Nicușor Cotescu, președintele Sindicatului „Spiru Haret” din Dolj, a declarat, pentru TVR Craiova, că „astăzi avem colegi care – poate puțină lume știe – își completează o normă didactică în…
Camera Deputaților a adoptat tacit, luni, 12 mai, o propunere legislativă a USR care prevede limitarea la cel mult cinci ani consecutivi a dreptului cadrelor didactice de rezervare a postului…
Maria Manea, fost secretar de stat în Ministerul Educației și profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, a vorbit despre faptul că sunt și…
Ionela Neagoe, directorul Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din București, a declarat, într-o intervenție la Euronews România, că unii profesori „n-au ce să caute la clasă”. Aceasta a explicat că unii „iubesc ceea…
La început de an școlar, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ transmite un mesaj în care atrage atenția că: „la catedră, avem nevoie de oameni dedicaţi, care ştiu cum să modeleze…
Aproape 1.500 de profesori din învățământul preuniversitar și-au blocat catedrele în timp ce ocupă poziții de parlamentari, primari, viceprimari, funcționari în ministere, inspectori, prefecți, subprefecți sau lideri de sindicat, potrivit…
Birocrația din învățământ a ajuns pe masa ministrului Rovana Plumb. “I-am arătat personal doamnei ministru o fișă, cum arată o condică conform ordinului semnat de dl Popa”, a declarat pentru…