Browsing Tag
ministerul educatiei
Drept la replică al Ministerului Educației: ministrul Educației a fost desemnat președinte al Comisiei Naționale pentru UNESCO prin memorandum, de către Guvern
Cazuri de hărțuire sexuală la 22 de universități de stat și private, în ultimii 13 ani – analiză a Consiliul de Etică și Management Universitar / Universitatea din București în top cu cele mai multe sesizări depuse, urmată de Universitatea Transilvania din Brașov și Universitatea Babeș Bolyai Cluj-Napoca
Ministerul Educației face public evenimentul de închidere a proiectului ROSE, după ce Edupedu.ro a semnalat că instituția ține sub tăcere organizarea conferinței de 100.000 de dolari, finanțată prin împrumut de la Banca Mondială și care aduce 100 de invitați la Sibiu, cu oprire la Vâlcea – unde ministra Ligia Deca e candidat pentru un post de senator
Director nou în Ministerul Educației, la Direcția Generală „Echitate și Performanță”: Alin Păunescu, repus în funcție de instanță, după ce a fost achitat într-un dosar de trafic de influență și luare de mită
Ministerul Educației, despre școlile în care vor fi secții pentru alegeri: Vineri nu vor fi suspendate cursurile, iar în zilele de luni doar în situații excepționale se poate decala ora de începere a programului școlar
Până marți, 19 noiembrie, inspectoratele școlare au de trimis Ministerului Educației activitățile planificate de Ziua Internațională a Profesorilor de Franceză – document
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Universitatea pentru Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași și Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara vor forma profesori din liceele agricole, până pe 30 septembrie 2025 – apel PNRR de 600.000 euro
Cred că foarte mulți oameni din inspectorate și din Ministerul Educației creează această birocrație, ca să-și justifice locurile lor acolo, este de părere profesoara Florina Rogalski
Uniunea Elevilor Reprezentanți critică „neglijența Ministerului Educației”, în cazul navetiștilor din Vâlcea care nu au transport gratuit: Faptul că elevii trebuie să suporte din buzunarul propriu costurile transportului este inacceptabil și ilegal
Vasile Vîntu, vicepreședintele Comisiei Naționale pentru Finanțarea Învățământului Superior: Bursa socială chiar nu este la nivelul la care ar trebui. Pentru a limita abandonul universitar și pentru a susține studenții cu probleme materiale, poate să crească valoarea bursei la nivelul fiecărei universități
Învățământ obligatoriu cu frecvență redusă la clasele primare, gimnaziu și liceu. Prezența e obligatorie – proiect
Ministerul Educației cere 25 de milioane de lei pentru a acoperi cheltuieli în proiectul de reabilitare „Școli mai Sigure”, cu fonduri rambursabile – proiect / În caz contrar există riscul anulării acordului de împrumut
Ministerul Educației cere Guvernului peste 60 de milioane de lei pentru a plăti drepturile elevilor cu cerințe educaționale și bursele elevilor din privat, restanțe din anul școlar 2023-2024, dar și tichetele educaționale de 500 de lei pentru preșcolari – proiect / Banii solicitați pentru fiecare județ
Lăsați profesorii să fie profesori - campanie Edupedu.ro pentru debirocratizarea muncii cadrului didactic