘Nopţii înstelate’ şi rezultatul a 20 de ani de visuri şi de punerea în aplicare a acestor visuri”, a spus el.

Parcul „The Starry Night” va avea în centrul său programe artistice şi va promova moştenirea culturală din zona centrală a Bosniei, a spus Zukic.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației vrea să mute meditațiile din privat la școală, prin includerea orelor de pregătire suplimentară în norma didactică / Prevederea există și în legea actuală, dar sunt prevăzute până la 3 ore

Secretarul de stat Sorin Ion susține că o măsură inclusă în proiectul Legii învățământului preuniversitar se referă la meditațiile care ar urma să fie mutate la școală, după cum a…
Vezi articolul

Consiliul Elevilor și Alianța Studenților: În prezent nu este funcțională vreo structură care să coordoneze implementarea proiectului „România Educată” / Organizațiile cer guvernului să adopte un calendar de acțiune rapidă pentru proiectul prezidențial

În momentul în care guvernul își va asuma prin memorandum proiectul “România Educată”, așa cum s-a anunțat săptămâna trecută, el ar trebui să aprobe și un “calendar ambițios” pentru punerea…
Vezi articolul

Lucian Romașcanu vorbește de nevoia unei legi a limbii române pentru ca aceasta să nu mai fie ”pătată” cu ”cuvinte care își fac loc în vorbirea curentă”/ Ministrul a refuzat să dea exemple concrete la care face referire

Lucian Romașcanu vorbește, într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a Ministerului Culturii, de nevoia unei legi a limbii române pentru ca aceasta să nu mai fie ”pătată” cu ”cuvinte…
Vezi articolul